1. [DEX '09] HADARAG s. m. v. hădărag.
2. [MDA2] hadarag smn vz hădărag
3. [DEX '96] HADARAG s. m. V. hădărag.
4. [Scriban] hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.
5. [DEX '09] HĂDĂRAG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarag s. m.] – Cf. magh. hadaró.
6. [MDA2] hatarag sn vz hădărag
7. [MDA2] hădarg smn vz hădărag
8. [MDA2] hădărag smn [At: MARIAN, ap. DA ms / V: hadar~, hatar~, ~darg / Pl: ~agi și ~age / E: hădărău css] 1 Lemn al îmblăciului cu care se lovesc grânele Si: hădărău (1), hădărog. 2 (Lpl; șîf ~dargi) Lemne cu care se trage năvodul Si: cleci, cofuze, daragi. 3 (Mor) Băț care bate grăunțele ca să curgă între pietre. 4 (Îf hadarag) Băț cu care este învârtită râșnița Si: hădărău (2). 5 Parte a războiului de țesut nedefinită mai îndeaproape. 6 (Pex) Băț mare. 7 (Reg) Hădărâugă.
9. [MDA2] otărag[1] sn vz hădărag
10. [CADE] HĂDĂRAG sm. și ‼ (pl. -ge) sn., HĂDĂRĂU (pl. -raie) sn. 1 🚜 Lemnul cel mai scurt al îmblăciului cu care se lovesc grînele, cînd se îmblătesc (🖼 2497) ¶ 2 🏚 Titirez (la moară): moara hîrîia și hadaragul toată ziua pocănea în teică (sad.) ¶ 3 Olten. Un fel de jujeu ce se pune la gîtul porcului, ca să nu intre în grădini ¶ 4 Mold. 🐟 pl. Lemnele de la cele două capete ale năvodului, de care trag pescarii [comp. ung. hadaró].
11. [CADE] ❍ HĂTĂRAG = HĂDĂRAG 1.
12. [DLRLC] HĂDĂRAG, hădăragi, s. m. (Atestat și în forma regională hadarag) Băț gros, avînd diferite întrebuințări. Doi din pescari... împing din cînd în cînd cu un hadarag. ȘEZ. IV 115. Fagi subțiri de hadaragi. ALECSANDRI, P. P. 316. ♦ Parte a îmblăciului formată din lemnul gros prins de prăjină, cu care se bat cerealele. ♦ Bățul de sub coșul morii, care lovește teica spre a face să treacă grăunțele între pietre. ♦ Fiecare din lemnele de care trag pescarii la năvod. Amîndouă capetele stau întinse pe cîte un băț gros, numit hadarag. ȘEZ. IV 113. ♦ Mînerul de lemn cu care se învîrtește rîșnița. Irina, cu o mînă pe hădăragu rîșniței și cu cealaltă în poala cu grăunțe, rîșnește cam alene. BUJOR, S. 75. – Variantă: (Mold.) hadarag s. m.
13. [Șăineanu, ed. VI] hădărag m. 1. Tr. bățul scurt și gros al îmblăciului: fagi subțiri de hădăragi POP.; 2. Mold. lemnul volocului de care trag pescarii; 3. Mold. titirezul morii. [Și hădărău: ung. HADARÓ].
14. [Scriban] hădărág și -răŭ, V. hadarag.
15. [DOOM 3] hădărag (reg.) s. m., pl. hădăragi
16. [DOOM 2] hădărag (reg.) s. m., pl. hădăragi
17. [DER] hădărag (hădăragi), s. m. – 1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).
18. [Onomastic] HADARAG subst. dialectal ard. și mold. „mînerul îmblăciului”. 1. – (Sur XV). 2. Hădărugă (Mot; Viciu 34). 3. Din hădărău forma primă a cuvîntului, < ung. hadará „îmblăciu”: Hădărău, Șt. (Ștef) și Hădărăești s. (ib.). V. și Hadîr.
19. [DRAM 2021] hadarag, s.m. v. hădăraș („bota scurtă a îmblăciului”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL