Definiție și ce înseamnă gornic

1. [DEX '09] GORNIC, gornici, s. m. (Reg.) 1. Pădurar; pândar. 2. (Entom.) Croitor. – Probabil din sl. *gorĭnikŭ (< gora „munte, pădure”).

2. [MDA2] gornic sm [At: (a. 1818) IORGA, S. D. XIII, 78 / Pl: ~ici / E: ns cf vsl горъникъ] (Reg) 1 Pădurar. 2 Paznic de câmp Si: pândar. 3 Aprod.

3. [CADE] GORNIC sm. 1 🌳 Pădurar, păzitor de pădure ¶ 2 Băn. Păzitor de cîmp, pîndar ¶ 3 Trans. 🐙 Gîndac mare, cu coarne lungi, care trăește mai ales pe stejari; numit și „croitor” (Cerambyx heros) (🖼 2439).

4. [DLRLC] GORNIC, gornici, s. m. (Învechit și regional) Păzitor de pădure; pădurar. Se spune că acel uncheș s-ar fi aflat... gornic, adică pădurar. SADOVEANU, V. F. 59. Tocmai cînd voia el să-și taie lemnele trebuincioase, vine gornicul. MARIAN, O. II 50. Niște gornici sau pădurari ai locului... cunoșteau toate potecile și înfundăturile codrilor. ODOBESCU, S. III 542.

5. [Șăineanu, ed. VI] gornic m. 1. Tr. pădurar; 2. numele popular al insectei capricorn. [Tras din slav. GORA, pădure].

6. [Scriban] górnic m. (pol. gornik, vsl. *gorĭnikŭ, d. gora, munte). Carp. Pădurar. Trans. Jitar, pîndar. Trans. vest (ung. gornyik). Aprod, ușier.

7. [DOOM 3] gornic (reg.) s. m., pl. gornici

8. [DOOM 2] gornic (reg.) s. m., pl. gornici

9. [DER] gornic (gornici), s. m. – 1. Pădurar. – 2. Paznic, ușier. – 3. Portar, ușier. Mag. gornjik, pol. gornik (Cihac, II, 502), din sl. gora „pădure”. În Trans. – Var. gorniceasă, s. f. (nevastă de paznic sau de ușier).

10. [DAR] gornic, gornici, s.m. (reg., înv.) 1. pădurar. 2. paznic. 3. aprod. 4. insectă denumită și „croitor” sau capricorn.

11. [DRAM 2021] górnic, gornici, s.m. 1. Paznic, pândar: „În joile dintre tunuri, nu era slobod să speli, nici să meri cu carul. Erau gornici care păzau și, dacă te prindea, rămâneai fără căruță” (Bilțiu, 2009: 152). 2. Pădurar: „Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl” (Bârlea, 1924: 57). ■ (onom.) Gornic, nume de familie în jud. Maram. ■ În zonele Chioar și Codru. – Din sl. *gorǐnikǔ (< sl. gora „munte, pădure”) (Scriban, DER, DEX).

12. [DRAM 2015] gornic, gornici, s.n. – 1. Paznic, pândar. 2. Pădurar: „Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl” (Bârlea, 1924: 57). ♦ (onom.) Gornic, nume de familie în Maramureș. – Din sl. *gorǐnikǔ (< gora „munte, pădure”) (Scriban, DER, DEX).

13. [DRAM] gornic, -i, s.n. – 1. Paznic, pândar. 2. Pădurar: „Și eu, mândrucă, m-oi fa / Un gornicel hireșăl” (Bârlea 1924: 57). – Din sl. *gorǐnikǔ (< gora „munte, pădure”).

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANHEDRIN s. n. Tribunal penal la vechii iudei; fig. grup de oameni […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro