1. [DEX '09] HODOROGIT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, stricat, hârbuit. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit, ramolit de boală sau de bătrânețe. ♦ (Despre voce) Răgușit. [Var.: odorogit, -ă adj.] – V. hodorogi.
2. [MDA2] hodorogit2, ~ă a [At: CAMILAR, C. 44 / Pl: ~iți, ~e / E: hodorogi] 1 (D. obiecte) Uzat. 2 (D. mecanisme) Defect. 3 (D. vehicule) Care nu mai merge (bine). 4 (D. persoane) Șubrezit de bătrânețe Si: (reg) honcit. 5 (D. oameni) Vorbăreț. 6 (D. voce) Răgușit.
3. [MDA2] hodorogit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hodorogi] 1-7 Hodorogire (1-7).
4. [DLRLC] HODOROGIT, -Ă, hodorogiți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care funcționează prost; uzat, hîrbuit. Odaia din fund, cu... trei scaune, uh dulap hodorogit și cîteva fleacuri, botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. REBREANU, R. I 27. Cîteva trăsuri hodorogite... veneau în urma lui. BART, E. 294. S-auzi un scîrțîit de căruță hodorogită și treapăd de potcoave. ANGHEL-IOSIF, C. L. 179. ◊ Expr. Moară hodorogită = moară dărăpănată, care face zgomot cînd e pusă în mișcare; fig. om care vorbește mult și tare, care trăncănește fără încetare. Are cineva cap să se liniștească de răul tău? Ia auzi-l-ăi: parcă-i o moară hodorogită. CREANGĂ, O. A. 252. 2. Fig. (Despre persoane) Șubrezit de boală sau de bătrînețe, lipsit de vigoare. Sus, pe capră, lîngă vizitiul hodorogit... sta o copilă de vreo 6 ani. SAHIA, U.R.S.S. 61. ♦ (Despre voce) Răgușit. Dădu drumul glasului, care era totdeauna hodorogit. PAS, Z. III 267. – Variantă: odorogit, -ă (ISPIRESCU, L. 10) adj.
5. [Șăineanu, ed. VI] hodorogit a. 1. învechit și stricat: tron hodorogit ISP.; 2. dărăpănat (și fig.).
6. [Scriban] hodorogít, -ă adj. Stricat, deteriorat: căruță hodorogită. Fig. Iron. Îmbătrînit și slăbit: om hodorogit.
7. [DEX '09] HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. (Fam.) 1. Intranz. (Despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
8. [DEX '09] ODOROGIT, -Ă adj. v. hodorogit.
9. [MDA2] hodorogi [At: ODOBESCU, S. III, 256/2 / V: ~si, o~ / Pzi: ~ogesc / E: hodorog] 1 vi (D. vehicule, mai ales uzate, vechi) A face zgomot (mare) în mers Si: a hurui (1). 2 vi A face zgomot cotrobăind undeva. 3 vr (D. lucruri) A se uza. 4 vr (D. mecanisme) A se defecta. 5 vr (D. vehicule) A nu mai merge (bine). 6 vr (D. persoane) A se ramoli. 7 vi (Fig) A vorbi mult, tare și fără rost.
10. [MDA2] odorogi v vz hodorogi
11. [MDA2] odorogit[1], ~ă a vz hodorogit2
12. [DEX '96] HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vehicule, mai ales despre vehicule uzate, vechi; la pers. 3) A face zgomot (mare) în mers; a hurui. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult, tare și fără rost. 3. Refl. (Despre lucruri) A se uza, a se strica, a se dărăpăna, a se hârbui. ♦ Fig. (Despre oameni) A se șubrezi, a se ramoli de boală sau de bătrânețe. – Din hodorog1.
13. [DEX '96] ODOROGIT, -Ă adj. V. hodorogit.
14. [DLRLC] HODOROGI, hodorogesc, vb. IV. 1. Intranz. (Mai ales despre mori și despre vehicule în mers) A face zgomot mare; a hurui, a durui. Și căruța deșartă a trecut hodorogind. GALAN, Z. R. 381. Treceau căruțe grele, încărcate, hodorogind prin îmbulzeala trăsurilor care dispăreau în goana cailor. DUNĂREANU, N. 17. [Tigrul] simțea și auzea polobocul rostogolindu-se și hodorogind în urma lui. ODOBESCU, S. III 256. Moara tot hodorogea Și pin apă tot fugea. ALECSANDRI, P. P. 103. ♦ A face zgomot cotrobăind undeva. S-aștepți puțin, că mă îmbrac – strigă dînsa hodorogind la dulapul în care-și ținea hainele. SLAVICI, O. I 354. Gata, răspunse ea din pod, hodorogind prin niște străchini și ulcioare. CONTEMPORANUL, III 651. 2. Intranz. Fig. A vorbi mult și tare; a trăncăni. Mai tacă-vă lioarba! răcni Vătașa. Eu pierd și voi hodorogiți! DUNĂREANU, CH. 46. Din gură hodorogește, Chiar ca o moară de vînt. ALECSANDRI, T. I 384. ◊ Tranz. (Neobișnuit) A lui bunică Ce cu neîncetare hodorogea minciuni. NEGRUZZI, S. II 265. 3. Refl. (Despre lucruri) A se strica, a se dărăpăna, a se hîrbui. Bătută însă mereu de vînturi, moara lui Busuioc s-a hodorogit. SLAVICI, O. I 226. ◊ Fig. (Despre persoane) M-am hodorogit, și trebuie să stau la reparat, măcar o săptămînă. CARAGIALE, O. VII 117.
15. [Șăineanu, ed. VI] hodorogì v. 1. a face vuiet ca de ceva stricat sau spart: moara tot hodorogia POP.; 2. a cădea în ruine, a se dărăpăna; 3. fig. a spune vrute și nevrute: când vorbește, hodorogește CR.
16. [Scriban] hodorogésc v. intr. (rut. hódorom hoditi, a se clătina, a merge șovăind. V. hod). A face hodoronc, a nu funcționa bine: mașina asta hodorogește. Fig. Toc, trăncănesc, îndrug la vorbe: nu maĭ hodorogi la urechea mea! Fac tărăboĭ răscolind lucrurile: cine hodorogește pin pod? V. tr. Stric, hîrbuĭesc, deteriorizez: mĭ-aĭ hodorogit căruța. V. refl. Mă uzez, mă stric, (fig.) îmbătrînesc, perd memoria: căruța, (fig.) baba s’a hodorogit.
17. [DOOM 3] hodorogi1 (a ~) (a face zgomot) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogesc, 3 sg. hodorogește, imperf. 1 hodorogeam; conj. prez. 1 sg. să hodorogesc, 3 să hodorogească
18. [DOOM 3] +hodorogi2 (a se ~) (a se șubrezi) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă hodorogesc, 3 sg. se hodorogește, imperf. 1 sg. mă hodorogeam; conj. prez. 1 sg. să mă hodorogesc, 3 să se hodorogească; imper. 2 sg. afirm. hodorogește-te; ger. hodorogindu-mă
19. [DOOM 2] hodorogi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hodorogesc; imperf. 3 sg. hodorogea; conj. prez. 3 să hodorogească
20. [GER] hodorog, hodoronc, hodorogi După TDRG este vorba de o interjecție hodorog, din care s-a dezvoltat un substantiv hodorog, hodoroagă, apoi (ce e drept Tiktin nu o spune direct) verbul a hodorogi. Pentru etimologie, TDRG trimite la magh. hadaró „îmblăciu”, „”palavragiu„. Se-parat este inserat hodoronc-tronc, fără etimologie. DA merge cam pe aceeași linie, numai că precizează că hodorogi e derivat de la hodorog, iar pe acesta îl compară și cu magh. hadarni ”a da în dreapta și în stînga„, ”a flecări„; cît despre hodoronc-tronc, acesta este considerat o variantă a lui hodorog. CADE și DLRM nu aduc nimic nou în această chestiune. În sfîrșit Scribain extrage pe hodorogi din ucr. хóдором ходити ”a tremura„, pe cînd hodorog și hodoronc ar fi ambele derivate din hodorogi. Această din urmă ipoteză este cea mai apropiată de adevăr. E puțin probabil ca un substantiv sau un verb maghiar să reflecte în romînește printr-o interjecție, fără să cunoaștem formă intermediară flexibilă. Apoi faptul că apar alături hodorog și hodoroagă indică cel puțin pentru unul din ele, dacă nu pentru amîndouă, originea post-verbală. Sensul cuvintelor ungurești citate este destul de depărtat de al cuvintelor romînești. Alături de ucr. хóдором găsim și rus. хóдор, în expresia ходить хóдором (Ușakov; ходорóм, Dahl) ”a se cutremura". De aici în romînește, cu sufixul -og, hodorog, de unde verbul hodorogi, și, ca postverbal de la acesta, hodoroagă. Cît despre hodoronc-tronc, pare limpede că termenul al doilea l-a influențat pe primul, formînd împreună o expresie rimată.
21. [Argou] a vorbi ca o moară hodorogită / ca o moară stricată expr. a pălăvrăgi, a turui, a trăncăni întruna, agasându-i pe cei din jur.
22. [DRAM 2021] hodorogít, -ă, hodorogiți, -te, adj. Stricat, distrus; răpciugos. – Din hodorogi (DEX, MDA).
23. [DRAM 2015] hodorogit, -ă, hodorogiți, -te, adj. – Stricat, distrus; răpciugos. – Din hodorogi (DEX, MDA).
24. [DRAM 2021] hodorogí, v.t.r. 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește? (fumul)”. 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar, 1980: 21). 3. (r.) A se ramoli. – Din hodorog (DEX, MDA).
25. [DRAM 2015] hodorogi, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar, 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee) (DEX, MDA).
26. [DRAM] hodorogi, vb. tranz. – 1. A face zgomot în mers; a hurui, a zdrăngăni: „Cine umblă pân pod și nu hodorogește” (Fumul). 2. A vorbi mult și fără rost: „Cine hodorogește / Puțin lucru isprăvește” (Calendar 1980: 21). – Din hodorog (onomatopee).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL