1. [DEX '09] ÎNCINGE1, încing, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A arde cu flacără mare, a se aprinde bine. ◊ Tranz. fact. El încinge focul. 2. Refl. și tranz. A (se) înfierbânta, a (se) încălzi tare. ♦ Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune) A cuprinde, a copleși pe cineva; a consuma, a mistui. ♦ Refl. Fig. A se manifesta puternic; a se aprinde, a se înflăcăra. ♦ Refl. și tranz. Fig. (Despre o luptă, o confruntare, o discuție etc.) A (se) înteți. 3. Refl. (Despre fân, cereale, făină etc.) A începe să se altereze prin fermentare; a se strica; a se aprinde. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incendere.
2. [DEX '09] ÎNCINGE2, încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășură peste mijloc cu cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă la brâu (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.
3. [MDA2] încinge2 [At: CORESI, PS. 257 / Pzi: încing / Ps: ~nsei, (înv) ~nșu / Par: încins / E: ml *incingere] 1-2 vtr A (se) înfășură peste mijloc sau în altă parte a corpului cu o cingătoare, un brâu etc. 3-4 vtr A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului cu o curea. 5 vt (Fig) A înconjura din toate părțile Si: a împresura, a încercui. 6 vt (Fig) A bate pe cineva. 7 vt (Înv) A învesti cu o demnitate, cu o putere.
4. [MDA2] încinge1 [At: CORESI, PS. 102 / V: ~nde / Pzi: încing, (înv) ~cinz / Par: ~cins, (înv) ~ntat / Ps: ~nsei / E: ml *incendere] 1 vr (D. foc) A se aprinde bine, arzând cu flacără mare Si: (înv) a se încinta (1). 2 vtf A face focul să ardă bine Si: (Înv) a încinta (2). 3-4 vtr (D. obiecte) A (se) înfierbânta. 5 vt (D. un sentiment, o pasiune) A cuprinde pe cineva Si: (înv) a încinta (5). 6 vt (D. un sentiment, o pasiune) A mistui pe cineva Si: (înv) a încinta (6). 7 vr (Fig) A se manifesta puternic Si: a se înflăcăra, (înv) a se încinta (7). 8 vr (D. boli) A se răspândi foarte mult Si: (înv) a se încinta (8). 9-10 vtr (D. lupte, confruntări) A (se) înteți. 11 vr (D. oameni sau părți ale corpului lor) A avea febră Si: a arde, (înv) a se încinta (11). 12 vr (D. fân, cereale, făină etc.) A se altera prin fermentare Si: (înv) a se încinta (12).
5. [CADE] ÎNCINGE2 (-cing) vb. tr. și refl. 1 A (se) aprinde: focul încinsese de toate părțile turnul (ODOB.); la flacările cărbunilor ce se încinseseră, se zări ... o frîntură de om (DLVR.) ¶ 2 A (se) face roșu, în atingere cu căldura: uneori cerul se încinge ... de o vîlvoare roșiatică (ODOB.); cerul ... se încingea dogorind pînă în cătunul Măgura (DLVR.) ¶ 3 Ⓕ A (se) încălzi, a (se) aprinde, a (se) înfierbînta (în urma unei emoțiuni): sîngele i se încinsese ca focul prin vine (ODOB.) ¶ 4 Ⓕ A se pune în mișcare, a se ațîța, a se aprinde (o stare sufletească, o patimă): întîlnindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, se hotărî să se ducă (ISP.); Puișorul cînd m’atinge, Foc la inimă mă ’ncinge (IK.-BRS.); pr. ext.: a se ~ o luptă, o boală, o convorbire, o discuție, un joc, etc.: mi se încinse o bătălie între acești crai de ținu zece ani de zile (ISP.); se încinsese boala, de mureau cîte două trei sute de soldați pe zi (I.-GH.); între ei se încinse o înaltă desbatere academică (CAR.); un joc de copii se încinsese odinioară pe șesul Trotușului (GN.); în fața hanului roșu se încinsese o horă strașnică (DLVR.) ¶ 5 🚜 A se aprinde, a se strica în urma căldurii produse de umezeală: s’a încins porumbul, fînul, etc. [‡ încinde < lat. incĕndĕre].
6. [CADE] ÎNCINGE1 (-cing) vb. tr. și refl. 1 A (-și) înfășura, a(-și) strînge mijlocul corpului cu o cingătoare, cu un brîu, etc.: tot Românul poartă cingătoare și știe ce va să zică a ~ (ALECS.); se încinge cu sabia ..., își ia ranița în spate și pușca de-a umăr (CRG.) ¶ 2 A strînge: e ceva vare o încinge și-i sdrobește oasele (DLVR.) [lat. in-cĭngĭĕre]
7. [DEX '98] ÎNCINGE2, încing, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) înfășura peste mijloc cu o cingătoare, un brâu etc. 2. Tranz. și refl. A(-și) prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). 3. Tranz. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. [Perf. s. încinsei, part. încins] – Lat. incingere.
8. [DLRLC] ÎNCINGE2, încing, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la o cingătoare, un brîu etc.) A înfășura (strîngînd) în jurul mijlocului. Și-a încins brîul. ▭ Scoase trei frîne pe cari, la sfatul calului, le și încinse pe sub cămașă. BOTA, P. 30. ◊ Fig. Cerul încinge cununa Unui nou curcubeu. BENIUC, V. 129. ◊ (Cu privire la partea corpului care este încinsă; determinarea este introdusă prin prep. «cu») Își încinse mijlocul cu un brîu lat. ◊ Refl. [Dacii] se încingeau la brîu cu curea de piele. IST. R.P.R. 32. În cămașă, încins cu brîu cu ciucuri, portul ți-era ca înfățișarea căminului tău de alb. ARGHEZI, P. T. 9. Se încinse pe deasupra șalului cu curea lată. NEGRUZZI, S. I 23. Cu brîu roșu se-ncingea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 244. ◊ Refl. Fig. Se-ncinge cu aur cununa Pădurii de brad de pe culmi. COȘBUC, P. II 15. ◊ Refl. (Cingătoarea nu este indicată) Nu te-ncinge, mîndro, lat... Ci te-ncinge strîns și bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254. ◊ (Subiectul este cingătoarea) Un brîu albastru de mătasă îi încingea mijlocul. SADOVEANU, O. VII 19. Mlădiul trup i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. 2. A prinde o armă de mijlocul corpului (cu o curea). Trag tunica pe mînici și încing baioneta. SADOVEANU, O. VI 281. Încinse sabia... la brîu. RETEGANUL, P. I 9. Păturică încinse iataganul. FILIMON, C. 271. 3. Fig. A înconjura (din toate părțile), a împresura. De trei zile-acum pe mare... Vîntul suflă și ne-mpinge, Orizonul ne încinge, Ca un cerc nemărginit. ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ Refl. Împrejurul curții se încinge un gard de cătină. GÎRLEANU, L. 9. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei; part. încins. – Variantă: cinge vb. III.
9. [DLRLC] ÎNCINGE1, încing, vb. III. 1. Refl. (Despre foc) A se aprinde puternic, a arde cu flacără mare. Focul se încingea greoi. Ardea numai înlăuntru și mai mult afuma. REBREANU, R. II 205. Flacăra începu a se încinge. ODOBESCU, S. I 21. Focul cînd se încinge, Anevoie se stinge. PANN, P. V. III 12. ◊ Tranz. (Rar) Desprinse vreo două scînduri... le aruncă pe foc... focul le încinse. CONTEMPORANUL, VIIII 193. (Poetic) Flăcările încingeau zările. SADOVEANU, O. I 247. Voi, norilor mătăhăloși, Încingă-vă flăcări albastre. TOMA, C. V. 353. 2. Refl. (Despre obiecte) A se înfierbînta tare; a se încălzi (pînă la incandescență). Soba s-a încins. ◊ Tranz. Oltul străbate uriașa monotonie a cîmpiei. Sînt întinderi nesfîrșite de pămînt, pe care soarele le încinge ca pe niște cuptoare. BOGZA, C. O. 386. La căldura soarelui de primăvară, care începuse să încingă fața mlaștinilor, o moliciune plăcută cuprinse nervii omului. CARAGIALE, O. I 286. 3. Tranz. Fig. (Despre un sentiment, o pasiune; cu privire la o ființă) A cuprinde; a consuma, a mistui. Întețindu-l și încingîndu-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. ISPIRESCU, L. 103. Amoroase porumbițe... zboară către dulcele lor cuib, purtate prin aer de dorul ce le-ncinge. ODOBESCU, S. III 35. ♦ Refl. A se manifesta puternic, a se aprinde. Dragostea... se încinsese între ei. ISPIRESCU, L. 78. ♦ (Cu privire la acțiuni în desfășurare) A începe cu putere, cu aprindere, a desfășura puternic. Băieții încinseră o horă de gemea puntea vaporului. BART, S. M. 13. ◊ Refl. Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins. COȘBUC, P. I 143. Dan reluă discuția. Atunci se încinse o ceartă crudă, înveninată. VLAHUȚĂ, O. A. 313. Unde nu se încinge între dînșii o bătaie crîncenă. CREANGĂ, A. 112. 4. Refl. (Despre cereale, făină etc.) A începe să fermenteze din pricina umezelii și a căldurii care urmează după aceea; a se strica, a se aprinde. S-a încins mălaiul. ▭ Dacă se întîmplă ca bobii de fasole să nu fie bine uscați... este de neapărată trebuință ca fasolea să se usuce, întinzîndu-se la soare... căci altfel se aprinde, se încinge, se înnegrește și prinde mucegai. PAMFILE, A. R. 187. – Forme gramaticale: perf. s. încinsei, part. încins. – Variantă: (învechit și regional) încinde (TEODORESCU, P. P. 322) vb. III.
10. [Șăineanu, ed. VI] încinge v. a înfășură mijlocul corpului, a coprinde împrejur: încingeți-vă spada. [Lat. INCINGERE].
11. [Șăineanu, ed. VI] încinge v. 1. a se aprinde: jocul se încinse; fig. se încinse o convorbire, o luptă; 2. a se încălzi și a se strica (de grâu, fân). [Vechiu-rom. încinde = lat. INCENDERE: forma modernă încinge e un compromis din încinde și încinge, perfectul lor comun fiind încinse].
12. [MDA2] cinge vtr vz încinge
13. [MDA2] încinde v vz încinge1
14. [CADE] ‡ ÎNCINDE = ÎNCINGE2.
15. [CADE] ÎNCINS1 I. adj. p. ÎNCINGE1: ~ cu un brîu; pr. anal.: curtea domnească ... era ~ cu un zid gros și cu tunuri (BĂLC.) ¶ ¶ C. NEÎNCINS. II. sn. Faptul de a (se) încinge1.
16. [CADE] ÎNCINS2 I. adj. p. ÎNCINGE2. 1 Aprins, înflăcărat, înfierbîntat ¶ 2 Stricat (vorb. de porumb, grîu, faină, etc.) ¶ ¶ C. NEÎNCINS. II. sbst. Faptul de a (se) încinge2.
17. [DLRLC] CINGE vb. III v. încinge.
18. [DLRLC] ÎNCINDE vb. III v. încinge1.
19. [Șăineanu, ed. VI] cinge v. a încinge (poetic): cinge-ți coapsa, o țara mea! BĂLC. [Lat. CINGERE].
20. [Scriban] încínd, V. încing 2.
21. [Scriban] 2) încíng (mă), -íns, a -e v. refl. (lat. incéndere, a aprinde, d. *cándere; it. incéndere, pv. encendre, sp. pg. encender. V. candid, candelabru, policandru, încint, incendiŭ). Mă aprind, mă încălzesc tare: focu s’a încins, soba s’a încins. Fig. Vorba, lupta s’a încins. Mă stric din cauza călduriĭ, vorbind de cereale: grîu, porumbu s’a încins în hambar. – Rar și transitiv: m’aŭ încins frigurile. Vechĭ încind și -inz, a încinde.
22. [Scriban] 1) încíng, -íns, a -e v. tr. (lat. in-cingere, it. [in]-congere și -cígnere, pv. [en]-cenher, fr. [en] ceindre, sp. ceñir, pg. cingir. V. cingătoare, chingă, incintă). Leg mijlocu corpuluĭ cu brîu, cu cureaŭa ș. a.: a încinge trupu cu cureaŭa. Îmĭ încing fruntea c’o cunună, îmĭ pun o cunună. V. refl. Mă leg la mijloc cu: mă încing cu cureaŭa, cu sabia (adică îmĭ pun sabia). – Se zice maĭ rar și încing sabia îld. mă încing cu sabia, ca îmbrac haĭna îld. mă îmbrac cu haĭna.
23. [Scriban] încinz, V. încing 2.
24. [DOOM 3] încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 3 sg. încinge, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm, m.m.c.p. 1 pl. încinseserăm; conj. prez. 1 sg. să încing, 3 să încingă; ger. încingând; part. încins
25. [DOOM 2] încinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încing, 1 pl. încingem, perf. s. 1 sg. încinsei, 1 pl. încinserăm; ger. încingând; part. încins
26. [IVO-III] încind, -cinsei 1 aor., -cins prt., -cinzând ger. (a aprinde).
27. [IVO-III] încing, -cinsei 1 aor., -cins prt., -cingând ger. (a strânge într’o cingătoare).
28. [DER] încinge (încing, încins), vb. – 1. A aprinde, a lua foc. – 2. (Refl.) A arde, a se mistui. – 3. A încălzi. – 4. (Refl.) Despre grîu, a se încinge, a fermenta. – Var. încinde. Lat. incendĕre (Crețu, Col. lui Traian, IV, 246; Pușcariu 821; Candrea-Dens., 848; REW 4346; DAR), cf. it. incendere, prov. encender, sp., port. encender. A ajuns să se confunde sub aspect fonetic cu a încinge „a înfășura peste mijloc o cingătoare”, din lat. cingere. – Der. încins, s. n. (înv., exaltare, pasiune).
29. [DER] cinge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfășura. 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. < Lat. cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt înv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. incĩngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta”. – Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie compunere a rom. – [1932]
30. [DER] cinge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfășura. – 2. A înconjura, a străjui. – Var. încinge. Mr. țingu, țimșu, țimtu, megl. (a)nțing. Lat. cĭngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. și chingă. În rom. este cuvînt inv., astăzi înlocuit de var., care în general se explică pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere internă a rom. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbînta.” Der. cingătoare (var. încingătoare), s. f. (fîșie, brîu, legătură; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelația Orion); încingător, s. n. (brîu); încinsătură, s. f. (înv., brîu, centură); descinge (cf. mr. diștingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie să fie o compunere rom.
31. [Argou] încinge, încing v. t. a bate.
32. [Argou] a se încinge tărâța (în cineva) expr. a se înfuria (pe cineva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL