1. [DEX '09] ÎNĂBUȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși; sufocare; fig. reprimare. – V. înăbuși.
2. [MDA2] înăbușire sf [At: DA ms / S și: (înv) înnă~/ Pl: ~ri / E: înăbuși] 1-2 (Rar) Țâșnire (a lacrimilor sau) a sângelui Si: înăbușit1 (1-2). 3 Împiedicare a creșterii și dezvoltării plantelor de către buruieni Si: înăbușit1 (3). 4 Înfășurare a cuiva în multe haine pentru a transpira ca să-i scadă febra Si: înăbușit1 (4). 5 Reprimare a acțiunilor, mișcărilor și manifestărilor sociale Si: înăbușit1 (5). 6 Sufocare. 7-8 Acoperire a focului cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit Si: înăbușit1 (7-8).
3. [DLRLC] ÎNĂBUȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși. 1. Sufocare. 2. Reprimare. Înăbușirea criticii. ▭ Fără o luptă îndîrjită și fără înăbușirea prin forță a împotrivirii exploatatorilor nu poate fi construită societatea socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 444.
4. [DEX '09] ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva să nu mai poată respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale; a reprima. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Și-a înăbușit un oftat. 4. Tranz. (În expr.) A înăbuși focul = a stinge focul sau a-l face să ardă mocnit. – În + năbuși.
5. [MDA2] înăbuși [At: COSTINESCU / S și: (înv) înnă~ / Pzi: ~șesc / E: în- + năbuși] 1-2 vt (Rar) A-i țâșni cuiva (lacrimile sau) sângele. 3 vt (D. buruieni) A se dezvolta împiedicând creșterea și dezvoltarea plantelor Si: a năpădi. 4 vt (Nob) A înfășură pe cineva cu multe haine ca să transpire și să-i scadă febra. 5 vt (Fig) A potoli, prin violență, manifestări, acțiuni sau mișcări sociale Si: a reprima. 6-7 vtr A (se) sufoca. 8-9 vt A acoperi focul cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit.
6. [DLRLC] ÎNĂBUȘI, înăbuș, vb. IV. 1. Refl. (Despre ființe) A nu mai putea respira; a se sufoca. V. năbuși (1). I se părea că se înăbușă. DUMITRIU, N. 85. ◊ Tranz. Suflarea îi devenea din ce în ce mai fierbinte. Simți că-l înăbușe. VLAHUȚĂ, O. AL. 101. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica creșterea și dezvoltarea plantelor; a năpădi. Aceste buruieni aproape întotdeauna, crescînd mai repede decît sămănăturile, le îneacă... sau înăbușă și astfel le fac să piară. PAMFILE, A. R. 94. 3. Tranz. Fig. (Cu privire la manifestări, acțiuni, mișcări sociale) A potoli prin violență; a reprima. V. năbuși (3). [Gh. Bibescu] a încercat să înăbușe revoluția din 1848 din Țara Romînească. IST. R.P.R. 312. ♦ A face să nu se vadă, să nu se audă, să nu se simtă; a ascunde. Șoimaru își înăbuși un geamăt. SADOVEANU, O. VII 91.
7. [Scriban] înăbúș și -ésc, a -í v. tr. (sîrb. nabušiti, a se unfla, cu înț. luĭ înăduș. – El înăbușă, sî înăbúșe. V. bușesc). Vest. Înăduș, sufoc, asfixiez. Fig. Reprim: a înăbuși o răscoală. V. refl. Mă înăduș: s’a înăbușit și a murit. Est. (năbușesc). Năpădesc, inund, podidesc: l-aŭ năbușit lăcrămile. V. intr. Mă revărs, năboĭesc, năvălesc: rîurile, Tătariĭ aŭ năbușit. – Și înn- și înăbuș.
8. [DOOM 3] înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii
9. [DOOM 2] înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii
10. [DOOM 3] înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 înăbușă, imperf. 1 înăbușeam; conj. prez. 1 sg. să înăbuș, 3 să înăbușe
11. [DOOM 2] înăbuși (a ~) vb., ind. prez. 3 înăbușă, imperf. 3 sg. înăbușea; conj. prez. 3 să înăbușe
12. [MDO] înăbuși (ind. prez. 1 sg. înăbuș, 3 sg. și pl. înăbușă, conj. înăbușe)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL