1. [DEX '09] HĂBĂUC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.
2. [MDA2] hăbăuc, ~ă a [At: (a. 1822) BOBB, ap. TDRG / Pl: ~uci, ~uce / E: mg haboca] (D. oameni) 1 Nebun. 2 Zăpăcit. 3 Prost. 4 Năuc. 5 (Îe) A o lua ~a A umbla în zadar. 6 (Îae) A vagabonda.
3. [CADE] HĂBĂUC, -UCĂ adj. și sm. F 1 Tîmpit, idiot: bărbatul era un ~ ca vai de el...; ori-unde mergea... făcea prostii (ret.); nevastă-sa, o hăbăucă cu care puteai înțărca copiii (CAT.) ¶ 2 Zăpăcit, buimăcit, năuc: îi trase o palmă de-l zăpăci, îi mîncă bucatele și-l lăsă ~ (ISP.) ¶ 3 A o lua hăbăuca, a umbla razna: în sărbători o luam hăbăuca prin cele sate (Crg.) [ung. dial. habóka].
4. [DEX '96] HĂBĂUC, -Ă, hăbăuci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. prost; nebun. ◊ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a porni la întâmplare, fără o țintă precisă, a o lua razna. [Formă gramaticală: (adverbial, în expr.) hăbăuca] – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc.
5. [DLRLC] HĂBĂUC, -Ă, hăbăuci, -e, adj. (Mold., Transilv.; adesea substantivat) (Om) năuc, buimac, zăpăcit; p. ext. țicnit, prost. Se uita hăbăuc în juru-i și-și simțea picioarele curmate din genunchi. PAS, L. I 30. Ceasuri întregi umbla ca un hăbăuc prin cocioaba lui și cerceta lucrurile rămase pe urma celei ce fugise. SADOVEANU, O. III 581. Muierea era foarte isteață... iar bărbatul era un hăbăuc ca vai de el. RETEGANUL, P. I 1. (Expr.) A o lua (sau a umbla) hăbăuca = a o lua razna, a hoinări. În sărbători o luam hăbăuca prin cele sate, pe unde știam că se fac hori. CREANGĂ, A. 104.
6. [Șăineanu, ed. VI] hăbăuc a. tâmpit: bărbatul era un hăbăuc. [Ung. HABOKA, țicnit, cu finala influențată de sinonimul năuc]. ║ adv. ca un hăbăuc: îl lăsă hăbăuc ISP.; hăbăuca, de arazna: în sărbători o luam hăbăuca prin cele sate CR.
7. [Scriban] hăbăúc, -ă adj. (var. din haboca, supt infl. luĭ năuc, dar rudă și cu hapca. Evoluțiunea semantică e „a apuca, apucat, zăpăcit”). Trans. Mold. Zăpăcit, zăpăuc, ghergheteag. Adv. A umbla hăbăuca, a umbla zăpăcit. Cu hăbăuca (Doĭna, 1, 226), cu sila, cu haboca.
8. [DOOM 3] hăbăuc (reg.) adj. m., pl. hăbăuci; f. hăbăucă, pl. hăbăuce
9. [DOOM 2] hăbăuc (reg.) adj. m., pl. hăbăuci; f. hăbăucă, pl. hăbăuce
10. [DER] hăbăuc (hăbăucă), adj. – Prost, tont, nătîng. Mag. habóka, cu finalul alterat de încrucișarea cu năuc (DAR). După Cihac, II, 133, din sl. gybŭkŭ „flexibil”. – Der. hăbăuci, vb. (a prosti); hăbăucie, s. f. (prostie).
11. [DRAM 2021] hăbăúc, -ă, hăbăuci, -e, adj. 1. Zăpăcit, buimac, năuc. 2. (prin exten.) Prost, tont. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc (Șăineanu, Scriban, DER); din magh. haboka (MDA).
12. [DRAM 2015] hăbăuc, -ă, hăbăuci, -e, adj. – 1. Zăpăcit, buimac, năuc. 2. (prin exten.) Prost, tont. – Contaminare între magh. dial. habóka și năuc (Șăineanu, Scriban, DER, DEX); din magh. haboka (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL