1. [DEX '09] ÎNCÂINAT, -Ă, încăinați, -te, adj. (Înv. și pop.) Rău, câinos. ♦ Încăpățânat. [Var.: încâinit, -ă adj.] – V. încâina.
2. [DEX '09] ÎNCÂINA, încăinez, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. [Var.: încâini vb. IV] – În + câine.
3. [DEX '09] ÎNCÂINI vb. IV v. încâina.
4. [DEX '09] ÎNCÂINIT, -Ă adj. v. încâinat.
5. [MDA2] încâina v vz încâini
6. [MDA2] încâini vr [At: DA ms / V: (cscj) ~na / Pzi: ~nesc / E: în- + câine] 1 (Rar) A deveni rău, câinos. 2 A se încăpățâna.
7. [CADE] ÎNCÎINA (-nez) vb. refl. 1 A se face rău (ca un cîine) ¶ 2 A se încăpățîna: se încîinase și nu vrea să dea inelul (ISP.).
8. [DEX '98] ÎNCÂINA, încâinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni rău, câinos. ♦ A se încăpățâna. – În + câine.
9. [DLRLC] ÎNCÎINA, încîinez, vb. I. Refl. (Rar) A deveni rău, cîinos; a se îndîrji, a se încăpățîna. Dacă văzură... că se încîinase și nu vrea să dea inelul, îl puseră jos. ISPIRESCU, L. 108.
10. [Șăineanu, ed. VI] încâinà v. a se încăpățâna: se încâinase și nu vrea să dea inelul ISP. [V. câine].
11. [Scriban] încînéz v. tr. (d. cîne). Vechĭ. Supăr, înfuriĭ. Azĭ. Vest. încîinéz, îndărătnicesc, înfuriĭ.
12. [DOOM 3] !încâina (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încâinez, 3 se încâinează, imperf. 1 sg. mă încâinam; conj. prez. 1 sg. să mă încâinez, 3 să se încâineze; imper. 2 sg. afirm. încâinează-te; ger. încâinându-mă
13. [DOOM 2] !încâina/încâini (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se încâinează/se încâinește, imperf. 3 sg. se încâina/se încâinea; conj. prez. 3 să se încâineze/să se încâinească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL