1. [DEX '09] GĂGĂUZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, având religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.
2. [MDA2] găgăuz, ~ă [At: JAHRESBER IX, 150 / Pl: ~i, ~e / E: tc gagavuz] 1 smf Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină care locuiește în Dobrogea, în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2 a Care aparține găgăuzilor (1). 3 a Specific găgăuzilor (1).
3. [DEX '96] GĂGĂUZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care aparține unei populații de origine turcă, dar de religie creștină, care locuiește în România (Dobrogea), în sudul Republicii Moldova, Ucraina, Bulgaria, Turcia. 2. Adj. Care aparține găgăuzilor (1), privitor la găgăuzi. – Din tc. gagavuz.
4. [DLRLC] GĂGĂUZ, -Ă, găgăuzi, -e, s. m. și f. Persoană care aparține unei populații din Dobrogea, provenită din Asia Mică și vorbind limba turcă sau greacă.
5. [DOOM 3] găgăuz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăuzi; adj. f., s. f. găgăuză, pl. găgăuze
6. [DOOM 2] găgăuz (nume etnic) adj. m., s. m., pl. găgăuzi; adj. f., s. f. găgăuză, pl. găgăuze
7. [DTL] GĂGĂUZĂ s. f. (cf. tc. gagavuz): limbă din ramura vest-hunică, grupa oguz, subgrupul oguzo-bulgar, foarte puțin studiată, vorbită de găgăuzi, populație care locuiește în sud-vestul Ukrainei, în sudul Republicii Moldova (în Bugeac), în România (în Dobrogea) și în nord-estul Bulgariei. Cunoaște unele diferențieri dialectale (în lexic). A suferit influența limbilor slave (ucraineană și bulgară), a limbii române și a limbii grecești. Studii despre limba g. a realizat cercetătorul român Vladimir Drimba.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL