1. [DEX '09] ÎMPUTERNICIRE, împuterniciri, s. f. 1. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Mandat, procură. 2. (Rar) Întărire, fortificare. ♦ Intensificare. – V. împuternici.
2. [MDA2] împuternicire sf [At: NEGRUZZI, S. III, 160 / Pl: ~ri / E: împuternici] 1 (Rar) Întărire. 2 (Reg; îs) ~a stupilor Împreunare a stupilor în vederea întăririi stupului rezultat, prin păstrarea indivizilor celor mai puternici. 3 (Înv) Întrecere în forță Si: împuternicit1 (2). 4 (Îvp) Opintire. 5 (Îvp) însănătoșire. 6 (Jur) Mandatare. 7 (Ccr) Mandat. 8 Autorizare a cuiva să facă ceva Si: împuternicit1 (6). 9 (Îlav) Din ~a (cuiva) Fiind autorizat de cineva.
3. [CADE] ÎMPUTERNICIRE sf. 1 Faptul de a (se) împuternici ¶ 2 Dreptul de a săvîrși ceva în locul altuia, mandat, autorizațiune: acum, vin’ de grabă, Iorgule, de fă o ~ lui Radu (ALECS.).
4. [DLRLC] ÎMPUTERNICIRE, împuterniciri, s. f. Acțiunea de a împuternici și rezultatul ei. 1. Autorizare de a face ceva; (Jur.) mandat, procură. Aceasta-i o împuternicire dată de dumneata. NEGRUZZI, S. III 160. ◊ Loc. adv. Din împuternicirea cuiva = fiind împuternicit, însărcinat de cineva. 2. (Rar) Întărire, fortificare. Zapis porunci încetarea năvălirii și împuternicirea oștilor în metereze, pînă ce vor sosi alte mașini în locul celor sfărîmate în luptă. VISSARION, B. 338. ♦ Intensificare. Aici, la naturalul prozei se mai adaugă împuternicirea sentimentului prin ritm și muzica rimei. GHEREA, ST. CR. III 381.
5. [Șăineanu, ed. VI] împuternicire f. acțiunea de a împuternici: 1. restabilire; 2. plenipotență, mandat.
6. [Scriban] împuternicíre f. Acțiunea de a saŭ de a se împuternici.
7. [DEX '09] ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.
8. [MDA2] împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.
9. [CADE] ÎMPUTERNICI (-icesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) întări, a da (a prinde) putere, a (se) face mai puternic: dafinii creșteau și se împuterniceau ca prin minune (ISP.) ¶ 2 ⚖️ A da cuiva puteri depline, dreptul de a săvîrși ceva, a autoriza.
10. [CADE] ÎMPUTERNICIT I. adj. p. ÎMPUTERNICI. II. sm. ⚖️ Persoană autorizată de a săvîrși ceva în numele alteia, mandatar; plenipotențiar.
11. [DLRLC] ÎMPUTERNICI, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.
12. [Șăineanu, ed. VI] împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.
13. [Scriban] împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.
14. [DOOM 3] împuternicire s. f., g.-d. art. împuternicirii; pl. împuterniciri
15. [DOOM 2] împuternicire s. f., g.-d. art. împuternicirii; pl. împuterniciri
16. [DOOM 3] împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, 3 sg. împuternicește, imperf. 1 împuterniceam; conj. prez. 1 sg. să împuternicesc, 3 să împuternicească
17. [DOOM 2] împuternici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicesc, imperf. 3 sg. împuternicea; conj. prez. 3 să împuternicească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL