1. [DEX '09] GÂLCEVI, gălcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
2. [MDA2] gâlcevi [At: DOSOFTEI, PS. 368 / Pzi: ~vesc / E: gâlceavă] 1 (Înv) vt A protesta contra cuiva prin vociferări Si: (nob) îngâlcevi. 2 vt (Pop) A se certa. 3 vt (Îvt) A-i disputa cuiva un drept. 4 vtf A învrăjbi două persoane.
3. [DEX '96] GÂLCEVI, gâlcevesc, vb. IV. Refl. recipr. (Pop.) A se certa, a se ciorovăi. – Din gâlceavă.
4. [Șăineanu, ed. VI] gâlcevì v. a căuta gâlceavă, a se certa strigând tare.
5. [DEX '09] GÂLCEAVĂ, gâlcevi, s. f. (Pop.) Ceartă (zgomotoasă, aprinsă); situație creată în raporturile dintre două sau mai multe persoane în urma unor certuri; sfadă. – Din bg. gălčava.
6. [MDA2] gănceavă sf vz gâlceavă
7. [MDA2] gâlceavă sf [At: COD. VOR. 9 / V: (îvt) gânc~, gănc~ / Pl: ~evi, (rar) ~evuri / E: bg галчава] 1 (Îvt) Larmă de nemulțumire Si: (rar) gâlcevire (1). 2 Ceartă între două sau mai multe persoane manifestată prin vorbă multă, discuții aprinse Si: (rar) gâlcevire (2), (pop) sfadă, ciorovăială, cioandră, price, (înv) voroavă. 3 (Bot; reg) Surguci (Consolida ajacis). 4 (Bot; reg) Nemțișori-de-câmp (Consolida regalis).
8. [MDA2] gânceavă sf vz gâlceavă
9. [CADE] GÎLCEAVĂ (pl. -cevi, ‼ -evuri) sf. 1 † Gălăgie ¶ 2 Ceartă sgomotoasă, sfadă: vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în ~ (DLVR.); făceau pe toată ziua gîlcevuri și dueluri (I.-GH.); lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de ~ (ISP.) ¶ 3 🌿 – PINTENAȘI [bg.].
10. [CADE] GÎLCEVI (-evesc) I. vb. tr. și intr. ‡ A murmura, a cîrti împotriva cuiva. II. vb. refl. A se apuca de gîlceavă, a se lua la ceartă, a se sfădi: cînd se vor ~ doi oameni... și va soate den loc unul pre altul (PRV.-LP.); Ei dar odată se gîlceviră Pentru o floare ce întîlniră (ALX.).
11. [CADE] GÎLCEVITOR adj. verb. și sm. GÎLCEVI. Care caută mereu gîlceavă: cîinii sînt gîlcevitori, iară eu din fire întărîtor de gîlceavă (ȚICH.).
12. [DLRLC] GÎLCEAVĂ, (rar) gîlcevi, s. f. Discuție aprinsă, ceartă în gura mare; ciorovăială. Se lua serios la gîlceavă cu mama. PAS, Z. I 130. Vorba se preface în supărare, supărarea în ceartă și cearta în gîlceavă. DELAVRANCEA, la TDRG. E... o nebunie a căuta sfezile și gîlcevile. NEGRUZZI, S. I 212. ◊ (Metaforic) Vrăbiile, cari se deșteptaseră de mult în plopi și pe sub streșini, nu începuseră totuși gîlceava lor matinală, obișnuită, asurzitoare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 55. – Pl. și: gîlceve (RUSSO, S. 140).
13. [DLRLC] GÎLCEVI, gîlcevesc, vb. IV. Refl. reciproc. A începe sau a porni gîlceava, a se lua la ceartă în gura mare, a se ciorovăi. El află mai-nainte... Ce fată se mărită, ce tînăr se însoară, Care cui face curte, cine s-a gîlcevit. NEGRUZZI, S. II 201. ◊ Fig. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Intranz. (Rar) De-abia cînd soarele se apropia de asfințit mulțimea izbuti să se urnească de la primărie, în jos, spre curtea Iuga, sporovăind și gîlcevind. REBREANU, R. II 185.
14. [Șăineanu, ed. VI] gâlceavă f. ceartă sgomotoasă. [Cf. slav. GLUČANIĬ, sgomot].
15. [Scriban] gîlceávă f., pl. evĭ și (Let. 2, 78) eve (bg. gŭlčava, d. gŭlč, gălăgie, vsl. gŭlkŭ, gălăgie. D. rom. vine ung. gercsáva, gîlceavă). Ceartă (sfadă), zgomotoasă. – Vechĭ și gînceavă.
16. [Scriban] gîlcevésc (mă) v. refl. Mă cert zgomotos.
17. [Scriban] gînceávă, V. gîlceavă.
18. [DOOM 3] gâlcevi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă gâlcevesc, 3 sg. se gâlcevește, imperf. 1 sg. mă gâlceveam; conj. prez. 1 sg. să mă gâlcevesc, 3 să se gâlcevească; imper. 2 sg. afirm. gâlcevește-te; ger. gâlcevindu-mă
19. [DOOM 2] !gâlcevi (a se ~) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se gâlcevește, imperf. 3 sg. se gâlcevea; conj. prez. 3 să se gâlcevească
20. [DOOM 3] gâlceavă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcevii; pl. gâlcevi
21. [DOOM 2] gâlceavă (pop.) s. f., g.-d. art. gâlcevii; pl. gâlcevi
22. [MDO] gîlceavă
23. [IVO-III] gâlceavă, -cevi.
24. [DER] gîlceavă (gîlcevi), s. f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL