1. [DEX '09] GROHĂIT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; sunet caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.
2. [MDA2] grohăit sn [At: CANTEMIR, IST. 298 / V: ~ănit, ~hoit, ~gonit, ~onhănit, ~onit, ~ooit, ~oonit, ~ootit, gruh~, gruhâit, gruhuit / Pl: ~uri / E: grohăi1] 1 Grohăire. 2 (Ccr) Sunet produs de porci.
3. [CADE] GROHĂIT sbst. Faptul de a grohăi; strigătul porcului: aude un ~ de porc p’aproape de dînsul (ISP.).
4. [DEX '96] GROHĂIT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; strigăt caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohăi.
5. [DLRLC] GROHĂIT s. n. Sunetul caracteristic, gros, sacadat, pe care îl scot porcii și mistreții. Cînd îl văzură pe Negoiță, [porcii] îl primiră cu un grohăit la început amenințător și aspru, dar pe urmă din ce în ce mai prietenos și mai duios. GALACTION, O. I 298. Pare că se și aude... grohăitul fiarei și sunetul cornului de vînătoare. ODOBESCU, S. III 134.
6. [Scriban] grohăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a grohăi mereŭ.
7. [DEX '09] GROHĂI, pers. 3 grohăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
8. [MDA2] goroi2 v vz grohăi1
9. [MDA2] grăui[1] v vz grohăi1
10. [MDA2] grofăi v vz grohăi
11. [MDA2] grofăni v vz grohăi
12. [MDA2] grohăi2 vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh~ / Pzi: ~esc / E: fo, cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânța și pleava.
13. [MDA2] grohăi1 vi [At: CREANGĂ, A. 21 / V: goroi, grăui, ~ofăi, ~ogăni, ~hoi, ~hoti, ~oi, ~oni, ~ooi, ~ooni, ~ooti, ~ăni, ~honi, ~onhăni, gruhâi, gruhui / Pzi: 3 ~e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei.
14. [MDA2] grohăni v vz grohăi1
15. [MDA2] grohănit sn vz grohăit
16. [MDA2] grohoi v vz grohăi1
17. [MDA2] grohoit sn vz grohăit
18. [MDA2] grohoni v vz grohăi1
19. [MDA2] grohonit sn vz grohăit
20. [MDA2] grohoti1 v vz grohăi1
21. [MDA2] groi2 v vz grohăi1
22. [MDA2] gronhăni v vz grohăi1
23. [MDA2] gronhănit sn vz grohăit
24. [MDA2] groni v vz grohăi1
25. [MDA2] gronit sn vz grohăit
26. [MDA2] grooi v vz grohăi1
27. [MDA2] grooit sn vz grohăit
28. [MDA2] grooni v vz grohăi1
29. [MDA2] groonit sn vz grohăit
30. [MDA2] grooti1 v vz grohăi1
31. [MDA2] gruhăi v vz grohăi2
32. [MDA2] gruhăit sn vz grohăit
33. [MDA2] gruhâi v vz grohăi1
34. [MDA2] gruhâit sn vz grohăit
35. [MDA2] gruhui v vz grohăi1
36. [MDA2] gruhuit sn vz grohăit[1]
37. [CADE] GROHĂI1 (~ăește, -ăe) vb. intr. A striga, a geme ca porcul: porcul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos (CRG.); vine mistrețul grohăind din rît și duduind pămîntul (ISP.) [sl. grohati, grohotati].
38. [CADE] GROHĂI2 (-ăesc) vb. tr. 🚜 A aduna de pe arie, cu tîrnul, ultimele fire de paie rămase peste pleavă și grîu, cînd se treiera cu caii [srb. gruhati].
39. [CADE] ❍ GROHOI GROHĂI 1,2.
40. [CADE] GROHOT1 (pl. -te) sn. = GROHĂIT: un ~ ce venea deslușit dinspre pădure (GRIG.).
41. [CADE] GROHOTI1 (-otesc) vb. intr. = GROHĂI1: dacă porcii... grohotesc, crede fata că... într’un an se va mărita (MAR.).
42. [CADE] ❍ GRUHUI (-uesc) vb. tr. 🚜 = GROHĂI2: cînd svîrle plugarul cu lopata în sus bucatele gruhuite, strînse la steajăr, svîrle și boabe și pleavă.
43. [DLRLC] GROHĂI, grohăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).
44. [DLRLC] GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. 2. (Despre porci) A grohăi.
45. [DLRM] GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).
46. [Șăineanu, ed. VI] grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].
47. [Șăineanu, ed. VI] grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].
48. [Scriban] gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
49. [Scriban] grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.
50. [Scriban] grúhăĭ, V. grohăĭ.
51. [DOOM 3] grohăit s. n., pl. grohăituri
52. [DOOM 2] grohăit s. n., pl. grohăituri
53. [DOOM 3] grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 pl. grohăiau; conj. prez. 3 să grohăie
54. [DOOM 3] grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, 3 pl. grohotesc, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească
55. [DOOM 2] grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 sg. grohăia; conj. prez. 3 să grohăie
56. [DOOM 2] grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească
57. [IVO-III] grohăesc, -hăe 3, -hăiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL