1. [MDA2] hăpăit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hăpăi] 1-2 Hăpăire (1-2).
2. [MDA2] hăpăit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~te / E: hăpăi] (D. o mâncare) Consumat cu înghițituri rapide și cu zgomot.
3. [DEX '09] HĂPĂI, hăpăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). [Prez. ind. și: hăpăiesc] – Hap1 + suf. -ăi.
4. [MDA2] hăpăi [At: (a. 1868) BARCIANU ap.TDRG / P: ~pă-i / V: hlă~ / Pzi: ~esc / E: hap1] 1 vt A mânca repede. 2 vi A mânca zgomotos Si: a hăpăci.
5. [MDA2] hlăpăi v vz hăpăi
6. [CADE] HĂPĂI (-ăesc) vb. tr. A mînca înghițind repede [hap!2].
7. [DEX '96] HĂPĂI, hăpăiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mânca înghițind repede și cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede și fără șir (mâncând cuvintele). – Hap1 + suf. -ăi.
8. [DLRLC] HĂPĂI, hăpăiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mînca sau a înghiți repede, lacom și zgomotos. Cîrdul de gîște se înșiră, una după alta, ca și cînd cea din capăt ar fi înghițit un mosor de sfoară al cărei capăt, l-ar fi hăpăît, pe rînd, toate celelalte. GÎRLEANU, L. 10. Vulturoaica ținea în gheare un vițel de doi ani și [puii], luîndu-l, îl hăpăiră pe dată. MARIAN, O. I 148. 2. A vorbi repede și fără șir (mîncînd cuvintele). Se zbuciuma Ilie Cîrlan... hăpăind într-una, ca și cînd n-ar mai fi fost în stare să găsească altceva: «Nea Petrică!... Nea Petrică!...» REBREANU, R. II 249.
9. [Șăineanu, ed. VI] hăpăì v. a prinde repede și a înghițì. [V. hap!].
10. [Scriban] hăpăĭ, a -í v. intr. (d. hap 2 și 3. V. lapoviță). Fam. Mănînc răpede apucînd violent și făcînd hap-hap saŭ hapa-hapa. – La Cant. a hăpui, „a învinge, a stăpîni”.
11. [DOOM 3] !hăpăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hăpăi, 3 hăpăie, imperf. 1 hăpăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hăpăi, 3 să hăpăie
12. [DOOM 2] hăpăi (a hăpăi) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. hăpăi / hăpăiesc, imperf. 3 sg. hăpăia; conj. prez. 3 să hăpăie / să hăpăiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL