1. [DE] GENUS IRRITABILE VATUM (lat.) neamul supărăcios al poeților – Horațiu, „Epistulae”, II, 2, 202. Sensibilitatea deosebită a artiștilor este însoțită de o susceptibilitate mai mare decât cea a oamenilor de rând.
2. [CECC] Genus irritabile vatum (lat. „Neamul iritabil al poeților”) – Prin această expresie din Epistolele lui Horațiu (II, 2, 102), marele poet latin caracteriza susceptibilitatea confraților săi de breaslă. Ascuțișul versului e de multe ori folosit spre a înțepa ușurința cu care oamenii de litere în genere se supără, atunci cînd sînt atacate operele lor. Boileau, severul critic francez, care în Satire i-a împuns pe mulți cu vîrful penei sale, scria într-o prefață: „Cînd am dat pentru întîiași dată satirele mele la lumina zilei, mă pregătisem de tărăboiul pe care tipărirea lor îl va face în Parnas. Știam că neamul poeților, și mai cu seamă al poeților proști, e un neam înverșunat care ia ușor foc”. De obicei, în vorbire mai ales, nu se folosesc decît primele două cuvinte: Genus irritabile, arhisuficiente ca să se știe și la cine și la ce ne referim. În volumul de Amintiri, Lucia Sturdza Bulandra, vorbind despre felul cum era numit altădată un director de teatru, se întreabă: „Pe baza căror contingențe cu teatrul se făcuse desemnarea acestuia în fruntea unei instituții cu un caracter atît de specific? Cunoștea el actorul, acest irritabile genus?” (pag. 32). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL