1. [DEX '09] ÎNCÂLCIRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.
2. [MDA2] încâlcire sf [At: MACEDONSKI, O. III, 83 / Pl: ~ri / E: încâlci] 1 Încurcare (1) a firelor de ață, de păr etc. Si: încâlcit1 (1), încâlceală (1), încâlcitură (1). 2 (Ccr) Încurcătură. 3 (Fig) Neclaritate a unor gânduri, idei, acțiuni Si: încâlcit1 (2), încâlceală (3), încâlcitură (3). 4 (Fig) Complicare a planurilor cuiva cu elemente neprevăzute Si: încâlcit1 (3), încâlceală (4), încâlcitură (4).
3. [DEX '09] ÎNCÂLCI, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.
4. [MDA2] încălăci v vz încâlci
5. [MDA2] încălci v vz încâlci
6. [MDA2] încâlci [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER. III, 175 / V: (rar) ~căl~, (nob) ~călăci / Pzi: ~lcesc / E: în- + călți] 1-2 vtr A (se) încurca (fire de ață, de păr etc.). 3 vr (Fig; d. gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. 4 vt (Îe) A ~ ițele cuiva A dejuca planurile cuiva.
7. [CADE] ÎNCÎLCI (-cesc) vb. tr. și refl. A (se) încurca: se încîlcește prin cînepã, ori se împiedicã de ceva și cade jos (CRG.); nu ești bun decît să paști bobocii și că încîlcești fuioare (ALECS.); își încîlcea degetele în barba lor albã (EMIN.); și părul de pe cap de tot s’a încîlcit (DON.); de aici înainte trebile se încîlciră (SLV.) [cîlți].
8. [CADE] ÎNCÎLCIT adj. p. ÎNCÎLCI. Încurcat: Vede iarbã~ă, frîntã de la rădăcinã (ALECS.); merge el ce merge pe cărări cam ~e (MERA); scrisoarea era atît de ~ă, încît le-am lăsat (NEGR.); Ⓕ: problemele ei vaste, ~e și profunde (VLAH.); de ce viața noastrã e atît de ~ă în legăturile ei cu alte vieții? (D.-ZAMF.) ¶ ¶ C. NEÎNCÎLCIT.
9. [DLRLC] ÎNCÎLCI, încîlcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la fire, păr etc.) A încurca. Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93. Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186. ◊ (Cu inversarea construcției) Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47. ◊ Refl. Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. (Despre probleme, idei, vorbe, afaceri etc.) Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182. Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.
10. [DLRLC] ÎNCÎLCIRE, încîlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încîlci și rezultatul ei; încurcătură. (Fig.) Iar raza ta, din zare, hipnotic îi îndrumă Prin oarba încîlcire a căilor din humă. TOMA, C. V. 167. Sub un vînt ascuțit ce aleargă țipînd pe încîlcirile ulițelor, Nicu... se duce drept înaintea lui. MACEDONSKI, O. III 83.
11. [Șăineanu, ed. VI] încâlcì v. 1. a se încurca (vorbind de firele de cânepă sau de păr): 2. fig. a (se) încurca în genere. [Derivat din câlți: metaforă luată din tehnica torsului și analogă cu a încurca ițele].
12. [Scriban] încîlcésc v. tr. (vsl. *klŭčiti, ca’n sŭklŭčiti, a încreți, d. klŭkŭ, urzeală; rus. klok, kločók, cĭuf, moț, kločitĭ, a încîlci. V. cîlțĭ. Cp. cu colcovan). Încurc, amestec (ițele, firele, sfoara, păru). Fig. A încîlci lucrurile, afacerile.
13. [DOOM 3] încâlcire s. f., g.-d. art. încâlcirii; pl. încâlciri
14. [DOOM 2] încâlcire s. f., g.-d. art. încâlcirii; pl. încâlciri
15. [DOOM 3] încâlci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcesc, 3 sg. încâlcește, imperf. 1 încâlceam; conj. prez. 1 sg. să încâlcesc, 3 să încâlcească
16. [DOOM 2] încâlci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcesc, imperf. 3 sg. încâlcea; conj. prez. 3 să încâlcească
17. [MDO] încîlci (conj. încîlcească)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL