1. [DEX '09] ÎMBINAT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat. – V. îmbina.
2. [MDA2] îmbinat, ~ă a [At: MAIOR, IST. 32/3 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbina] Care este unit cu altul într-un tot Si: alăturat, asamblat, asociat, împerecheat, împletit, împreunat, îngemănat, legat.
3. [CADE] ÎMBINAT adj. p. ÎMBINA. Împreunat: și-ascundea mîndria sub niște sprîncene ~e (DLVR.).
4. [DLRLC] ÎMBINAT, -Ă, îmbinați, -te, adj. Unit într-un tot, împreunat. ◊ Sprîncene îmbinate = sprîncene care se împreună una cu alta la rădăcina nasului, formînd o singură linie deasupra arcadei ochilor. Parcă văd încă cele două buze rumene desfăcîndu-se, și sprîncenele îmbinate, pe cînd rîdea, ridicîndu-se în arcuri fine, deasupra ochilor. SADOVEANU, O. I 365. Un juvaer ca mata, cu o guriță așa de îmbobocită, cu niște sprîncene așa de îmbinate. ALECSANDRI, T. I 433. Pentru sprincene-mbinate, Umblu țara jumătate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18.
5. [Scriban] îmbinát, -ă adj. Unit la capăt: sprincene îmbinate.
6. [DEX '09] ÎMBINA, îmbin, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Lat. *imbinare.
7. [MDA2] îmbina [At: GCR II, 22/12 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbin / E: ml *imbinare] 1-2 vtr A (se) asocia pentru a realiza un tot Si: a (se) alătura, a (se) împreuna, a (se) îngemăna, a (se) lega, a (se) uni. 3 vr (Pfm; îe) Se ~nă ziua cu noaptea Se spune când începe să se facă ziuă.
8. [MDA2] înghina v vz îmbina
9. [MDA2] înghinat, ~ă a vz îmbinat
10. [CADE] ÎMBINA (-bin) vb. tr. și refl. A se împreuna capăt la capăt, a se uni laolată: ~ două lemne; crapă vîrful unui stejar... apoi lasă să se îmbine lemnul cum a fost (RET.) [lat. *îmbīnare bini].
11. [DEX '98] ÎMBINA, îmbin, vb. I. Tranz. și refl. A (se) lega, a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) asocia pentru a realiza un tot; a (se) îngemăna. – Probabil lat. *imbinare.
12. [DLRLC] ÎMBINA, îmbin, vb. I. Tranz. A împreuna, a împleti, a face să se lege strîns două sau mai multe elemente (concrete sau abstracte) pentru a obține un tot; a uni. Viața dovedește că numai cel ce știe să îmbine munca practică cu munca de ridicare a nivelului său ideologic obține succese, oricare ar fi domeniul în care își desfășoară activitatea. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 55. Poporul nostru îmbină, în munca și lupta sa pentru pace, hotărîrea cea mai dîrză cu vigilența cea mai ascuțită împotriva ațîțătorilor la război. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2524. În prima fază... [Eminescu] își îmbină întotdeauna sensibilitatea cu imaginile naturii. IBRĂILEANU, S. 126. ◊ Refl. Fruntea i se încreți, încît sprîncenele aproape i se îmbinară. CAMILAR, N. II 177. Un răsunet tînguios se îmbină cît strigătele de veselie. ODOBESCU, S. I 184.
13. [Șăineanu, ed. VI] îmbinà v. a împreuna două lucruri prin căpătâiele lor: a uni laolaltă sprâncene îmbinate. [Lat. *IMBINARE cf. COMBINARE)].
14. [Scriban] îmbín, a -á v. tr. (lat. *im-bino, -binare, d. bini, cîte doĭ. V. dezbin 2, combin). Unesc doŭă lucrurĭ la capetele lor.
15. [DOOM 3] îmbina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îmbin, 3 îmbină; conj. prez. 1 sg. să îmbin, 3 să îmbine
16. [DOOM 2] îmbina (a ~) vb., ind. prez. 3 îmbină
17. [IVO-III] îmbin.
18. [DER] îmbina (îmbin, îmbinat), vb. – A potrivi, a uni, a combina două părți ale unui obiect sau două obiecte diferite. – Var. înghina. Lat. *bināti, de unde mr. binats „gemeni”, cf. it. binati „gemeni”, binare „a naște gemeni”. Rezultatul rom. *binați, f. *binațe, pare să fi fost considerat adj. verbal și încrucișat cu îngemănat, a cărui corespondență semantică e perfectă. Este de asemenea posibil să se plece direct de la un lat. *bināre, refăcut pe baza lui *bināti, cf. it. binare, friul. imbiná „a uni”. În general se consideră der. de la un lat. *imbināre, de la bini „duplicate” (Lexiconul de la Buda; Pușcariu 778; Candrea-Dens., 823; REW 4280). DAR și Graur, BL, V, 101, resping această ipoteză, bazîndu-se pe prioritatea, care nu este certă, a var. înghina, și pe prezența lui desghina, vb. (a despărți, a înlătura; a crăpa, a despica; a învrăjbi), mr. dizgl’ina, cu var. desbina, care se consideră un hiperurbanism. Astfel, pe cînd Densusianu, Hlr., 288; Densusianu, Filologie, 447; și REW 4280 pleacă de la lat. *imbinare, Candrea-Dens., 482 pleacă de la *disglutinare, prin intermediul lui desghina, și Giuglea, Dacor., III, 621, de la *disglināre < gr. γλίvη „coadă”; Philippide, II, 640, presupune un lat. *disbināre, și DAR o legătură între aceste cuvinte și ghin, ghionoi. Explicarea lui îmbina pe baza lui desbina < desghina, nu este posibilă. Der. cu des- nu poate fi valabilă dacă lipsește vb. simplu (des-lega, des-prinde), sau der. cu în- (des-chide, cf. închide; desfunda, cf. înfunda); iar cînd des- provine de la un der. romanic, ideea de „separație” s-a pierdut complet (cf. desfăta, desmierda); astfel încît, pentru desbina, mai întîi trebuie să fi existat un *bina sau îmbina. Ideea priorității cronologice a lui desghina față de desbina se explică prin prezența mr. dizgl’ina, a cărui origine nu o cunoaștem. Pentru lat. bināti, cf. Pușcariu, ZRPh., XXIX, și REW 1109. V. și Philippide, Principii, 108, care îl der. pe îmbina din lat. inguen. – Der. neîmbinat, adj. (separat); înghinărat (var. înghinorat), adj. (îmbinat).
19. [DE] OMNE TULIT PUNCTUM, QUI MISCUIT UTILE DULCI (lat.) cine îmbină utilul cu frumosul, întrunește sufragiile tuturor – Horațiu, „Ars poetica”, 343. Acesta este pentru poet criteriul măiestriei artistice.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL