1. [MDA2] găletar [At: I. CR. III, 253 / V: ~ețar sn / Pl: ~e și ~i sm / E: găleată + -ar] 1 sn (Mol) Ciubăr eliptic, cu fundul mai mic decât gura, în care se spală rufele Cf hârlău. 2 sm (Pop) Persoană care face găleți. 3 sm (Pop) Cel care duce zidarilor varul cu găleata. 4 (Psr; reg) Cel care mulge oile (în găleată).
2. [CADE] GĂLETAR I. sm. 1 Trans. ⊕ Cel ce face găleți (DENS.) ¶ 2 Maram. 🐑 Cel ce mulge (oile) în găleată, mulgător (PAP.). II. (pl.-are) sn. Mold. (PAMF.) 🏺 Un fel de hîrdău în care se spală rufele (🖼 2290).
3. [Scriban] găletár n., pl. e (d. găleată). Mold. sud. Balie, baĭe, găleată mare de spălat rufele.
4. [MDA2] galatar sm vz găletar
5. [MDA2] gălețar sm vz găletar
6. [DAR] găletar, găletare, s.n. (reg.) găleată mare, balie (pentru spălat rufe).
7. [DRAM 2021] găletár, găletari, s.m. Cel care mulge (oile) în găleată; mulgar: „Hăi, voi mare găletari, / Da' la oi îmblatu-v-ați?” (Papahagi, 1925: 321). ■ (onom.) Găletaru, nume de familie în jud. Maram. – Din găleată + suf. -ar (Scriban, MDA).
8. [DRAM 2015] găletar, găletari, s.m. – Cel care mulge (oile) în găleată; mulgar: „Hăi, voi mare găletari, / Da’ la oi îmblatu-v-ați?” (Papahagi, 1925: 321; Săcel). ♦ (onom.) Găletaru, nume de familie în Maramureș. – Din găleată (< lat. galleta) + suf. -ar (Scriban, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL