1. [DEX '09] ÎNCERCARE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. Lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință, primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.
2. [MDA2] încercare sf [At: GORJAN, H. I, 89/32 / Pl: ~cări / E: încerca] 1 (Rar) Cercetare. 2 Strădanie de a face ceva Si: încercat1 (2), (îvr) încercătură (1). 3 (Rar) Căutare a cuiva Si: încercat1 (3), (îvr) încercătură (2). 4 Întreprindere a unei acțiuni ca exercițiu, de probă Si: încercat1 (4), (îvr) încercătură (3), încercătoare. 5 Supunere a cuiva la o probă Si: încercat1 (5), (îvr) încercătură (4). 6 Examinare prin probe sau experiențe practice Si: încercat1 (6), (îvr) încercătură (5). 7 Testare a șansei Si: încercat1 (7), (îvr) încercătură (6). 8 Gustare a unei mâncări Si: încercat1 (8), (îvr) încercătură (7). 9 Resimțire a unui sentiment Si: încercat1 (9), (îvr) încercătură (8). 10 Simțire a unei senzații Si: încercat1 (10), (îvr) încercătură (9). 11 Măsurare a forțelor în luptă cu cineva Si: încercat1 (11), (îvr) încercătură (10). 12 (Ccr) Tentativă. 13 (Îlv) A face o ~ A încerca (4). 14-15 (Îe) A pune la ~ A testa calitățile (unei persoane sau) ale unui obiect. 16 (Spc; îae) A testa puterea de rezistență a unei persoane. 17 (Rar; îe) A ține Ia ~ (cu cineva) A se măsura (cu cineva). 18 (Îls) ~ de omor Atentat. 19 (Ccr) Verificare. 20 (Îlav) Din ~ Din experiență. 21 (Îlav) La ~ Pe încercate. 22-23 (Îljv) De ~ De probă. 24 Dificultate pe care o îndură cineva. 25 (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse. 26 Puncte obținute în urma acestei acțiuni. 27 Lucrare literară de debut. 28-29 (Rar) Eseu (literar sau) științific. 30 Strădanie. 31 Necaz. 32 Primejdie. 33 (Înv) Experiență practică. 34 (Înv) Cunoaștere. 35 Suferință.
3. [CADE] ÎNCERCARE sf. 1 Faptul de a încerca, cercare: a pune la ~; niciodată nu strică cineva să facă o ~ (ISP.); ~a moarte n’are (ZNN.) ¶ 2 Experiență ¶ 3 Ispită.
4. [DLRLC] ÎNCERCARE, încercări, s. f. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei. 1. Tentativă; străduință, silință, efort. Copilul rămîne pe gînduri... e prima lui încercare de a înțelege. DEMETRESCU, O. 102. 2. Verificare, probă; determinarea experimentală a proprietăților unui material sau a unui sistem tehnic, sub acțiunea unor forțe. Am luat-o pe o cărare chinuită spre tîrlă, – colea, la arătare, dar destul de departe, la încercare. GALACTION, O. I 63. ◊ Piatră de încercare v. piatră. ◊ Loc. adv. De încercare = în scopul de a constata dacă cineva sau ceva e bun sau nu. Lucrezi trei, patru luni fără salar, de încercare. C. PETRESCU, C. V. 133. ◊ Expr. A pune la încercare = a căuta să verifice sentimentele, caracterul, capacitatea cuiva. 3. Lucrare (literară) de debut. Problema originii vieții și a lumii în general l-a condus la o încercare poetică măreață, la poema Pămîntul. IONESCU-RION, C. 128. Am citit... un articol atît de binevoitor pentru modestele mele încercări literare. CARAGIALE, O. III 25. 4. Necaz, suferință, primejdie, dificultate pe care o îndură cineva. Mi-e cu neputință să notez toate încercările prin care am trecut. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. Nu, tată... Încercările cele mari pentru cei mari se fac. VISSARION, B. 73. Vechiul meu amic a trecut prin grele încercări. ALECSANDRI, S. 35. 5. (Învechit) Experiență, practică; cunoaștere, cunoștință. Și-n cîteva zile a deprins meșteșugul de infirmier, ca un om priceput, cu multă încercare. MIRONESCU, S. A. 124. Frumos răspuns! Ascultă: pe cît mie îmi pare, De lume, de năravuri ai slabă încercare. ALEXANDRESCU, P. 91.
5. [Șăineanu, ed. VI] încercare f. 1. facerea unei probe: încercarea unei mașini; 2. prima producțiune literară sau artistică; 3. titlul unor opere: încercare despre inteligența umană; 4. fig. ispită, nenorocire ce reclamă statornicie: e o încercare dumnezeească.
6. [Scriban] încercáre și (vechĭ) cercáre f., pl. ărĭ. Facerea uneĭ probe: încercarea uneĭ mașinĭ. Lucrare de începător: încercărĭ poetice. Fig. Nenorocire care e presupusă că e dată oamenilor de Dumnezeu ca să-ĭ vadă ce pot răbda fără să murmure. Nenorocire în general: am trecut pin grele încercărĭ, Peatră de încercare. V. peatră.
7. [DEX '09] ÎNCERCA, încerc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. 4. A îmbrăca o haină sau a încălța un pantof pentru a vedea dacă se potrivește. – Lat. pop. in-circare.
8. [MDA2] încerca [At: BĂLCESCU, M. V. 2 / Pzi: încerc / E: ml *in-circare] 1 vt (Rar) A cerceta. 2 vt A se strădui să... 3 vt (Rar) A căuta pe cineva. 4 vt A întreprinde ceva ca exercițiu, de probă. 5 vt A supune pe cineva la o probă. 6 vt (Îe) A-și – norocul A vedea dacă este norocos. 7 vt A verifica un lucru spre a-i controla calitățile. 8 vt A gusta o mâncare. 9-10 vt A fi cuprins (de un sentiment sau) de o senzație. 11 vt (D. sentimente) A cuprinde pe cineva. 12 vt (C. i. senzații) A se face simțit. 13 vrr A-și măsura forțele în luptă cu cineva.
9. [CADE] ÎNCERCA (-cerc) I. vb. tr. 1 A proba, a face o probă, a cerca: ~ o haină; apoi porunci ca să încerce (condurul) și femeile din curtea împărătească (ISP.); multe și de toate a încercat el în viața lui, ca să și-o poată cîrpi de azi pe mîine (CAR.) ¶ 2 A pune la probă: ~ credința cuiva ¶ 3 A vedea dacă e în stare să facăceva, dacă poate sî ajungă, să izbutească, etc.: a-și ~ puterile; din toate părțile lumii, venit-au boieri ... să-și încerce norocul (MERA) ¶ 4 A ispiti: a vrut Dumnezeu să-l încerce ¶ 5 🩺 A resimți unele dureri sau simptome premergătoare ale unei boale: parcă mă încearcă frigurile (DLVR.); ori-cînd îl încearcă la încheieturi, cu nimic altceva nu i se poate alina (CAR.) ¶ 6 A trece prin multe nevoi, a suferi, a păți: cîte n’a încercat biata femeie! am încercat destule în viața mea. II. vb.refl. 1 A se încumeta, a cuteza: nu te ~, c’ai s’o pățești ¶ 2 A se lua la întrecere, a se pune la încercare cu cineva: să vii și să te încerci la luptă și cu un voinic ca mine (SB.).
10. [CADE] ÎNCERCAT adj. p. ÎNCERCA 1 Probat, pus la încercare: o prietenie ~ă ¶ 2 Experimentat, care a dat dovezi destule că e priceput, că e pregătit, că știe să sufere nevoile, etc.: puțini erau la număr ostașii lui, dar inimoși, încercați în lupte (VLAH.) ¶ 3 Trecut prin multe nevoi, necazuri, prin grele cumpeni: un om ~; bietele păsărele, ~e ca niciodată de frigul lungii ierni (GRIG.) ¶ ¶ C. NEÎNCERCAT.
11. [DEX '98] ÎNCERCA, încerc, vb. I. Tranz. 1. A verifica un lucru spre a-i controla însușirile; a proba. ◊ Expr. Pe încercate = cu ajutorul, prin mijlocirea unei probe. ♦ Refl. recipr. A-și măsura forțele în luptă cu cineva. 2. A întreprinde un lucru ca exercițiu, de probă; a face tentative de... ♦ A-și da silința să..., a face sforțări, a căuta să... 3. A fi cuprins de un sentiment, de o senzație; (despre sentimente, senzații etc.) a se face simțit, a cuprinde pe cineva. – Lat. pop. in-circare.
12. [DLRLC] ÎNCERCA, încerc, vb. I. Tranz. 1. A căuta să se convingă de ceva prin probe; a proba, a verifica. Ziceam... să încercăm piața la Pitești. PREDA, Î. 81. Încercă întîi coasa în colț, făcîndu-și loc. REBREANU, I. 50. Își încercă sabia dînd cu dînsa într-un drug de fier. ISPIRESCU, L. 139. ◊ Expr. A(-și) încerca norocul = a căuta să vezi dacă ai noroc, întreprinzînd acțiuni riscate sau primejdioase. Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei; nu de altă, dar ca să-mi încerc norocul. CREANGĂ, O. A. 224. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. A încerca marea cu degetul v. mare. ♦ A îmbrăca (un obiect de îmbrăcăminte (de obicei înainte de a fi gata) pentru a vedea dacă vine bine. ♦ (Cu privire la materiale sau sisteme tehnice) A supune la acțiunea anumitor forțe externe, pentru determinarea proprietăților. ♦ Refl. A-și măsura forțele (în luptă) cu cineva. De-l vei putea trînti pe dînsul, atunci să te încerci și cu mine. CREANGĂ, P. 52. 2. (Complementul indică lucrarea săvîrșită) A exercita, a face exerciții, a se strădui să scoată la capăt. Încearcă disertații fără șir, nepriceputul, Începînd tot cu sfîrșitul și sfîrșind cu începutul. BELDICEANU, P. 120. ♦ (Urmat de verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A-și da silința sau osteneala să..., a face sforțări, a căuta să... Scoase pumnul de sub pătură și voi să lovească încă ceva... apoi îl băgă iar sub pătură și încercă să doarmă. DUMITRIU, N. 171. A doua zi «tîlharul» încercă iar să fugă, luînd-o la deal CĂLINESCU, E. ◊ Refl. Cei mai buni înotători se încercau zadarnic s-o ajungă. BART, E. 101. Inima îmi zvîcnea, cum îmi zvîcnea cînd alții se încercau să-mi ia zmeul de coadă. DELAVRANCEA, H. T. 92. Și-n probleme culinare te încerci a fi isteț. EMINESCU, O. I 155. 3. (Complementul indică un sentiment sau o senzație) A simți, a avea, a fi cuprins de... Am aflat o întîmplare, un năcaz pe care l-a încercat un biet romîn. SADOVEANU, O. VII 233. Oricine ar fi încercat aceeași descurajare. CAMIL PETRESCU, U. N. 372. Am încercat un fel de simțimînt dureros. ODOBESCU, S. III 86. ♦ (Despre senzații de durere sau despre boli) A cuprinde (pe cineva), a se face simțit în mod nelămurit. Tresăream la fiecare detunătură și simțeam că parcă mă încearcă niște friguri. La TDRG. ◊ (Impersonal) D. Tomița intră avînd aerul foarte contrariat. Se vede că-l încearcă la încheieturi. CARAGIALE, O. II 228.
13. [Șăineanu, ed. VI] încercà v. 1. a face cercare sau probă: a încerca o haină; 2. a supune la cercare, a face să sufere: D-zeu a vrut să-l încerce; 3. a vedea dacă e capabil de ceva: se încearcă la scrimă. [V. cerca].
14. [Scriban] 2) cerc și (maĭ des) încerc, a -a v. tr. (lat. cĭrcare, a ocoli, it. cercare, a căuta, fr. chercher, vfr. cercher, a căuta). Vechĭ. Caut: ce ce cer ĭ aicĭ? Azĭ. Caut, tind: hoțu încerca să scape. Cercetez, explorez, sondez, examinez: încerc apa ca să văd cît e de adîncă, patrulele cercară drumurile. Probez, examinez: încerc o haĭnă ca s’o văd cum vine, la nenorocire se’ncearcă amicu. Vizitez: boalele ne încearcă des. Prov. A cerca marea cu degetu, a încerca imposibilu.
15. [Scriban] cercáre, V. încercare.
16. [Scriban] încérc, a -á v. tr. (în și cerc 2). Cerc, probez: a încerca o haĭnă. Fig. Dumnezeŭ ne încearcă. V. refl. Cerc, caut să văd dacă-s capabil: mă încerc în luptă, la luptă. V. cerc 2.
17. [DOOM 3] încercare s. f., g.-d. art. încercării; pl. încercări
18. [DOOM 2] încercare s. f., g.-d. art. încercării; pl. încercări
19. [DOOM 3] încerca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încerc, 2 sg. încerci, 3 încearcă, conj. prez. 1 sg. să încerc, 3 să încerce; imper. 2 sg. afirm. încearcă
20. [DOOM 2] încerca (a ~) vb., ind. prez. 3 încearcă
21. [GTA] ÎNCERCARE DE ZBOR zbor efectuat în vederea obținerii unor date privind funcționarea unei aeronave sau a unor echipamente nou concepute și pentru calcularea fiabilității când se urmărește anduranța produselor testate. Încercarea de zbor se efectuează pe baza unui program de încercări de zbor aprobat. De regulă nu se montează pe o aeronavă neîncercată în zbor un motor care nu a fost omologat. O aeronavă poate obține certificatul de navigabilitate după parcurgerea satisfăcătoare a programului de încercare în zbor.
22. [DE] QUIDQUID TENTABAT DICERE, VERSUS ERAT (lat.) orice încearcă să spună era vers – Ovidiu, „Tristele”, IV, 10, 26: „Et quod tentabam dicere, versus erat” („Orice încercam să spun era vers”). Expresia indică talentul poetic deosebit al cuiva.
23. [Argou] a încerca marea cu degetul expr. a tatona o situație, a încerca ceva fără prea mari speranțe de reușită.
24. [Argou] încercarea moarte n-are: moare numai cine-ncearcă prov. (glum.) speranța moare ultima.
25. [DAS] ÎNCERCARE. Subst. Încercare, încercat, cercare (pop.), tentativă, probă, probare, probăluire (înv. și reg.), ispită (înv.), ispitire (înv.); tatonare, sondaj (fig.), sondare (fig.). Experimentare, verificare; experiment, experiență. Dibuială, dibuire, dibuit. Aventură, hazard, risc. Cercător (înv.); experimentator; căutător. Pilot de încercare. Adj. De încercare, de probă; experimental. Încercat, cercat (pop.), ispitit. Vb. A încerca, a cerca (înv.), a proba, a probălui (înv. și reg.), a ispiti (înv.), a face încercări, a pune la încercare, a face (o) probă (probe); a tatona, a tatona terenul, a sonda (fig.). A experimenta, a verifica. A căuta să..., a face tot posibilul. A intenționa, a avea intenția; a face o tentativă. A se aventura, a se hazarda, a risca, a se încumeta, a cuteza. Adv. De încercate, de probă; (în mod) experimental. V. efort, experiență, inițiativă, început.
26. [CECC] Piatră de încercare – Este o speță de piatră neagră, extrem de dură, de care se servesc bijutierii spre a încerca dacă un giuvaer este de aur și anume ce fel de aur. Se freacă obiectul de piatra neagră și, pe pătura subțire de metal rămasă pe piatră, se picură puțină apă tare (acid nitric). Dacă nu-i aur, galbenul dispare; dacă este veritabil, culoarea pe care o capătă pata indică felul aurului. Ca expresie, piatra de încercare se folosește pentru o probă grea. ȘT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL