1. [DEX '09] ÎMPĂRȚIRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a (se) împărți și rezultatul ei. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de câte ori un număr se cuprinde în altul. – V. împărți.
2. [MDA2] împărțire sf [At: CORESI, EV. 14 / Pl: ~ri / E: împărți] 1 (Înv) Alegere a unui lucru sau a unei ființe dintre altele de același fel Si: împărțit1 (1), (înv) împărțiște 2 Separare în părți Si: împărțit1 (2), (înv) împărțiște (2). 3 (Jur; înv) Divorț. 4 (Înv) Anulare a nunții Si: împărțit1 (4), (înv) împărțiște (4). 5 (Înv) Părăsire a femeii Si: împărțit1 (5), (înv) împărțiște (5). 6 Îndepărtare de cineva Si: împărțit1, (înv) împărțiște (6). 7 (Înv) Izolare a unui element dintr-o mulțime Si: impărțit1, (înv) împărțiște (7), împărțitură (1). 8-9 Desfacere în două sau în mai multe părți a unui întreg pentru a le distribui Si: impărțit1 (8-9), (înv) împărțiște (8-9), împărțitură (2-3). 10-11 (Înv) Separare și distribuire a averii către (creditori sau) moștenitori Si: impărțit1 (10-11), (înv) împărțiște (10-11), împărțitură (4-5). 12 (Jur; înv) Emancipare a unui copil de sub tutela părintească Si: impărțit1 (12), (înv) împărțiște (12). 13 (Mat; îoc înmulțire) Efectuare a operației de divizare a unui număr prin altul Si: impărțit1 (13). 14 (Tip) Distribuire a literelor, după tipărire, la locurile respective în casă (38) Si: impărțit1 (14). 15 (Pex) Distribuire. 16 Răspândire. 17 (Pop) Risipă. 18 (Rar) Clasificare. 19 Împărtășire a unei păreri sau idei cu cineva Si: impărțit1 (19). 20 Comunicare a unui lucru cuiva Si: impărțit1 (20). 21 Participare împreună cu o altă persoană la un eveniment, la o manifestare etc. Si: impărțit1 (21).
3. [CADE] ÎMPĂRȚIRE sf. 1 Faptul de a (se) împărți și rezultatul acestei acțiuni, împărțeală ¶ 2 ‡ Diviziune, operațiune care are de scop, dîndu-se două numere, numite unul „împărțitor” iar celălalt „deîmpărțit”, să se găsească un al treilea număr, numit „cît” care, înmulțit cu împărțitorul, să redea pe deîmpărțit.
4. [DLRLC] ÎMPĂRȚIRE, împărțiri, s. f. Acțiunea de a împărți și rezultatul ei. 1. Divizare, separare în părți. ♦ (Aritm.) Operație prin care se determină de cîte ori un număr se cuprinde într-altul. 2. Distribuire; repartizare. Conacul deveni curînd un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire. REBREANU, R. II 13S. ♦ Clasificare. Scrie-mi împărțirea florilor în familii și în care familie e... angelica. NEGRUZZI, S. I 99.
5. [Șăineanu, ed. VI] împărțire f. 1. acțiunea de a împărți; 2. Aritm. diviziune; 3. distribuțiune.
6. [Scriban] împărțíre f. Acțiunea de a împărți, de a divide, de a distribui. Aritm. Diviziune, una din cele patru operațiunĭ pin care se împarte un număr în părțĭ egale.
7. [DEX '09] ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritm.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.
8. [MDA2] împărți [At: PSALT. SCH. 106 / Pzi: împart / E: ml *impartire] 1 vt (Înv) A alege un lucru sau o ființă dintre altele de același fel. 2-3 vtrr A (se) separa în părți. 4-5 vtr (Jur; înv) A divorța. 6 vt (Înv; c. i. nunta) A anula. 7 vt (Înv; c. i. femeia) A părăsi. 8 vr (Înv) A se îndepărta de cineva. 9 vt (Înv) A scoate un element dintr-o mulțime Si: a izola. 10-11 vtr A (se) diviza în părți. 12-13 vtr A (se) despărți în două sau în mai multe părți spre a le distribui. 14-15 vr (Înv) A-și diviza averea în mai multe părți și a o distribui (creditorilor sau) moștenitorilor. 16 vt (Jur; înv) A lăsa un copil să plece de la casa părintească. 17 vt (Rar) A clasifica. 18 vt (îoc a înmulți) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul. 19 vt (Tip) A distribui literele după tipărire, la locurile respective în casă (38). 20 vt (Îe) A nu avea ce ~ (sau a nu avea nimic de ~t) cu cineva A nu avea nimic în comun cu cineva. 21 vt (Îe) A-i ~ cuiva colacul A vedea pe cineva mort. 22 vu (Pop) A-i fi sortit cuiva ceva. 23-24 vtr A (se) răspândi. 25 vt (Pop) A cheltui risipind. 26 vt A împărtăși o părere, o idee cu cineva. 27 vt A comunica ceva cuiva. 28 vi A participa împreună cu cineva la un eveniment, la o manifestare etc.
9. [CADE] ÎMPĂRȚI (-part, -părțesc) I. vb. tr. 1 A da mai multora cîte o parte, a distribui: se opriră în pridvor ca să împărtă praf și plumbi la pușcași (ALECS.); (P): cine împarte, parte-și face, cel ce împarte un lucru, are grijă să oprească pentru dînsul o parte mai mare, mai bună; F: nu se pricepe să mpartă trei paie la doi măgari, se zice despre unul foarte nepriceput ¶ 2 A face mai multe părți, a despărți: i-a împărțit în trei categorii ¶ 3 A separa, a despărți două persoane; † a divorța: cel ce va ucide pre cela ce va intra la mijloc să-i împarță ... acela nu se va certa (PRV.-MB.) ¶ 4 A avea de a face, a avea vre-o legătură: ce am eu a ~ cu tîlharii? (ALECS.) ¶ 5 ➕ A face operațiunea împărțirii. II. vb. refl. 1 A se desface în mai multe părți, a se desăîrți, a se separa ¶ 2 ‡ A se despărți (vorb. de soți), a divorța: bărbatul după ce se va ~ de muiare (PRV.-MB.) ¶ 3 ➕A cuprinde de un număr exact de ori un alt număr mai mic: 20 se împarte cu 5 [lat. impartīre].
10. [CADE] ÎMPĂRȚITOR I. adj. verb. ÎMPĂRȚI. Care împarte. II. sm. 1 ✉️ Cel ce împarte scrisorile, factor, poștaș: ~ de scrisori; într’o dimineață, ~ul aduse o scrisoare care amărî inima Tincuței (D.-ZAMF.) ¶ 2 ➕ 👉 ÎMPĂRȚIRE.
11. [DEX '98] ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) separa în părți, a (se) despărți în grupuri; a (se) diviza, a (se) divide. ♦ Tranz. (Rar) A clasifica. ♦ Tranz. (Aritmetică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. 2. Tranz. A da mai multor persoane câte (o parte din) ceva; a repartiza, a distribui. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun (cu cineva). ♦ Refl. A se răspândi, a se împrăștia. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A împărtăși ceva cu cineva. – Lat. impartire.
12. [DLRLC] ÎMPĂRȚI, împart, vb. IV. 1. Tranz. A diviza, a desface, a separa în părți (adesea pentru a lua fiecare partea ce i se cuvine). Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd vreți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59. ◊ Expr. A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva. Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. Nu-ți vreu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42. ◊ Refl. Se împart flăcăii în cete. STANCU, D. 173. Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I 8. ♦ (Mat.) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. Șase împărțit la doi. 2. Tranz. A da (mai multora, făcînd parte fiecăruia), a distribui. Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stinga. CARAGIALE, O. III 67. Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137. ◊ (Ironic) Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115. ◊ Absol. Cine împarte parte-și face. ♦ (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mîncare) la anumite sărbători. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A. 4. ♦ Unipers. (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66. 3. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A împărtăși (ceva cu cineva). Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26. 4. Refl. A se răspîndi, a se împrăștia, a se risipi. Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145. ◊ Tranz. Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34. – Prez. ind. și: împărțesc.
13. [Șăineanu, ed. VI] împărțì v. a face părți: 1. Aritm. a divide; 2. a distribui: a împărți premii; 3. a separa un ce comun: ce avem de împărțit cu el? [Lat. IMPARTIRE].
14. [Scriban] împárt și împărțésc, a -í v. tr. (în și parte). Despart, divid: a împărți o pîne în treĭ, un număr în părțĭ egale. Distribuĭ: a împărți pîne săracilor. A avea ceva de împărțit cu cineva, a avea cu el afacerĭ de rezolvat, a avea motive de neînțelegere.
15. [Scriban] împărțésc, V. împart.
16. [DOOM 3] împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri
17. [DOOM 2] împărțire s. f., g.-d. art. împărțirii; pl. împărțiri
18. [DOOM 3] împărți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împart, 2 sg. împarți, 3 sg. împarte, imperf. 1 împărțeam; conj. prez. 1 sg. să împart, 3 să împartă; imper. 2 sg. afirm. împarte
19. [DOOM 2] împărți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împart, imperf. 3 sg. împărțea; conj. prez. 3 să împartă
20. [IVO-III] împart, -tă 3 conj., -părțeam 1 imp.
21. [Argou] a împărți două paie la trei măgari expr. (pop., glum.) a împărți o cantitate (de alimente etc.) sau o sumă infimă (de bani) între două persoane.
22. [Argou] a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.
23. [Argou] a-și împărți ridichea și covrigul expr. (intl.) a împărți în mod egal bunurile furate.
24. [CECC] Divide et impera (lat. „Împarte și stăpînește”) – Faimos adagiu roman ridicat la principiu de guvernămînt, care apare și sub forma mai puțin uzitată, dar mai explicită: divide et regnes (divide pentru a domni). Niccolo Machiavelli (vezi Machiavelism), care a studiat și a scris despre politica imperiului roman, a rezumat-o în această formulă care i-a fost pusă în seamă. Dar ea e mult mai veche și Heinrich Heine o atribuie într-o scrisoare din Paris (12 ianuarie 1842) regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în anul 359 î.e.n. Formula a fost aplicată de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinări între partide, între naționalități. Lenin scria: „Aceasta este tocmai o poziție… pe care absolutismul a cedat-o democratismului crescînd, pentru a-și păstra pozițiile principale, pentru a împărți și dezbina pe cei care revendicau transformări politice” (Opere, vol. 5, pag. 59-60). IST.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL