1. [DEX '09] GROAZĂ s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare, de o nenorocire etc. ♦ (Concr.) Persoană sau lucru care îngrozește. 2. Fig. (În sintagma) O groază (de...) = o mulțime, o cantitate mare (de...). – Din sl. groza.
2. [MDA2] groază sf [At: VARLAAM, C. 369 / 12 / Pl: (înv) ~ze, grozi[1] / E: vsl гроза] 1 Frică puternică și violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare, de o nenorocire etc. 2 (Ccr) Persoană sau lucru care provoacă groază (1). 3 (Îe) A-i fi ~ de ceva A-i fi foarte frică de ceva. 4 (Îae) A-i fi lehamite de ceva. 5 (Fig; îlav) O ~ de... O cantitate foarte mare de...
3. [CADE] GROAZĂ (pl. -oaze, -ozi) sf. 1 Spaimă mare care te sguduie și-ți dă fiori, care te face să înlemnești, să-ți pierzi firea: a-i fi ~; a-l lua groaza; a-l apuca groaza; a intra în ~; a băga sau a vîrî în ~; a băga groaza în cineva; fugeau mai mult de ~ decît de armele Românilor (ISP.); țipetele celor dinainte aruncă ~ în sufletele celor din urmă (VLAH.) ¶ 2 Persoana, lucrul care inspiră groază ¶ 3 Ⓕ F Sumedenie, mulțime mare (încît te apucă groaza de numărul lor): costă o ~ de parale (BR.-VN.); era unde să încapă groaza de lume poftită din oraș (BR.-VN.); am o ~ de avizuri de făcut (CAR.) [vsl. groza].
4. [DLRLC] GROAZĂ s. f. 1. Frică, spaimă mare provocată de un lucru înfiorător, de o nenorocire sau de un pericol mare. Înmărmurit de groază. Țipete de groază. ▭ Groaza morții îi dispăruse ca prin farmec. BART, E. 351. Întoarse capul cu groază, îndreptîndu-se înspre casa Gherghinei. BUJOR, S. 75. Căzu ca moartă de groază pe peptul lui. EMINESCU, N. 11. ◊ Expr. Ți-e mai mare groaza (să... ), se spune în legătură cu ceva înfiorător, îngrozitor. Cîrn, fără nas și fără urechi, de-ți era mai mare groaza să te uiți la dînsul. ȘEZ. II 156. A umple (pe cineva) de groază sau a băga, a vîrî (pe cineva) în groază (sau groază în cineva) sau a face groază (cuiva) = a înfricoșa, a înspăimînta, a îngrozi (pe cineva). Am tăiat atîtea capete ca să vîr groază. SADOVEANU, O. VII 142. A-l apuca sau a-l lua (pe cineva) groaza = a se înfricoșa, a se îngrozi. M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Cîteodată [flăcăii] mai chiuiesc cu toții, de te ia groaza, nemaiștiind ce-i. ȘEZ. III 183. A intra sau a băga (pe cineva) în groază (sau în toate grozile morții) v. băga. ♦ (Concretizat) Persoană sau lucru care îngrozește, care înfricoșează. Iar la stînga domnului, Domnului și banului, Șed Buzeștii și Căpleștii, Căpitanii oștilor Și groaza păgînilor. TEODORESCU, P. P. 478. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mulțime, cantitate mare, sumedenie. Costă o groază de parale. ▭ Îi trecea prin cap o groază de pogoane de porumb uscat, care trebuie cules. PREDA, Î. 176. S-arată, măi tată, o groază de mistreți. SADOVEANU, O. I 291. Am treabă la canțilerie, am o groază de avizuri de făcut. CARAGIALE, la TDRG. – Forme gramaticale: gen.-dat. groazei. – Pl.: (numai în expr.) grozi.
5. [DCR2] groază s. f. în sint. de groază Groaznic ◊ „[La cămine] cu cazarea e de groază. Cel puțin în B1, B2 și E, căminele mediciniste.” R.l. 27 X 92 p. 6
6. [Șăineanu, ed. VI] groază f. 1. spaimă mare: grozile morții; 2. mulțime foarte mare: o groază de oameni. [Slav. GROZA].
7. [Scriban] groáză f., pl. e (vsl. bg. sîrb. groza, groază; rus. grozá, amenințare). Oroare: Teroare. Fig. Mare cantitate (cp. cu droaĭe și întuneric): o groază de lume, de banĭ. Mĭ-e groază de, simt groază de.
8. [DOOM 3] groază s. f., g.-d. art. groazei
9. [DOOM 2] groază s. f., g.-d. art. groazei
10. [IVO-III] groază.
11. [DER] groază (-ze), s. f. – 1. Teroare, spaimă. – 2. Mulțime, puzderie, cantitate mare. Sl. (bg., sb.) groza (Miklosich, Slaw., Elem., 18; Cihac, II, 130); sensul 2 apare și în slov. (cf. amar, și sp. de miedo). – Der. grozav, adj. (cumplit; oribil; minunat, excelent; uriaș, nemaipomenit), cf. bg. grozav; grozliv, adj. (înv., îngrozitor), cf. rus. grozlivyĭ „amenințător”; groaznic (var. Mold. groznic), adj. (oribil, înspăimîntător), cf. sl. groznyĭ; groznicie, s. f. (oroare); grozavnic, adj. (înv., înspăimîntător); groznicește, adv. (îngrozitor); grozăvi, vb. refl. (înv., a amenința; a privi cu ferocitate; a deveni cumplit sau excelent); grozăvie, s. f. (monstruozitate; ferocitate; oroare; teroare); grozăvenie, s. f. (oroare; fanfaronadă); îngrozi, vb. (a speria, a înspăimînta; a amenința); îngrozitor, adj. (cumplit, oribil); îngrozitură (var. îngroziciune), s. f. (înv., oroare).
12. [Onomastic] GROAZĂ subst. 1. – b. (Ștef). 2. Groz moșnean (AO X 128); -escu; -ești și -inți ss.; -u, dobr. (RI XI 211) și ipot. (prin afer.) Rozu (Puc). – f. (Cat); ipot. (cu afer.) Roza, Dicu, 1799, sătean (Olt). 3. Grozea pren., mold. (P14); frecv. mold. (Dm; C Ștef). 4. Grozin (16 A IV 15) și ipot.: Rozin act. 5. Grozuță b. act. Ca nume de incantație destul de frecvent (să ținem seama și de derivatul Grozav) numele a putut intra în categoria celor pasibile de scurtare prin afereză.
13. [DE] ANIMUS MEMINISSE HORRET (lat.) îi e groază sufletului meu să-și amintească – Vergiliu, „Eneida”, II, 12. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. V. și Horresco referens.
14. [Argou] a-i intra frica / groaza în oase expr. a fi înspăimântat / îngrozit.
15. [CECC] Animus meminisse horret (lat. „Sufletul meu se cutremură, cînd îmi aduc aminte”) – versul 12, cartea a II-a din Eneida lui Vergiliu. Cu aceste cuvinte începe Enea să descrie ruinele Troiei – tablou jalnic care l-a impresionat profund. În acest pasaj Vergiliu e tributar Odiseei lui Homer, căci Ulise, la masa lui Alcinous, își începe aproape la fel istorisirea dramaticelor lui peregrinări. Fraza a rămas ca un memento dureros. Evocarea unor împrejurări triste, a unor nenorociri, poate trezi și astăzi străvechea exclamație: animus meminisse horret. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL