1. [DEX '09] GIUMBUȘ, giumbușuri, s. n. (Rar) Giumbușluc. – Din tc. cümbüș.
2. [MDA2] giumbuș sn [At: CARAGIALE, S. 76 / V: gimbiș / Pl: ~uri / E: tc ğümbüž] (Tcm; iuz) 1 Giumbușluc Cf ghidușie. 2 Grație.
3. [CADE] GIUMBUȘ (pl. -șuri) sn. Caraghiozlîc, poznă: cînd se plictisea împăratul... îl chema... să-i facă ~uri (CAR.) [tc. ğümbüš].
4. [DLRLC] GIUMBUȘ, giumbușuri, s. n. Giumbușluc. Cei de la barăci... se repeziseră în flăcări: unul pe fereastră... altul strecurat ca șopîrla pe ușă; fiecare dînd mica sa reprezentație, cu giumbușurile ce poate și-i în stare el să facă. CĂLUGĂRU, O. P. 426. Dispariția lui... era o pagubă reală pentru atîția amatori de giumbușuri. CARAGIALE, O. I 306.
5. [Șăineanu, ed. VI] giumbuș n. petrecere, haz, poznă: ursul le făcea felurimi de giumbușuri. [Turc. DJÜMBÜȘ].
6. [Scriban] gĭumbúș n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] ğunbiș, pop. ğunbuș, petrecere, amuzament; bg. sîrb. gumbuš). Sud. Caraghĭozlîc, poznă, scamatorie, drăcie: copiiĭ mureau de rîs de gĭumbușurile luĭ Vasilachi. – Și gimbíș și (Rucăr) ghimbúș.
7. [MDA2] gimbiș sn vz giumbuș
8. [Scriban] gimbíș, V. gĭumbuș.
9. [DOOM 3] giumbuș (rar) (desp. gium-) s. n., pl. giumbușuri
10. [DOOM 2] giumbuș (rar) (gium-) s. n., pl. giumbușuri
11. [DER] giumbuș (giumbușuri), s. n. – Ghidușie, caraghioslîc. – Mr. giumbușe, megl. giămbuș. Tc. cümbüs (Șeineanu, II, 190; Roesler 69; Lokotsch 752); cf. ngr. τσιμπούσι, bg. ğumbĭuš. Este dublet al lui gimbiș, s. n. (Munt., rar, haz, ghidușie). – Der. giumbușlîc, s. n. (ghidușie, caraghioslîc), din tc. cambazlik „acrobație”, confundat cu cuvîntul anterior.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL