1. [DEX '09] ÎNCLEȘTAT, -Ă, încleștați, -te, adj. 1. Strâns puternic, ca într-un clește. 2. Fig. (Despre bătălii, războaie) Înverșunat, aprig. – V. încleșta.
2. [MDA2] încleștat, ~ă a [At: MARIAN, NA. 376 / Pl: ~ați, ~e / E: încleșta] 1 Strâns puternic, ca în clește Si: (reg) înclefăștat. 2 Agățat puternic, cu disperare de ceva sau de cineva. 3 (D. lupte, războaie) Aprig. 4 Contractat2 (4).
3. [CADE] ÎNCLEȘTAT I. adj. p. ÎNCLEȘTA. 1 Prins ca într’un clește, strîns cu putere: izbi în toate părțile cu pumnii încleștați (DLVR.) ¶ 2 Înțepenit: parcă’i cu gura ~ă. II. sbst. 🩺 Ⓟ Boala copiilor.
4. [Șăineanu, ed. VI] încleștat a. 1. înțepenit: glasul rămase încleștat OD.; 2. fig. aprig: toți la luptă ’s încleștați AL.
5. [Scriban] încleștát, -ă adj. Înțepenit ca cum ar fi ținut cu cleștele: fălcĭ încleștate. Fig. Aprig, aprins: toțĭ îs încleștațĭ la luptă. Bosunflat și fără gust de vorbă: el stătea încleștat și gata de ceartă.
6. [DEX '09] ÎNCLEȘTA, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu disperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.
7. [MDA2] încleșta [At: URECHE, ap. LET. I, 178/6 / Pzi: ~tez / E: în + clește] 1-2 vtr A (se) strânge puternic, ca în clește Si: a (se) înțepeni, (reg) a (se) înclefășta (1-2). 3 vr(Îe) A i se ~ (cuiva) fălcile (sau gura) A i se înțepeni cuiva maxilarele Si: a încleia (5). 4 vr (Pex; îae) A nu mai putea vorbi Si: a amuți. 5 vt A prinde strâns, ca într-un clește, un obiect, un instrument etc. 6 vr A se agăța cu disperare de ceva sau de cineva. 7 vr A rămâne prins de ceva sau de cineva. 8 vrr A se lupta cu îndârjire, corp la corp Si: a se încăiera. 9 vr (Fig; d. bătălii, războaie) A se înteți.
8. [CADE] ÎNCLEȘTA (-tez) vb. tr. și refl. 1 A (se) prinde, a (se) strînge ca într’un clește: de frică, s’a încleștat de gîtul lui moș Nichifor (CRG.); Mihaiu, încleștîndu-i-se mîna pe dînsa (= pe suliță) ... nu o slăbi nici cît (ISP.); Se ’ncleștează între dînșii, se bat ca niște turbați (LET.); a i se ~ gura, a) a se înțepeni fălcile, în cît să nu mai poată vorbi: i s’a încleștat gura și a înghețat de frică (CRG.); b) a amuți pe veci, a muri: mai mult n’a putut grăi ..., căci i s’a încleștat gura pe vecie (RET.) ¶ 2 Ⓕ Dorul de acasă mă încleșta de inimă (GN.).
9. [CADE] ÎNCLEȘTĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Strîngere ca într’un clește, încleștare ¶ 2 🩺 Ⓟ = ÎNCLEȘTAT [încleșta].
10. [DEX '98] ÎNCLEȘTA, încleștez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) strânge puternic, ca un clește; a (se) înțepeni. ◊ Expr. (Refl.) A i se încleșta (cuiva) fălcile (sau gura) = a i se înțepeni maxilarele; p. ext. a nu mai putea vorbi, a amuți. ♦ Tranz. A prinde strâns (ca într-un clește) un obiect, un instrument. 2. Refl. A se agăța cu desperare (de ceva), a se prinde puternic (cu mâinile, cu brațele) de ceva; a rămâne prins de ceva (sau de cineva). 3. Refl. recipr. A se lupta cu îndârjire, corp la corp; a se încăiera. ♦ Refl. Fig. (Despre bătălii, războaie) A deveni crâncen, a se înteți. – În + clește.
11. [DLRLC] ÎNCLEȘTA, încleștez, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, cu privire la mîini, pumni, fălci etc.) A strînge puternic, ca un clește. Lopătarii surprinși încleștară mîinile pe lopeți. GALACTION, O. I 198. Radu încleștează pumnii înăbușit. CAMIL PETRESCU, T. II 57. Taci! șopti ea încleștîndu-și nervos mîna stîngă pe brațul lui. REBREANU, R. I 221. ◊ Expr. A încleșta (sau, refl., a i se încleșta cuiva) fălcile (sau gura) = a înțepeni (sau a i se înțepeni cuiva) maxilarele; p. ext. a amuți, a nu mai putea vorbi (din cauza unei emoții, a unei boli). Mi se încleștaseră fălcile, de nu mai puteam vorbi. CAMIL PETRESCU, U. N. 341. O emoție distrugătoare îi încleșta fălcile, bătăile inimii îl sufocau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 118. ♦ (Cu privire la un obiect, la un instrument) A prinde strîns, ca într-un clește; a strînge cu putere. El tace năuc, încleștînd ruginita-i lopată. TOMA, C. V. 399. 2. Refl. (Despre mîini, p. ext. despre oameni) A se agăța, a se prinde cu putere (de ceva); a rămîne prins (de ceva). Cîteva femei, sălbăticite de spaimă... se încleștează de gîtul vitelor. CAMILAR, N. I 304. Mîinile lui se încleștaseră pe frîu. SANDU-ALDEA, U. P. 16. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui moș Nichifor. CREANGĂ, O. A. 121. ◊ Fig. Îl părăsise acea putere de luare-aminte care se încleșta de lecție și-i sorbea înțelesul dintr-o citire. VLAHUȚĂ, O. AL. 100. 3. Refl. (Determinat adesea prin «în (sau «la) luptă») A se încăiera, a se lupta cu îndîrjire, corp la corp. Ercule se încleștă la luptă cu Achelou. ISPIRESCU, U. 72. Ei se-ncleștează-n luptă cu-a nemților armată. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ Fig. (Despre război, lupte) A crește în intensitate, a se înteți; a ajunge la încăierare generală, la luptă corp la corp. Lupta se încleștase acum crîncenă și stăruitoare. ODOBESCU, S. III 585. Lupta urlă, se-ncleștează. ALECSANDRI, P. II 16. Și războiul se-ncleștează, mai ucigaș. NEGRUZZI, S. I 122. – Prez. ind. pers. 3 și: încleaștă (BELDICEANU, P. 63).
12. [Șăineanu, ed. VI] încleștà v. 1. a strânge cu putere, a înțepeni: a încleșta gura, dinții; 2. fig. a se întărâta: războiul se încleștează mai cu foc NEGR. [Lit. a strânge cu cleștele].
13. [Scriban] încleștéz v. tr. Strîng ca în clește: frigu-mĭ încleștase fălcile în cît nu puteam vorbi. Înțepenesc, fixez: șoĭmu-șĭ încleștase ghearele în gîscă. V. refl. Mă înțepenesc. Fig. Mă întart, mă aprind: se încleștase la luptă.
14. [DOOM 3] încleșta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încleștez, 3 încleștează; conj. prez. 1 sg. să încleștez, 3 să încleșteze
15. [DOOM 2] încleșta (a ~) vb., ind. prez. 3 încleștează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL