1. [DEX '09] ÎNĂDUȘIT, -Ă, înădușiți, -te, adj. (Reg.) Nădușit. – V. înăduși.
2. [MDA2] înădușit, ~ă a [At: GORJAN, H. I, 47/20 / Pl: ~iți, ~e / în- + nădușit] (Rar) Nădușit2.
3. [DLRLC] ÎNĂDUȘIT, -Ă adj. v. nădușit.
4. [Scriban] înădușít și (maĭ rar) nădușit, -ă adj. Est. Înăbușit, asfixiat, sufocat. Înfundat: huĭet înădușit, stufatu e un fel de mîncare înădușită. Vest (năd-). Asudat. Adv. În mod înădușit: răsună înădușit.
5. [DEX '09] ÎNĂDUȘI, înădușesc, vb. IV. Intranz., tranz. și refl. (Reg.) A (se) năduși. – În + năduși.
6. [DEX '09] NĂDUȘI, nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A secreta nădușeală (1); a transpira, a asuda. 2. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) sufoca, a (se) înăbuși. – Din bg. naduša.
7. [DEX '09] NĂDUȘIT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Transpirat, asudat. 2. (Pop.) Care este pe punctul de a se sufoca, de a se îneca sau care a murit sufocat. – V. năduși.
8. [MDA2] înăduși [At: HOGAȘ, H. 33 / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năduși] 1-3 vitr (Reg) A (se) năduși. 4 vr (D. foc) A mocni.
9. [MDA2] năduși [At: PRAV. 85 / Pzi: ~șesc / E: bg надуша] 1 vi (Fșa) A secreta prin pori o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare urinei Si: a asuda, a transpira. 2 vt (Îvp) A sufoca. 3 vr A muri prin sufocare. 4 vt (Reg) A bate pe înfundate. 5 vt (Înv; fig) A asupri. 6 vr (Îvr; fig) A se dezgusta. 7 vt A regreta. 8 vr A se căi.
10. [MDA2] nădușit, ~ă a [At: MAIOR, P. 124/7 / Pl: ~iți, ~e / E: năduși] 1 Transpirat. 2-3 (Îvp) (Aproape) sufocat. 4 (Rar) Care fierbe în abur, bine acoperit Si: înnăbușit.
11. [CADE] NĂDUȘI (-șesc) I. vb. intr. A se acoperi de sudoare, a-i curge sudoarea, a asuda, a transpira. II. Mold. Trans. vb. tr. A înnăbuși: cuconii micșori, cîndu-i nădușesc în așternut muierile celea ce-i apleacă (PRV.-MB.); [comp. ÎNNĂDUȘI] [năduh].
12. [CADE] NĂDUȘIT adj. p. NĂDUȘI. 1 Asudat ¶ 2 Mold. Trans. Înnăbușit.
13. [DLRLC] ÎNĂDUȘI vb. IV v. năduși.
14. [DLRLC] NĂDUȘI, năduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înăduși vb. IV.
15. [DLRLC] NĂDUȘIT, -Ă, nădușiți, -te, adj. 1. Asudat, transpirat. Un miros de corpuri nădușite. CAMIL PETRESCU, T. II 68. Flăcăii... își plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite. REBREANU, I. 12. 2. (Neobișnuit) Sufocat, înecat, sugrumat. Taci, strigă cu glas nădușit și tremurînd vecinul meu. NEGRUZZI, S. I 236. ◊ (Adverbial, în forma înădușit) Odată încep ele a se boci înădușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. – Variantă: înădușit, -ă (CREANGĂ, P. 174, ALECSANDRI, P. II 11) adj.
16. [DLRM] ÎNNĂDUȘI vb. IV. v. năduși.
17. [Șăineanu, ed. VI] nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].
18. [Șăineanu, ed. VI] nădușit a. 1. plin de nădușeală; 2. afundat: glasuri nădușite AL.; 3. acoperit: bucate nădușite.
19. [Scriban] înăduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.
20. [Scriban] nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.
21. [DOOM 3] înăduși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușesc, 3 sg. înădușește, imperf. 1 înădușeam; conj. prez. 1 sg. să înădușesc, 3 să înădușească
22. [DOOM 3] năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, 3 sg. nădușește, imperf. 1 nădușeam; conj. prez. 1 sg. să nădușesc, 3 să nădușească
23. [DOOM 2] înăduși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înădușesc, imperf. 3 sg. înădușea; conj. prez. 3 să înădușească
24. [DOOM 2] năduși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușesc, imperf. 3 sg. nădușea; conj. prez. 3 să nădușească
25. [MDO] înăduși (conj. înădușească)
26. [MDO] năduși (conj. nădușească)
27. [DLRLV] ÎNĂDUȘI vb. (Mold.) A omorî prin sufocare. Pre toți copii<i> cei prea frumos parte bărbătească, în fașă, înădușiia. NCCD. 313. Etimologie: pref. in- + năduși. Vezi și năduși. Cf. foitui, năduși, sugușa.
28. [DLRLV] NĂDUȘI vb. (Mold.) A sugruma, a sufoca. A: Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. PRAV. Gios aprinseră foc cu smoală ... ca să o nădușască. DVS, 5v. ♦ A muri prin sufocare. Craiu s-au năruit într-o mlaștină, călcat de calul său și acolo s-au nădușit. URECHE, s. v. nărui. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. DOSOFTEI, VS. S-au fostu nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugind noaptea. N. COSTIN. // B: Cf. ÎNDREPTAREA LEGII. Etimologie: bg. naduša. Cf. scr. nadušiti. Vezi și înăduși. CL f o i t u i, î n ă d u ș i, s u g u ș a.
29. [DRAM 2021] nădușí, nădușesc, v.t.r. 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ■ (onom.) Nădușitu, poreclă. – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).
30. [DRAM 2021] nădușít, -ă, nădușiți, -te, adj. Transpirat. – Din năduși.
31. [DRAM 2015] năduși, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).
32. [DRAM] năduși, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).
33. [DLR - tomul X] NĂDUȘI vb. IV. I. Intranz. A secreta (prin pori) o substanță lichidă cu o compoziție asemănătoare cu a urinei; a transpira, a asuda. O să cam nădușească cu ei cînd să va lupta. pann, e. ii, 80/6. Și eu nădușesc al dracului. CARAGIALE, O. II, 150, cf. CANDREA, f. 19. Mîna mea nădușise în mîna nădușită a lui bădia Ionică. brăescu, a. 86. Văzînd cu coada ochiului că-i nădușit de căldură... teodoreanu, m. ii, 57. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. sadoveanu, o. xvii, 231. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. stancu, d. 181, cf. 35, pas, z. i, 112. Am strigat... protestînd, măcar că nădușisem. vornic, p. 136. ◊ Refl. Altă dată ai simțit că te cuprinde amețeala și ți se nădușește fruntea. pas, z. i, 257, cf. alr i 1 111/690, 695, 768, 776, 800, 808, 870, 940, 954. M-am nădușit. alr ii/i h 94/836. II. 1. Tranz. (Învechit și popular) A sugruma, a sufoca. Au cu mănule-l zugrumă, sau-l nădușește împresurăndu-l cu ceva pînă creapă. prav. 85, cf. alrm i/ii h 410. M-o strîns dă grumaz de o fost să mă nădușască. alr ii 3 589/334, cf. 3 589/352, 362, 574. ◊ Fig. Durerile te vor năduși, cunoștința te va ocărî, diavolul asupra ta se va scula. maior, p. 17/2. ♦ refl. A muri prin sufocare. Unora limbile li s-au înflat ca un dop și s-au nădușit. dosoftei, v. s. noiembrie 123r/14. S-au fost nădușind oamenii pe porțile mănăstirilor, fugînd noaptea. n. costin, let. ii, 110/29. Ludovic craiu s-au năruit și într-o mlaștină călcat de calul său, acolo s-au nădușit. id. l. 351. Era pe aci, pe aci să mă nădușesc. reteganul, p. iii, 39. 2. Tranz. (Regional) A bate pe înfundate. cf. alr sn iv h 978. 3. tranz. fig. (Învechit) A asupri, a oprima. Au nu bogații cu putearea lor vă nădușesc pre voi și vă trag pre voi la leage? n. test. (1648), 177r/29. 4. refl. Fig. (Învechit, rar) A se scîrbi, a se dezgusta. De toată mîncarea gunosi-se (nîdușia-se v, să îngrețî d) sufletul lor, și apropiară-se pără la ușa morției. psalt. 230. ♦ A regreta, a se căi. Boiarii numai ce să nădușiia și zicea că de ar fi știut că nu vor să piară, nu s-ar fi apucat de ce au început. anon. cantac., cm i, 199. – prez. ind.: nădușesc. – Din bg. надуша. cf. scr. nadušiti.
34. [DLR - tomul X] NĂDUȘIT, -Ă adj. 1. Transpirat, asudat. Așa nădușit să alergi în baie și să te speli bine. gorjan, h. i, 47/20. Cu părul vîlvoi, foarte aprins și nădușit la față, Cezar Priboianu stă la o masă, plecat pe un teanc de foi pătrate de hîrtie. vlahuță. o. a. iii, 20. (Bogdan dă să-i sărute mîna. Ștefan îl oprește.) Prea e caldă și nădușită. delavrancea, o. ii, 58. Flăcăii... își plesnesc tureacii cizmelor cu palmele nădușite. rebreanu, i. 12. E... un miros de corpuri nădușie. camil petrescu, t. ii, 68. O trăsură se opri la scara antreului, cu un cal nădușit. brăescu, a. 57. Îți lua între labele nădușite cartea de care vreai să scapi. arghezi, b. 50. Vizitiul, înspăimîntat, izbi caii nădușiți. stancu, r. a. iii, 269. Scoase cu mîna nădușită un bănuț de aur. tudoran, p. 20, cf. 14. Venea în fugă, nădușit, cu cămașa scoasă din pantaloni și părul căzut pe ochi. v. rom. octombrie 1958, 71. Iată că se găsise un om nădușit și gras... care-i ținea pe loc. barbu, ș. n. 119. Ce ți-e calul d-asudat Și șoimeii festeliți, Ogăreii ciopîrțiți Și dulăii nădușiți. teodorescu, p. p. 70. Cal nădușit. alr i 1 111/28, cf. 1 111/159, 708, 725, 727, 898. 2. (Învechit și popular) (Aproape) sufocat. De mare măhnire simțindu-și inima nădușită, chiemă împrejurul său toți boiarii. maior, p. 124/7. Taci, strigă cu glas nădușit și tremurînd vecinul meu. negruzzi, s. i, 236. Din zid că ieșea Un glas nădușit, Un glas mult iubit. alecsandri, p. p. 192. Iar cînd m-am trezit, M-am simțit... De gur-amuțită, De nas nădușită, De ochi orbită. marian, v. 122. ◊ Fig. Grozav porni a plînge cu pieptul nădușit. i. negruzzi, s. ii, 135. (Adverbial) Trăiește cu năduv, trăiește nădușit. șez. ix, 146. ♦ (Rar) Care fierbe bine acoperit, în abur; înnăbușit. Prin jud. Tecuci, femeile cari au pete și pistrui pe față se spală cu zeamă scoasă prin fierberea nădușită, fără apă, a pelinului. pamfile-LUPESCU, CROM. 201. – pl.: nădușiți, -te. – v. năduși.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL