1. [DEX '09] ÎMBIAT s. n. Îmbiere. [Pr.: -bi-at] – V. îmbia.
2. [MDA2] îmbiat2, ~ă a [At: (a. 1626-1627) DOC. I, 143 / S și: (înv) inb~ / P: ~bi-at / Pl: ~ați, ~e / E: îmbia] (Pfm) 1 Care este îndemnat cu stăruință să facă sau să primească ceva Si: invitat, poftit. 2 (Rar; d. persoane) Care s-a oferit să facă ceva. 3 (Fig) Care este atras de ceva Si: ademenit, ispitit.
3. [MDA2] îmbiat1 sn [At: JIPESCU, O. 5 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-at Pl: (rar) ~uri / E: îmbia] 1-3 (Pfm; rar) Îmbiere (1-3).
4. [DLRLC] ÎMBIAT s. n. Îmbiere. Și călătorii, osteniți și flămînzi fiind, nu așteptară mult îmbiat; se așezară la masă și mincară omenește. RETEGANUL, P. III 4. – Pronunțat: -bi-at.
5. [DEX '09] ÎMBIA, îmbii, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare.
6. [MDA2] îmbia [At: VARLAAM, C. 308/2 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-a / Pzi: ~ii, (înv) ~iu și ~iez / E: ns cf ml *inviare] (Pfm) 1-2 vtrr A (se) îndemna stăruitor să facă sau să primească ceva Si: a (se) invita, a (se) pofti. 3 vr (Rar) A se lăsa poftit. 4 vr (Rar) A se oferi. 5-6 vtr (Rar; d. persoane de sex opus) A (se) uni. 7 vt (Fig) A atrage.
7. [CADE] ÎMBIA (-biu) I. vb. tr. 1. A îndemna: cine va îmbia pre slugă... să se despartă de stăpîn... anatema (PRV.-MB.); îmbia tot una pe bărbatu-său ca să-i alunge de-acasă (SB.) ¶ 2 A invita, a pofti: negustorul bea și ’mbie pe tînăr (CAR.); îi arătă toate felurile de flori... și o îmbie și pe dînsa să le miroasă (ISP.); n’a așteptat să-l mai îmbie și a doua oară (SB.) ¶ 3 ~ cu ceva, a oferi: sînta Duminică a îmbiat o cu alta mai urîtă și mai mică (SB.); primește cu ce te îmbiem, că te îmbiem cu inimă curată (RET.). II. vb. refl. Trans. A se oferi, a-și oferi serviciile: merge el față la curțile împăratului și se îmbie slugă (RET.).
8. [DEX '98] ÎMBIA, îmbii, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare.
9. [DLRLC] ÎMBIA, îmbii, vb. I. Tranz. A îndemna pe cineva cu stăruință (uneori cu rugăminți repetate) să facă ceva sau să primească ceva; a invita, a pofti. Poftim, stai și ospătează... hai! îl îmbie Ion Crîngașu, dar se întrerupse, văzînd cum tatăl lui se uita pieziș. CAMILAR, TEM. 10. Adineauri mă îmbiai să mă duci acasă în cabrioletul tău. C. PETRESCU, A. R. 30. Făt-Frumos... fu primit de Alb-împărat cu multă cinste și îmbiat cu felurite sorbeturi răcoritoare. POPESCU, B. I 11. ◊ Fig. Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie. IOSIF, P. 14. ◊ Refl. reciproc. Începură a se îmbia unul pe altul. SBIERA, P. 22. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. Zise către Ioaneș să o urmeze. Ioaneș nu se îmbie mult și merse fără frică după zînă. RETEGANUL, P. IV 11. ♦ A atrage. Îl îmbiau, ca pe fete, culorile și lucrurile gingașe. GALACTION, O. I 9. – Pronunțat: -bi-a.
10. [Șăineanu, ed. VI] îmbià v. a invita: smeul o îmbia să miroase florile ISP. [Lat. INVIARE].
11. [Scriban] îmbíĭ, a -á v. tr. (cp. cu lat. in-viare, a merge, a percurge. Îndemn: a îmbia să vie.
12. [DOOM 3] îmbiat (desp. -bi-at) s. n.
13. [DOOM 2] îmbiat (-bi-at) s. n.
14. [DOOM 3] îmbia (a ~) (desp. -bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbii, 3 îmbie (desp. -bi-e), 1 pl. îmbiem; conj. prez. 1 sg. să îmbii, 3 să îmbie; ger. îmbiind (desp. -bi-ind)
15. [DOOM 2] îmbia (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbii, 3 îmbie, 1 pl. îmbiem (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbii, 3 să îmbie; ger. îmbiind (-bi-ind)
16. [MDO] îmbia (i-a) (ind. prez. 1 sg. îmbii, 3 sg. îmbie, ger. îmbiind)
17. [IVO-III] îmbiu, -bie 3 ind. și conj., -biam 1 imp.
18. [DER] îmbia (-iu, îmbiat), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, s. f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL