1. [MDA2] împutăciune sf [At: PALIA (1582) / Pl: ~ni / E: împuta + ciune cf lat imputatio] (Înv) 1 Mustrare. 2 Ceartă.
2. [CADE] † ÎMPUTĂCIUNE sf. 1 ‡ Dojană, mustrare: Dumnezeu au luat de pre mine ~a (FIL.) ¶ 2 Ceartă: Mihai-Vodă avînd oare-care ~ cu capii trupelor ajutoare din Transilvania (BĂLC.) [împuta].
3. [DLRLC] ÎMPUTĂCIUNE, împutăciuni, s. f. (Învechit) Imputare, mustrare, ocară, dojană. Fum de rușine și de împutăciune vecinilor noștri. ODOBESCU, S. I 431. ◊ Neînțelegere, diferend. Mihai-vodă, avînd oarecare împutăciune cu capii trupelor ajutoare... îi trimise înapoi prințului Transilvaniei. BĂLCESCU, O. II 45.
4. [Scriban] împutăcĭúne f. (d. împut 1 saŭ lat. imputátio, -ónis). Vechĭ. Mustrare, reproș. Ceartă, neînțelegere (Ĭorga, Ist. Arm Rom. 1, 370).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL