1. [DEX '96] IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
2. [DFL] HELENIUM L., HELENIUM, fam. Compositae. Gen originar din America, cca 38 specii, erbacee, anuale și vivace, erecte, puțin aspre. Frunze alterne cu puncte glanduloase. Flori (cele radiale – femele, înguste la bază și regulat-dilatate spre vîrf; disc globulos cu flori tubuloase, hermafrodite, de culoare galbenă-pal; sepale înguste, așezate în 1-2 rînduri) dispuse în capitule largi, solitare, la vîrful ramificațiilor. Fructe rotunde, cu muchii. Papus format din cca 8 solzi liberi, pergamentoși.
3. [DFL] Helenium autumnale L. (syn. H. grandiflorum Nutt.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori (cele radiale pe un rînd, ligulate, femele; cele ale discului tubuloase, galbene-deschis, hermafrodite) dispuse în capitule singulare sau reunite în corimb înconjurat de un involucru cu. foliolele liniar – ascuțite. Frunze lanceolate, glabre, alterne, ușor serate, sesile, îngustate spre bază, amplexicaule, fără stipele, îormînd aripioare. Plantă de cc 1,6 m înălțime, cu tulpină cilindrică, glabră sau slab-pubescentă, fistuloasă, ramificată spre vîrf (Pl. 38, fig. 222).
4. [DFL] Helenium bolanderi Gray. Specie care înflorește vara. Flori (radiale galben-intens cu excepția bazei maro-închis,; puțin ondulate, vîrf cu cîteva crestături; cele ale discului tubuloase, negre): dispuse în capitule terminale. Peduncul fistulos, gros. Plantă de cca 55 cm înălțime, pubescentă, cu tulpină viguroasă, puțin ramificată. Frunze ovate sau lanceolate, invers-ovate la baza tulpinii, nedentate, pubescente, alterne, întregi, în parte amplexicaule.
5. [DFL] Helenium hoopesii Gray. Specie care înflorește primăvara-vara, Flori (radiale, ligulate, galbene-aurii cu 3-4 crestături; cele ale discului galbene, tubuloase) dispuse în capitule terminale, înconjurate de un involucru cu foliole așezate pe 2 rînduri, pubescente. Frunze caulinare alterne, cele bazale în rozete roz-roșietice, serate. Tulpină înaltă de cca 5-5 cm, erectă, groasă.
6. [DFL] Helenium nudiflorum Nutt. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (cele radiale galbene, deseori cu o pată maronie la bază, lanceolat-liniar-ascuțite, cu două crestături la vîrf; cele ale discului purpur-maro) dispuse în capitule reunite în corimb, înconjurat de un involucru cu foliolele lanceolate, pubescente, îndoite spre spate. Frunze liniar-lanceolate, nedentate, cu puncte glanduioase, sesile, orientate spre în jos. Tulpină de cca 10 m înălțime, cu aripioare.
7. [DFL] Inula helenium L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (radiale ligulate, femele; cele ale discului hermafrodite, tubuloase) galbene-strălucitor, dispuse în calatidii foarte mari, grupate în corimb terminal, pe o tulpină înaltă pînă la 200 cm, involucrul cu foliolele interne liniar-spatulate, cele externe lat-ovate, tomentoase pe partea inferioară. Frunze mari, eliptice sau oblong-ovate, inegal dințate, cele bazale cu pețiol lung, îngustate spre cele două capete, cele superioare, tulpinale, amplexicaule. Plantă erbacee, cu tulpină erectă, pubescentă, cu ramuri în treimea superioară.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL