1. [DEX '09] GROHĂI, pers. 3 grohăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
2. [MDA2] grohăi2 vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh~ / Pzi: ~esc / E: fo, cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânța și pleava.
3. [MDA2] grohăi1 vi [At: CREANGĂ, A. 21 / V: goroi, grăui, ~ofăi, ~ogăni, ~hoi, ~hoti, ~oi, ~oni, ~ooi, ~ooni, ~ooti, ~ăni, ~honi, ~onhăni, gruhâi, gruhui / Pzi: 3 ~e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei.
4. [CADE] GROHĂI2 (-ăesc) vb. tr. 🚜 A aduna de pe arie, cu tîrnul, ultimele fire de paie rămase peste pleavă și grîu, cînd se treiera cu caii [srb. gruhati].
5. [CADE] GROHĂI1 (~ăește, -ăe) vb. intr. A striga, a geme ca porcul: porcul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos (CRG.); vine mistrețul grohăind din rît și duduind pămîntul (ISP.) [sl. grohati, grohotati].
6. [DLRLC] GROHĂI, grohăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).
7. [Șăineanu, ed. VI] grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].
8. [Scriban] gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.
9. [MDA2] goroi2 v vz grohăi1
10. [MDA2] grăui[1] v vz grohăi1
11. [MDA2] grofăi v vz grohăi
12. [MDA2] grofăni v vz grohăi
13. [MDA2] grohăni v vz grohăi1
14. [MDA2] grohoi v vz grohăi1
15. [MDA2] grohoni v vz grohăi1
16. [MDA2] grohoti1 v vz grohăi1
17. [MDA2] groi2 v vz grohăi1
18. [MDA2] gronhăni v vz grohăi1
19. [MDA2] groni v vz grohăi1
20. [MDA2] grooi v vz grohăi1
21. [MDA2] grooni v vz grohăi1
22. [MDA2] grooti1 v vz grohăi1
23. [MDA2] gruhăi v vz grohăi2
24. [MDA2] gruhâi v vz grohăi1
25. [MDA2] gruhui v vz grohăi1
26. [CADE] ❍ GROHOI GROHĂI 1,2.
27. [CADE] GROHOTI1 (-otesc) vb. intr. = GROHĂI1: dacă porcii... grohotesc, crede fata că... într’un an se va mărita (MAR.).
28. [CADE] ❍ GRUHUI (-uesc) vb. tr. 🚜 = GROHĂI2: cînd svîrle plugarul cu lopata în sus bucatele gruhuite, strînse la steajăr, svîrle și boabe și pleavă.
29. [DLRLC] GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. 2. (Despre porci) A grohăi.
30. [DLRM] GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).
31. [Șăineanu, ed. VI] grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].
32. [Scriban] grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.
33. [Scriban] grúhăĭ, V. grohăĭ.
34. [DOOM 3] grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 pl. grohăiau; conj. prez. 3 să grohăie
35. [DOOM 2] grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 sg. grohăia; conj. prez. 3 să grohăie
36. [DOOM 3] grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, 3 pl. grohotesc, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească
37. [DOOM 2] grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească
38. [IVO-III] grohăesc, -hăe 3, -hăiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL