1. [DEX '09] GIULGIU, giulgiuri, s. n. Pânză subțire și fină care se așterne peste ceva, care acoperă ceva. ♦ Pânză cu care se acoperă mortul; lințoliu. [Var.: giulgi s. n.] – Din magh. gyolcs.
2. [MDA2] giulgiu sn [At: ANON. CAR. / V: ajol~, ghiolci, giol~, giulgi, gol~[1] / Pl: ~ri / E: mg gyolcs] 1 Pânză subțire și fină care se așterne peste ceva, care acoperă ceva. 2 Pânză cu care se acoperă mortul Si: lințoliu, (reg) păioară. 3 Cearșaf cu care se acoperă fața sau corpul mortului.
3. [CADE] GIULGIU (pl. -giuri) sn. 1 ⛓ Pînză foarte fină ¶ 2 Pînză în care se înfășoară mortul, lințoliu: Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în ~ri învălit (COȘB.) ¶ 3 Ⓕ Văl, acoperămînt, strat, etc.: Fantasmă învelită c’un ~ de albă ceață (ALECS.); totul se îmbrăcase într’un ~ de ger și de întristare (ODOB.) [ung. gyolcs].
4. [DLRLC] GIULGIU, giulgiuri, s. n. (Și în forma giulgi) 1. Pînză subțire și fină, care se așterne peste ceva; învelitoare. Valurile izbite se înalță și se fugăresc ca niște fantome cu giulgiuri albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 223. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale, Un vînăt giulgi se-ncheie nod Pe umerele goale. EMINESCU, O. I 170. ◊ Fig. Dedesubt, din cotlonul văii, dintr-o baltă aproape uscată, căptușită cu giulgi de mătasă verde, izbucni fără samă orăcăitul broaștelor. SADOVEANU, F. J. 283. Totul se îmbrăcase într-un giulgiu de ger și de întristare. ODOBESCU, S. III 208. Omătul acopere ca un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. RUSSO, O. 135. 2. Pînză cu care se acoperă mortul. Pe un catafalc improvizat, acoperit cu un giulgi, zăcea cadavrul Nadinei. REBREANU, R. II 244. Anei nu-i plăcea Mă-sa ce zicea, Deci se tot gîndea, Moartă se făcea... Fira-i punea La cap făclioare, Făclii la picioare, Giulgiul preste față Cruce preste brață. COȘBUC, P. II 155. Luat-ai seama atunci la o ceață ce vine și se întinde ca un giulgiu mortuar piste vîrful turnurilor și a clopotniților. NEGRUZZI, S. I 270. – Pronunțat: giul-giu. - Pl. și: (s. m.) giulgi (TOPÎRCEANU, B. 102). – Variante: (Mold., Transilv.) giolgi (SBIERA, P. 68), giulgi s. n.
5. [Șăineanu, ed. VI] giulgiu n. 1. pânză fină; 2. fig. văl: fantasmă ’nvălită c’un giulgiu de albă ceață AL.; 3. pânză de înfășurat corpul unui mort. [Ung. GYOLCS].
6. [DEX '09] GIULGI s. n. v. giulgiu.
7. [MDA2] ghiolci[1] sn vz giulgiu
8. [MDA2] giolgiu[1] sn vz giulgiu
9. [MDA2] giulgi sn vz giulgiu
10. [MDA2] golgiu sn vz giulgiu
11. [CADE] * GIOLGIU – GIULGIU.
12. [DLRLC] GIOLGI s. n. v. giulgiu.
13. [DLRLC] GIULGI s. n. v. giulgiu.
14. [Scriban] gĭolgĭ, V. gĭulgĭ.
15. [Scriban] gĭulgĭ și (Trans.) gĭolgi n., pl. urĭ (ung. gyolcs). Lințoliu, pînză așternută peste ceva, cum ar fi peste un mort. Fig. Un gĭulgĭ de zăpadă. V. văl, pocrovăț.
16. [DOOM 3] giulgiu (desp. giul-) s. n., art. giulgiul; pl. giulgiuri
17. [DOOM 2] giulgiu [giu pron. gĭu] (giul-) s. n., art. giulgiul; pl. giulgiuri
18. [IVO-III] giulgiu, -giuri.
19. [MDO] giulgi (1 sil.)
20. [DER] giulgiu (giulgiuri), s. n. – 1. Pînză fină. – 2. Lințoliu. – Var. (Trans.) jolj. Mag. gyolcs (Cihac, II, 59; Gáldi, Dict., 93).
21. [D.Religios] giulgiu, giulgiuri s. n. Pânză subțire și fină cu care se acoperă ceva, care se așterne peste ceva. ♦ Sfântul giulgiu = pânza cu care a fost înfășurat și uns cu miresme trupul lui Iisus când a fost pus în mormânt. – Din magh. gyolcs.
22. [DRAM] giulgi, -uri, (giolgiu, giolj, jolj), s.n. – Pânză subțire, transparentă, cu care se acoperă mortul; lințoliu: „Știu eu ce mi-i leacu, / Giolju și colacu” (Calendar 1980: 6). – Din magh. gyolcs (< germ. Kölsch).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL