1. [MDN '00] GRANITA s. f. suc de fructe care se servește cu bucăți de gheață. (< it. granita)
2. [DCR2] granita s. f. 1994 (alim.; cuv. it.) Suc de fructe servit cu gheață sfărâmată v. cedrată
3. [DEX '09] GRANIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., sb. granica.
4. [MDA2] graniță sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 327/28 / V: (Mol) hra~ / Pl: ~țe (înv) ~ți / E: vsl граница] 1 Limită care desparte două state Si: frontieră, hotar. 2 (Îvr; îs) Peste (sau dincolo de) ~ În Antichitate. 3 (Pgn; fig) Margine.
5. [MDA2] grănița vt [At: IORDAN, L. R. A. 239 / V: (reg) ~țui / Pzi: ~țez / E: graniță] (Trs) A stabili marginile unei proprietăți, ale unui teren.
6. [MDA2] grănițui v vz grănița
7. [CADE] GRANIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 🌍 Hotar (al unei țări), frontieră ¶ 2 Ⓕ Margine, limită: să te ducă și indignarea pînă la granițele nebuniei (BR.-VN.) [bg. srb. granica].
8. [DEX '96] GRANIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.
9. [DLRLC] GRANIȚĂ, granițe, s. f. Limită între două țări, constituită de accidente ale terenului, de ape, sau stabilită convențional; frontieră, hotar. Gazetele cumpărate la cea dintîi gară de la graniță i-au adus alte mărturii la fel și despre treburile politicii și ale gospodăriei din țară. C. PETRESCU, A. 396. Pasăre de la graniță, N-ai văzut pe-al meu bădiță? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122. ◊ Peste graniță sau dincolo de graniță = în străinătate. ♦ Fig. Limită, margine. Mintea mea n-o să mai pună graniță-ntre rău și bine. MACEDONSKI, O. I 72.
10. [Șăineanu, ed. VI] graniță f. hotarul unei țări. [Slav. GRANIȚA].
11. [Scriban] grániță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. gránica, rus. pol. granica, d. vsl. granĭ, cap, unghĭ, hotar; ung. gránic, germ. grenze). Frontieră, hotar de țară. – Maĭ vechĭ (după rut.) și hr- (N. Cost. 2, 98).
12. [DOOM 3] graniță s. f., g.-d. art. graniței; pl. granițe
13. [DOOM 2] graniță s. f., g.-d. art. graniței; pl. granițe
14. [DER] graniță (granițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL