1. [DEX '09] ÎMBUFNARE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) îmbufna și rezultatul ei; bosumflare. – V. îmbufna.
2. [MDA2] îmbufnare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: îmbufna] (Fam) Bosumflare.
3. [DLRLC] ÎMBUFNARE s. f. Acțiunea de a se îmbufna; supărare.
4. [DEX '09] ÎMBUFNA, îmbufnez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. – În + bufnă.
5. [MDA2] îmbufna vr [At: GORJAN, H. II, 203/36 / V: (nob) ~unfa, ~uvna / Pzi: ~nez / E: în- + bufnă] (Fam) A se bosumfla.
6. [MDA2] îmbunfa v vz îmbufna
7. [CADE] ÎMBUFNA (-nez) vb. refl. A se bosumfla, a se îmbufla: se îmbufnară de rușinea ce pățise (ISP:) [bufnă].
8. [CADE] ÎMBUFNAT adj. p. ÎMBUFNA. Bosumflat, supărat.
9. [DLRLC] ÎMBUFNA, îmbufnez, vb. I. Refl. A se supăra, a se bosumfla, a se posomorî. De ce-ți zice Martalogul? Cellalt se îmbufnă și răspunse nemulțumit. – Nu mi-s scris așa. DUMITRIU, N. 181. Fiii de împărat... se îmbufnară de rușinea ce pățise. ISPIRESCU, L. 154. ◊ Fig. Se îmbufnează vremea de ploaie. SADOVEANU, A. L. 161.
10. [Șăineanu, ed. VI] îmbufnà v. a face mutre, a se bozumfla. [V. bufnì].
11. [Scriban] îmbufnéz (mă) v. refl. (d. bufn-iță). Mă bosunflu, staŭ supărat și posomorît.
12. [DOOM 3] îmbufnare (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnării
13. [DOOM 2] îmbufnare (fam.) s. f., g.-d. art. îmbufnării
14. [DOOM 3] !îmbufna (a se ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. mă îmbufnez, 3 se îmbufnează; conj. prez. 1 sg. să mă îmbufnez, 3 să se îmbufneze; imper. 2 sg. afirm. îmbufnează-te; ger. îmbufnându-mă
15. [DOOM 2] îmbufna (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 îmbufnează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL