1. [DEX '09] GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). [Pl. și: gealăuri] – Din magh. gyaló.
2. [MDA2] gealău1 sm vz gealat
3. [MDA2] gealău2 sn [At: DAMÉ, T. 115 / V: ~lou, gelău, ghelău, ghilău, ghileu, ghiulău, jalău / Pl: ~ăie, -ri / E: mg gyaló] Rindea (mare).
4. [CADE] GEALĂU (pl. -ăe) sn. 🔧 Rindea lungă întrebuințată de tîmplari; numită și „buhaiu” sau „robanc” (🖼 2324) [ung. g y a l ó].
5. [DEX '96] GEALĂU, gealăie, s. n. Rindea (mare). – Din magh. gyaló.
6. [DLRLC] GEALĂU, gealăie, s. n. (Mold.) Rindea; (în restul țării) rindea lungă, cu mîner de formă specială, folosită la geluirea pieselor mari de lemn. Auzeam bătaia bărzilor ori sunetele ascuțite ale gealăului, care se amestecau cu glumele lucrătorilor. SADOVEANU, O. V 489. Oftatul lui răsuna mai tare, însoțit de șuierul gealăului. CONTEMPORANUL, V 387.
7. [Șăineanu, ed. VI] gealău n. Mold. Tr. rândea. [Și ghilău = ung. GYALÙ].
8. [Scriban] gealăŭ n., pl. ăĭe (ung. gyalu). Nord. Rîndea. – În Trans. și gilăŭ, jilăŭ, ghilăŭ, ghelăŭ.
9. [DEX '09] GEALAT, gealați, s. m. 1. (Înv.) Călău, gâde. 2. (De obicei peior. sau fam.) Om voinic, zdravăn (și violent). – Din tc. cellât.
10. [MDA2] cealău2 sn vz gealău
11. [MDA2] gealap sm vz gealat
12. [MDA2] gealat sm [At: (a. 1776) URICARIUL XIX, 392 / V: gelat, ~ap, ~lăp, ~lâp, ~lău / Pl: ~ați / E: tc ğellad] 1 (Înv) Călău. 2 (Fam; prt) Om voinic și violent. 3 (Orn; reg) Muscar sur. 4 (Orn; reg; îs) ~ roșietic Muscar mic.
13. [MDA2] gealăp sm vz gealat[1]
14. [MDA2] gealâp sm vz gealap[1]
15. [MDA2] gealou sn vz gealău2
16. [MDA2] gelat sm vz gealat
17. [MDA2] gelău sn vz gealău
18. [MDA2] ghelău sn vz gealău2
19. [MDA2] ghilău sn vz gealău2
20. [MDA2] ghileu sn vz gealău2
21. [MDA2] ghiulău sn vz gealău2
22. [MDA2] jalău sn vz gealău
23. [CADE] ❍ CEALĂU adj. Tr.-Carp. Amăgitor, înșelător: ochii mei îs mari, cealăi (BRL.) [ung. csaló].
24. [CADE] GEALAT, GELAT sm. 1 Calău, gîde (🖼 2325): un gealat, c’o izbutiră de topor, îi sbură capul de pe umeri (VLAH.); Ⓕ: Ah! lacomă moarte, gelat mult cumplit, Mi-ai răpit soția... (STAM.); doi gealați m’au dus la beciu de piatră (DLVR.) ¶ 2 Băn. 🐙 = MUSCAR [tc. ğellad].
25. [CADE] GHELĂU Olten. (VÎRC.) = GEALĂU.
26. [CADE] ❍ GHILĂU sn. Olten. – GEALĂU.
27. [CADE] ❍ GILĂU = GEALĂU.
28. [DLRLC] GEALAT, gealați, s. m. (Învechit) Călău, gîde. Auzind împăratul că nu s-a găsit nici de astă dată inelul, porunci vizirului să vestească gealatul. POPESCU, B. I 26. Periră unul dupe altul sub sabia gealatului. ODOBESCU, S. I 257. Ipsilant... a scăpat de gealat ca prin urechile acului. GHICA, S. 17. ♦ (Azi, fig., cu nuanță peiorativă) Om voinic, puternic, adesea bătăuș. – Variantă: gelat (ALECSANDRI, P. P. 221) s. m.
29. [DLRLC] GELAT s. m. v. gealat.
30. [Șăineanu, ed. VI] gealat m. 1. calău (Mold. gelat): doi gelați veneau curând săbiile fluturând POP.; 2. Buc. soiu de vrabie care se hrănește cu muște (Muscicapa), lit. calăul muștelor. [Turc. DJELLAT].
31. [Șăineanu, ed. VI] gelat m. Mold. V. gealat.
32. [Șăineanu, ed. VI] ghilău n. V. gealău.
33. [Scriban] gealát, V. gelat.
34. [Scriban] gelát m. (turc. ğellat, d. pers. ğellad; ngr. tzelátis, sîrb. gelat). Vechĭ. Calăŭ. – În Munt. și gealat.
35. [Scriban] ghelăŭ, V. gealăŭ.
36. [Scriban] ghilăŭ, V. gealăŭ.
37. [DOOM 3] !gealău (reg.) (desp. gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie
38. [DOOM 2] !gealău (reg.) (gea-) s. n., art. gealăul; pl. gealăie/gealăuri
39. [MDO] gealău, pl. gealăie
40. [DOOM 3] gealat (înv., fam.) (desp. gea-) s. m., pl. gealați
41. [DOOM 2] gealat (înv., fam.) (gea-) s. m., pl. gealați
42. [MDO] gealat
43. [IVO-III] gealat, -ți.
44. [DER] gealău (-uri), s. n. – Rindea. – Var. gelău, gileu, (Trans.) ghi(u)leu. Mag. gyaló (Cihac, II, 501; DAR; Gáldi, Dict., 132). – Der. gelui, vb. (a netezi cu gealăul); geluială, s. f. (netezire cu gealăul); geluitor, s. m. (rindea); geluitură, s. f. (talaj, strujitură).
45. [DER] gealat (gealați), s. m. – 1. Călău. – 2. Pasăre, muscar. – 3. (Arg.) Tip, individ. – Var. (înv.) gelat. Mr., megl. gilat. Tc. cellad (Meyer 79; Șeineanu, II, 177), cf. ngr. τζελάτης, alb. ğelat, bg. dželatin. Sec. XVII.
46. [Argou] gealat, gealați s. m. 1. (înv.) călău, gâde 2. (peior.) om voinic și violent; bătăuș
47. [Argou] gelat, gelați s. m. bărbat dat cu mult gel de păr.
48. [DLRLV] GEALAT s.m. v. gelat.
49. [DLRLV] GELAT s. m. (Mold., ȚR) Călău. A: Au trimis pe acei doi gelați (adică ucigași de oameni) ca să-l ia. AXINTE URICARIUL. Au zis: O, gelate (adecă calo), de ai cît de puțină dureri în inima ta, omoară-mă și nu mă mai căzni! H 1771, 99r. B: Gibel, gealău, gîde, gealat. ST. LEX., 281. Variante: gealat (ST. LEX., 281). Etimologie: tc. cellât. Cf. c ă l ă u, g î d e, h o h e r.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL