1. [DEX '09] HAIDUCESC, -EASCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.
2. [MDA2] haiducesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: haiduc + -esc] 1-2 a Referitor la haiduc (7-8). 3-4 a Specific haiducului (7-8). 5-6 a Care aparține haiducului (7-8). 7-8 a De haiduc (7-8). 9 sna Nume al unui dans popular Cf haidău2 (1). 10 sna Melodie după care se execută acest dans Cf haidău2 (2).
3. [CADE] HAIDUCESC I. adj. De haiduc: cîntec ~; după o șuerătură de cele haiducești... care-mi țiui multă vreme în urechi (ALECS.). II. HAIDUCEASCĂ sf. Numele unui danț popular (P.PRV.).
4. [DLRLC] HAIDUCESC, -EASCĂ, haiducești, adj. De haiduc. Să-ți tai din stuf un fluier haiducesc? DRAGOMIR, P. 52. Lepăda haine ciobănești Și-mbrăca haine haiducești. PĂSCULESCU, L. P. 233. Să-ți cînt cîntic haiducesc Cu viers dulce femeiesc. ALECSANDRI, P. P. 98.
5. [Șăineanu, ed. VI] haiducesc a. privitor la haiduci: cântece haiducești.
6. [Scriban] 1) haĭducésc, -eáscă adj. De haĭduc: vĭață haĭducească, cîntec haĭducesc.
7. [Scriban] 2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit.
8. [DEX '09] HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.
9. [MDA2] haiduci [At: I. IONESCU, M. 248 / Pzi: ~cesc / E: haiduc] 1-2 vi A duce viață de haiduc (7-8). 3-6 vt A (cutreiera sau) a jefui ca un haiduc (7-8). 7-10 vtr A (se) face haiduc (7-8).
10. [CADE] HAIDUCI (-cesc) vb. intr. A duce viață de haiduc.
11. [DLRLC] HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.
12. [Șăineanu, ed. VI] haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP.
13. [DOOM 3] haiducesc adj. m., f. haiducească; pl. m. și f. haiducești
14. [DOOM 2] haiducesc adj. m., f. haiducească; pl. m. și f. haiducești
15. [DOOM 3] haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, 3 sg. haiducește, imperf. 1 haiduceam; conj. prez. 1 sg. să haiducesc, 3 să haiducească
16. [DOOM 2] haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, imperf. 3 sg. haiducea; conj. prez. 3 să haiducească
17. [DTM] haiducească (haiducesc) 1. Baladă (IV) h., cântec epic popular care reflectă lupta poporului împotriva asupritorilor externi și interni; haiducul „vrea să restabilească cumpăna dreptății” (Al. Russo), el ajută pe cei asupriți, de aceea poporul i-a conferit cele mai înalte calități, adesea hiperbolizate. Producție poetic-muzicală de largă respirație epică, de mari dimensiuni, ale cărei mijloace de expresie au fost grefate pe vechiul fond al baladelor eroice-vitejești, B.h. se grupează tematic în două categorii: b.h. antiotomane și antitătărești (ciclul Novacilor, Badiu, Tănizlav, Tătarii și robii, Doicin Bolnavul, Marcu Viteazu, Stanislav) și b.h. împotriva asupritorilor interni (Pintea Viteazul, Corbea, Toma Alimoș, Miu, Gheorghilaș, Radu Anghel, Ion ăl Mare, Botea, Codreanu, Iancu Jianu, Pantelimon, Bujor, Stoian etc.). Recitativul* epic este stilul propriu b.h., iar în unele zone, textul poetic se așterne pe melodii de cântec (I, 1) liric. B.h. au avut o perioadă de înflorire în sec. 17-19. Unele teme ale b.h. se întâlnesc și în folc. popoarelor sud-dunărene. 2. Dans h., dans pop. românesc care a luat naștere în mediul haiducesc. Primele notații de d.h. le deținem din sec. 16 (o melodie în colecția lui Jan de Lublin, două melodii în colecția de la Dresda), iar din sec. următor sunt consemnate trei variante ale melodiei din colecția Jan de Lublin, intitulate: Dansul al IV-lea în 6; Dansul lui Lazăr Apor și Dansul Coloman (în Codex Caioni). Melodiile Haiducky (pol.) sunt variante ale cunoscutului dans Banul Mărăcine*. Sulzer clasifică dansurile românești în: d.h., dansuri mocănești și dansuri cătănești, iar Densușianu subliniază apropierea dintre folc. haiducesc și cel păstoresc. D.h. se caracterizează prin complexitatea coregrafică (pași și figuri de virtuozitate), utilizarea unei recuzite speciale, spectaculoase (Ghircoiașiu). În repertoriul actual se mai păstrează unele dansuri bărbătești numite Haiduceasca, fără vreo asemănare melodică sau coreografică cu d.h.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL