1. [DEX '09] ÎMBOLDIRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; fig. îndemn, stimul, imbold. – V. îmboldi.
2. [MDA2] îmboldire sf [At: CONACHI, P. 6 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmboldi] 1 Împungere a unui animal cu bățul pentru a-l îndemna la mers, la tras Si: (înv) îmboldeală (1), îmbolditură (1). 2 Împungere cu coarnele sau cu un obiect ascuțit Si: (înv) îmboldeală (2), îmbolditură (2). 3 (Fig) Stimul. 4 Lovire ușoară cu coatele Si: (pop) ghiontire, îmbrâncire, (înv) îmboldeală (4), îmbolditură (4).
3. [DLRLC] ÎMBOLDIRE, îmboldiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmboldi și rezultatul ei; îndemn, stimul, imbold. Visul fraged [al iubirii]... E a vieții îmboldire, e avîntul către zbor Al oricărui suflet tînăr tresărind de-ntîiul dor. DAVILA, V. V. 82. Biruit de dragostea neînfrînată a singurătății, îmi șterg urma dintre oameni și mă mistui, subt îmboldirile ei, în necunoscutul larg al naturii. HOGAȘ, M. N. 63.
4. [Șăineanu, ed. VI] îmboldire f. 1. acțiunea de a îmboldi; 2. fig. îndemn, impulsiune.
5. [Scriban] îmboldíre f. Acțiunea de a îmboldi. Fig. Impuls, stimul.
6. [DEX '09] ÎMBOLDI, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua pentru a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionti sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
7. [MDA2] îmboldi [At: (a. 1747) GCR II, 41/20 / S și: (înv) înb~ / Pzi: ~desc / E: în- + boldi] 1 vt A împunge un animal cu bățul spre a-l îndemna la mers, la tras Si: (reg) a boldi (1). 2 vt A împunge cu coarnele sau cu un obiect ascuțit. 3 vt (Fig) A îndemna pe cineva la o acțiune Si: a stimula, (pfm) a ațâța. 4-5 vtrr A (se) lovi ușor cu coatele Si: (pop) a (se) ghionti, a (se) îmbrânci.
8. [CADE] ÎMBOLDI (-desc) I. vb. tr. 1 A îndemna vitele la mers înțepîndu-le cu boldul, cu strămutarea: mînați de cornacii ce-i încalecă și-i îmboldesc (ODOB.); Și începu să-l îmboldească cu un băț mai lunguleț (PANN) ¶ 2 Ⓕ A mîna, a împinge, a ațîța, a îndemna să facă ceva: recunosc că și tu m’ai îmboldit... ca să-mi iau licența (VLAH.). II. vb. refl. A se mîna, a se împinge: undele repezi ce se goneau și se îmboldeau cu vuet amorțit (ODOB.).
9. [CADE] ÎMBOLDITOR adj. verb. ÎMBOLDI. 1 Care îmboldește ¶ 2 Ⓕ Înțepător: Cu vorbe îmbolditoare, îl atinge unde-l doare (PANN).
10. [CADE] ❍ ÎMBOLDORI (-oresc) vb. tr. și refl. ÎMBODOLI: o îmboldorește bine și o duce la foc (R.-COD.).
11. [DEX '98] ÎMBOLDI, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prăjina, cu bățul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu bățul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o acțiune; a stimula. 3. Refl. recipr. și tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-și) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
12. [DLRLC] ÎMBOLDI, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la animale) A împunge, a înțepa spre a îndemna la mers, la tras. Elefanți mînați de cornacii ce-i... îmboldesc. ODOBESCU, S. III 110. Să-mboldim cel boușor. TEODORESCU, P. P. 156. ◊ Fig. Îl îmboldea bănuiala că trebuie să fie cît de cît adevăr în zvoana asta nebună. POPA, V. 207. Afară mă-mboldea frica, În casă nu mi-e nimica! TEODORESCU, P. P. 641. 2. Tranz. Fig. (Cu privire la persoane) A îndemna, a ațîța, a stimula, a împinge la o acțiune. Mă-mboldeai adesea-n vremuri să vreau slavă și mărire! Eu nu le voiam, că-n mine nu-ncăpea decît iubire. DAVILA, V. V. 92. 3. Refl. reciproc. (Cu privire la persoane) A se îmbrînci, a se lovi cu coatele, a-și da ghionturi sau brînci. O gloată adîncă, îndesată... împingîndu-se, îmboldindu-se, strivindu-se unii într-alții. BĂLCESCU, O. II 125.
13. [Șăineanu, ed. VI] îmboldì v. 1. a împinge vitele cu boldul; 2. fig. a îndemna, a excita: nevoia îmboldește lenea.
14. [Scriban] îmboldésc v. tr. (d. bold. V. ghĭont și înghĭoldesc. Cp. cu stimulez). Împing cu boldu (beldia, varga). Fig. Îndemn, stimulez: l-am îmboldit să se ducă.
15. [DOOM 3] îmboldire s. f., g.-d. art. îmboldirii; pl. îmboldiri
16. [DOOM 2] îmboldire s. f., g.-d. art. îmboldirii; pl. îmboldiri
17. [DOOM 3] îmboldi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldesc, 3 sg. îmboldește, imperf. 1 îmboldeam; conj. prez. 1 sg. să îmboldesc, 3 să îmboldească
18. [DOOM 2] îmboldi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmboldesc, imperf. 3 sg. îmboldea; conj. prez. 3 să îmboldească
19. [MDO] îmboldi (dar: imbold)
20. [IVO-III] îmboldesc, -deam 1 imp.
21. [DRAM 2021] îmboldí, îmboldesc, v.t. A împinge pe cineva la o acțiune; a îndemna: „Și Balcu îi tăt îmboldé pe oameni: Tra, mă, Ioa'...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 261). – Din în- + bold „ac” (sensul primar este „a împunge un animal cu bățul”) (Scriban, DEX); din în- + boldi (MDA).
22. [DRAM 2015] îmboldi, îmboldesc, vb. tranz. – A împinge pe cineva la o acțiune; a îndemna: „Și Balcu îi tăt îmbolde pe oameni: Tra, mă, Ioa’...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 261). – Din în- + bold „ac” (sensul primar este „a împunge un animal cu bățul”) (Scriban, DEX); din în- + boldi (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL