1. [DEX '09] ÎNCEPĂTURĂ, începături, s. f. (Înv.) Început, origine. – Începe + suf. -ătură.
2. [MDA2] începătură sf [At: CORESI, PS. 225 / Pl: ~ri / E: începe + ~(ă)turâ] (Îvp) 1 Origine. 2 Început. 3 Paragraf. 4 Exemplu.
3. [CADE] † ÎNCEPĂTURĂ (pl. -turi) sf. Început: judecata Patriarhului iaste ~ și cap tuturor judecăților bisericești (PRV.-MB.); printr’aceata, zic cronicarii noștri, se făcu numai o ~ de vrajbă (BĂLC.) [începe].
4. [DLRLC] ÎNCEPĂTURĂ, începăturii s. f. (Învechit și popular) Început, origine. Bună începătură, pentru a se descotorosi de vechii neguțători ai Levantului. C. PETRESCU, A. R. 190. Se făcu numai o începătură de vrajbă. BĂLCESCU, O. II 44. Rădăcina și începătura tuturor răutăților. TEODORESCU, P. P. 391.
5. [Șăineanu, ed. VI] începătură f. început; fig. origină: începătură și pricină a tuturor nenorocirilor BĂLC.
6. [Scriban] începătúră f., pl. ĭ. Rar. Început. Origine. – Vechĭ și cepătură.
7. [DOOM 3] începătură (înv.) s. f., g.-d. art. începăturii; pl. începături
8. [DOOM 2] începătură (înv.) s. f., g.-d. art. începăturii; pl. începături
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL