1. [DEX '09] IBÂNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec.
2. [DEX '96] IBÂNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec.
3. [Șăineanu, ed. VI] ibâncă f. așternut ce se pune sub șea. [Origină necunoscută].
4. [MDA2] ibânc, ~ă [At: DIONISIE, C. 222 / V: (reg) iebân~, obân~ / Pl: ~nci / E: nct] (Reg) 1 sf Pătură cu care se acoperă caii. 2 a (D. lână) Încâlcit.
5. [MDA2] iebâncă af, sf vz ibâncă
6. [CADE] EBÎNCĂ, IBÎNCĂ (pl. -ci) sf. Pătură, țol, așternut ce se pune sub șea, pentru ca aceasta să nu roadă spinarea calului: Pînă ’n ziuă ți-duc trei, Cu ebîncile pe ei (TEOD.); Șăulița că-și lua, Ibîncile c’așternea (TOC.); l-a acoperit cu ibîncile de la cal (LUNG.).
7. [CADE] EBÎNCĂ, IBÎNCĂ (pl. -ci) sf. Pătură, țol, așternut ce se pune sub șea, pentru ca aceasta să nu roadă spinarea calului: Pînă ’n ziuă ți-aduc trei, cu ebîncile pe ei TEOD.; Șăulița că-i lua, Ibîncile c’așternea TOC.; l-a acoperit cu ibîncile de la cal LUNG..
8. [CADE] IBÎNCĂ 👉 EBÎNCĂ.
9. [DLRLC] IBÎNCĂ, ibînci, s. f. (Regional) Țol, pătură care se așterne de obicei pe spinarea cailor. Ibînci dalbe d-așternea, Șeaua căpătîi punea. PĂSCULESCU, L. P. 51.
10. [Scriban] ĭebîncă, V. ipingea.
11. [Scriban] ipingeá și ipîngeá f., pl. ele (turc. ĭapynga, -ğak, ĭapunğa, ĭapyk și ĭapuk, d. ĭapmak, a acoperi; ngr. gĭapuntzés, bg. ĭapunğak, sîrb. japunğa, rus. ĭapančá). Vechĭ. Vest. Manta de ploaĭe (de obiceĭ, de postav roș) fără mînicĭ și c’o pelerină scurtă, cum purtaŭ surugiiĭ. Azĭ. Cergă de acoperit calu saŭ și de pus ca așternut supt șa. – Și ĭepingea, ĭepîngea, ĭapîngea, ĭebîncă și ibîncă (pl. ĭ) În Cov. obinceá, pl. ele. V. chepeneag, ĭamurluc, teltie, șabracă, plocadă, tuzluc, dulamă, cortel.
12. [DOOM 3] ibâncă (reg.) s. f., g.-d. art. ibâncii; pl. ibânci
13. [DOOM 2] ibâncă (reg.) s. f., g.-d. art. ibâncii; pl. ibânci
14. [IVO-III] ebâncă, -ci.
15. [GER] iebîncă, ibîncă, ipingea Iebîncă, cu variantele ibîncă și obîncă „pătură de pus pe spinarea calului”, n-a fost încă complet lămurit. DA explică pe obîncă prin influența lui obînc, dar acesta lipsește din dicționar. Alternanța e/o ne-ar trimite spre o limbă slavă (cf. alternanța ezero/ozero), dar nu se găsește nicăieri un punct de plecare în slavă. Scriban, fără nici o explicație, inserează pe îbîncă sub ipingea, și probabil aici trebuie să căutăm explicația. Ipingea are forma mai veche iepîngea (Șt. Pașca, DR, VI (1931), p. 473, crede că iepîngea l-a căpătat pe e de la iapă) și înțelesul de „pătură pe șeaua calului” (ȘIO, I, p. 228; DU), iar originea lui este turc. yapınca „pătură de pus pe cai”. Înțelesul, după cum se vede, nu face nici o dificultate. DA are mult mai multe exemple de plural decît de singular, ceea ce nu este, desigur, întîmplător. Textele mai vechi au în general ipîngea și mai ales pluralul ipîngele. Corelația de timbru a adus schimbarea lui î în i. Trebuie să presupunem o variantă *ibingea, cu metateză de sonoritate ; fiind considerată diminutiv de tipul vergea, i s-a refăcut un primitiv ibîncă, paralel cu vargă. DA cunoaște un derivat a se obînci ,,a se șifona„ ; probabil deci aici trebuie să clasăm și pe ibînci ”a arunca lucrurile claie peste grămadă„, îbînceală ”neorînduială care se face în casă cu prilejul văruitului" (CV, 1951, nr. 9-10, p. 46, din Iași).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL