1. [DEX '98] DRĂGAICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută acest dans. 3. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu fructe lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – Din bg. dragaika.
2. [DEX '98] RĂCUINĂ s. f. v. răcovină.
3. [DEX '98] SÂNZIANĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziană, sâmzâiană s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.
4. [DEX '98] TURIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi și cu fructe acoperite cu peri curbați la vârf, care se agață de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee cu frunze păroase pe fața inferioară și cu foliole dințate, cu flori galbene-aurii grupate în formă de ciorchine și cu fructe cu ghimpi mici la bază; scai-mărunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
5. [DER] SÎNZIANĂ, sînziene, s. f. ~ (prob. din lat. *sanctae Dĩānae [cf. calabr. santu Diana = expresie injurioasă], prin încrucișare cu Sanctus Iohannes)
6. [DFL] GALIUM L., DRĂGAICA, SÎNZIENE, fam. Rubiaceae. Gen originar de pe tot globul cca 298 specii, erbacee, majoritatea perene, glabre sau păroase, cu ramuri delicate, erecte, pe sol sau agățătoare. Frunze obovat-lanceolate, lanceolate, îngust-liniare, dispuse cîte 4-12, în verticil. Flori galbene, albe sau verzui, rareori purpur (caliciul foarte scurt, 4 petale fidate, 4 stamine, rar 3 stile, ovar cu 2 loji), în umbele, panicule terminale, cime axilare, plăcut mirositoare. Fruct uscat.
7. [DFL] Galium baldense Spreng. (syn. G. helveticum Rchb.) Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene-albicioase sau albe, cca 6, în umbelă. Frunze lanceolate, verzi-lucioase, cca 10, în verticil, vîrf îngroșat, o singură nervură. Tulpină erectă, glabră, cca 10 cm înălțime, formează covoare.
8. [DFL] Galium cruciata Scop. Specie care, înflorește primăvara-vara. Flori galbene, odorante, poligame, dispuse în panicul la subsuoara frunzelor, pe pedunculi păroși, bracteați, cu bractee mici, ierbacee. Frunze acute, cîte 4 în verticile, trinervate. Plantă perenă, erbacee, înaltă, păroasă. Fructe netede.
9. [DFL] Galium mollugo L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori albe (caliciu cu 4 sepale scurte, corolă cu 4 petale ascuțite, filiforme) în paniculă mare, terminală. Fruct uscat. Frunze invers-lanceolate, verzi pe ambele părți, lucioase, lipsite de peri, cu o țeapă scurtă la vîrf, deseori cca 8, în verticil. Tulpini pe sol sau ascendente, rar erecte, patrunghiulare, lipsite de peri sau păroase. Plante erbacee, perene.
10. [DFL] Galium verum L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, aurii, odorante (corolă cu petale opuse, scurt-acuminate). Frunze îngust-liniare, cca 12 în verticile, pubescente pe partea inferioară, mucronate, cu marginile răsucite. Tulpinile rigide, cu 4 muchii, poartă în vîrf inflorescența.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL