1. [DEX '09] CIOROVĂI, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Fam.) A se certa cu cineva pentru nimicuri și fără a-și spune cuvinte grele; a se ciondăni. – Et. nec.
2. [MDA2] ciorovăi [At: ODOBESCU, S. III, 31 / V: ~voi, ~ovi, ciuruvui, ~ogăi1 / Pzi: ~esc / E: ns pbl fo] (Pfm) 1 vrr A se certa pentru nimicuri Si: a se dondăni. 2 vr A-și adresa cuvinte urâte. 3 vi A șopti.
3. [CADE] CIOROVĂI (-ăesc), CIOROVOI vb. refl. F A se certa făcînd gălăgie mare, gîlcevi, a se ciondăni: unii ziceau una, alții alta, și așa se cioroiau ei acolo (ISP.).
4. [DLRLC] CIOROVĂI, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. A se certa cu cineva, a avea o discuție gălăgioasă, a nu se înțelege cu cineva asupra unor chestiuni; a se gîlcevi, a se ciondăni. În vreme ce mulțimea se îmbrîncea în jurul magaziilor, unii mai îndrăzneți se ciorovăiau din pricina vitelor. REBREANU, R. II 210. ◊ Fig. [Graurii] se ciorovăiesc seara și dimineața. ODOBESCU, S. III 31. – Variantă: (regional) ciorovoi (ISPIRESCU, L. 64) vb. IV.
5. [DLRM] CIOROVĂI, ciorovăiesc, vb. IV. Refl. A se certa cu cineva; a se ciondăni. – Comp. ciorobor.
6. [Șăineanu, ed. VI] ciorovăì v. a se certa, a face gâlceava pentru lucruri de nimica: cum se ciorovăiau acestea ISP. [Probabil onomatopee (cf. ciorobor)].
7. [MDA2] ciorbăi vr vz ciorovăi
8. [MDA2] ciorogăi v vz ciorovăi
9. [MDA2] ciorovi v vz ciorovăi
10. [MDA2] ciorovoi v vz ciorovăi
11. [MDA2] ciurucui v vz ciorovăi
12. [MDA2] giorovăi v vz ciorovăi
13. [DLRLC] CIOROVOI vb. IV v. ciorovăi.
14. [Șăineanu, ed. VI] giorovăì v. V. ciorovăì: unchiașii se giorovăiau într’una POP.
15. [Scriban] cĭorovăĭésc și -voĭésc (mă) v. refl. (sîrb. čavarijati, a flecări, rudă cu rut. čvara, cĭorovăĭală, și poate și cu turc. čav-čav, ciripire, ung. csör-pör, cĭorobor, csörömpölni, a vocifera. V. sfară 2). Fam. Mă cert orĭ discut cu glas tare: Să ne cĭorovăim pentru nimicuri? Joĭa viitoare mergem împreună să facem actele, cum se cuvine între frațĭ (Rebr. 2, 40). V. cicălesc, cĭondănesc.
16. [DOOM 3] ciorovăi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ciorovăiesc, 3 sg. se ciorovăiește, imperf. 1 sg. mă ciorovăiam; conj. prez. 1 sg. să mă ciorovăiesc, 3 să se ciorovăiască; imper. 2 sg. afirm. ciorovăiește-te; ger. ciorovăindu-mă
17. [DOOM 2] !ciorovăi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 pl. se ciorovăiesc, imperf. 3 sg. se ciorovăia; conj. prez. 3 să se ciorovăiască
18. [MDO] ciorovăi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciorovăiesc, conj. ciorovăiască)
19. [IVO-III] ciorovăesc, -văiască 3 conj., -văiam 1 imp.
20. [DER] ciorovăi (-ăesc, ciorovăit), vb. – A se certa, a se lua la bătaie. Creație expresivă, cf. sporovăi, ciorobor. Scriban, Arhiva, 1922, 475, îl pune în legătură cu sb. čavarjati „a umbla brambura”, care nu se potrivește nici fonetic, nici semantic. – Der. ciorovăială, s. f. (ceartă, dispută).
21. [GER] ciorovăi Cuvînt rămas fără explicație, deși s-au tăcut diverse ipoteze : DU îl consideră onomatopeic și compară pe ciorobor ; Scriban îl derivă din scr. čavarijati „a vorbi vrute și nevrute”. Propun : sl. čarovati „a vrăji”, „a face descîntece”, Cuvîntul apare în diverse limbi slave. Pentru vocalism, asimilarea este ușor de admis, iar pentru înțeles, cf. boscorodi.
22. [Argou] ciorovăi, ciorovăiesc v. r. v. ciondăni
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL