1. [MDA2] implorat2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: implora] 1 Care este rugat cu umilință. 2 Care este rugat insistent. 3 Care este chemat în ajutor. 4 Căruia i se cere ceva în mod insistent, cu lacrimi.
2. [MDA2] implorat1 sn [At: MDA ms / Pl: (nob) ~uri / E: implora] 1-5 Implorare (1-5).
3. [DEX '09] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.
4. [MDA2] implora vt [At: MACEDONSKI, O. I, 252 / Pzi: ~or / E: fr implorer, it, lat implorare] 1 A ruga pe cineva cu umilință. 2 A ruga stăruitor, cu insistență. 3 A chema în ajutor. 4 A cere ceva cu insistență, cu lacrimi, unui superior. 5 A cere mila divinității.
5. [CADE] * IMPLORA (-or) vb. tr. A ruga cu stăruință, a (se) ruga fierbinte; cu foc, cu lacrimi: Smerit îngenunche, te roagă să-l ierți..., Cu cît te imploră, mai aprig îl cerți (VLAH.) [fr.].
6. [DEX '96] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.
7. [DLRLC] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, stăruitor (și cu umilință). Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208. ♦ A cere, a solicita (ceva) stăruitor și cu umilință. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.
8. [DN] IMPLORA vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implor. / < fr. implorer, it., lat. implorare].
9. [MDN '00] IMPLORA vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). (< fr. implorer, lat. implorare)
10. [Șăineanu, ed. VI] implorà v. a cere cu umilință și stăruitor, a se ruga cu lacrimi: a implora grația.
11. [Scriban] *implór, a -á v. tr. (lat. imploro, -áre, d. plorare, a plînge. V. de- și ex-plor). Cer umilit și cu insistență: a implora ĭertare.
12. [DOOM 3] implora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. implor, 3 imploră; conj. prez. 1 sg. să implor, 3 să implore
13. [DOOM 2] implora (a ~) vb., ind. prez. 3 imploră
14. [DER] implora (implor, implorat), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care imploră). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL