1. [DEX '09] FUNIE, funii, s. f. 1. Frânghie1. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la el. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
2. [MDA2] funie sf [At: COD. VOR. 92/1-2 / V: (înv) ~ne / Pl: ~ii / E: ml funis] 1 Frânghie (10). 2 (Pop; gmț; îe) A fi drept ca ~ia în traistă (sau în sac) A fi strâmb. 3 (Fig; îae) A fi necinstit. 4 (Îe) A vorbi de ~ în casa spânzuratului A vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la situația lui. 5 (Îe) A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge ~ia de (sau la) par (sau de stejar) Se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. 6 (Îe) A juca pe ~ A umbla pe funie (1), făcând diferite figuri. 7 (Fig; îae) A fi abil. 8 (Pop; îe) A pune (cuiva) ~ia în coarne A înșela pe cineva. 9 (Îae) A domina pe cineva. 10 (Pop; îe) A se ține ~ A se întinde continuu, fără întrerupere. 11 (Îvp; îe) A paște (o vacă) din ~ A paște (o vacă) legată de funie (1). 12 (Îs) ~ de ceapă (sau de usturoi, îrg de ai) Împletitură de ceapă (sau de usturoi) Si: (pop) cunună, șir. 13 (Îs) ~ de paie Cantitate de paie care se poate lega și transporta de un singur om. 14 (Spc) Frânghia de întins rufele la uscat. 15 (Pop; spc) Coada ferăstrăului. 16 Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsoară pământul Cf ruletă. 17 (Înv; îe) A trage cu ~ia A măsura o moșie. 18 (Îvp; îs) ~ de moșie (sau de pământ) Suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste Si: sfoară de moșie. 19 (Reg) Delimitare a două păduri prin movile așezate la o distanță de aproximativ 100 de metri una de alta. 20 (Îrg) Tehnică de treierat, care consta în deplasarea circulară (de la centru spre margine) a unei pietre mari pe o anumită suprafață de teren, utilizând forța de tracțiune a cailor. 21 împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare.
3. [CADE] FUNIE sf. 1 Sfoară groasă răsucită, de cînepă ori de teiu, frînghie: a lega cu funii; Fig. iron. drept ca funia ’n traistă, strîmb, nedrept; proverb: a i se apropia (sau a i se strînge) funia de par, (sau de steajăr), a i se înfunda, a i se apropia sfîrșitul, a nu mai ști cum să scape, cum să iasă din încurcătură; nu vorbi de ~ în casa spînzuratului, nu vorbi de unele lucruri dinaintea cuiva care s’ar putea simți atins, crezînd că se face aluzie la dînsul ¶ 2 ~ de paie, sarcină de paie cît poate duce omul în spate PAMF. ¶ 3 ‡ Funie, de lungime variabilă, cu care se măsura pămîntul; ~ de moșie, sfoară de moșie; a trage cu funia, a măsura o moșie [lat. funem].
4. [DLRLC] FUNIE, funii, s. f. Frînghie. V. odgon. Avea pe el cojoc strîns pe trup c-un capăt de funie și-n cap o căciulă mare. SADOVEANU, B. 176. Zicînd aceste, se duce la dînsul acasă, își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Fig. Baba găurise stînca într-un loc și trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum. EMINESCU, N. 23. ◊ Funie de ceapă sau de usturoi = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strîmb, răsucit; (fig.) nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spînzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva, putînd fi interpretat ca o aluzie la dînsul. A se apropia (sau a ajunge, a se strînge) funia de (sau, rar, la) par = a se apropia deznodămîntul, sfîrșitul. A juca (ca) pe funii = a umbla pe funie, făcînd figuri acrobatice; a face echilibristică. (Fig.) Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii. EMINESCU, O. I 150.
5. [Șăineanu, ed. VI] funie f. 1. sfoară groasă sucită din mai multe fire de legat sau de atârnat: funie de teiu; 2. măsură agricolă de lungime (10-20 stânjeni): a trage cu funia. [Vechiu-rom. fune = lat. FUNIS].
6. [Scriban] *fúnie și (Trans.) fúne (lat. fûnis, it. fune. V. fuĭor). Frînghie, sfoară groasă. (V. troĭnic, ștreang). O veche măsură agrară (sec. 16) în lungime de 12 stînjenĭ și uzitată la măsurat lățimile moșioarelor. V. curea, sfoară). A ajuns funia la par, s’a ajuns la extrem (cu baniĭ, cu vĭața ș. a.), ca calu la arie, de unde și vine expresiunea.
7. [MDA2] fune sf vz funie
8. [CADE] †FUNE = FUNIE.
9. [CADE] FUNICICĂ sf. dim. FUNIE.
10. [CADE] FUNIȘOARĂ (pl. -re) sf. dim. FUNIE.
11. [Scriban] fúne, V. funie.
12. [DOOM 3] funie (desp. -ni-e) s. f., art. funia (desp. -ni-a), g.-d. art. funiei; pl. funii, art. funiile (desp. -ni-i-)
13. [DOOM 2] funie (-ni-e) s. f., art. funia (-ni-a), g.-d. art. funiei; pl. funii, art. funiile (-ni-i-)
14. [MDO] funie
15. [IVO-III] funie, -niei gen. a.
16. [DER] funie (funii), s. f. – 1. Sfoară, cablu, parîmă. – 2. Sarcină de lemne sau de paie. – 3. Împletitură, cunună de usturoi sau ceapă ce se păstrează împletite de tulpini, în formă de ghirlandă. – 4. Sfoară de măsurat terenurile. – 5. Suprafață de pămînt de cultură. – Var. (înv.) și mr. fune, megl. funi, fuńă. Lat. fŭnis (Pușcariu 673; Candrea-Dens., 684; REW 3689; DAR), cf. v. fr. și Anjou. fune. Pentru ultimele sensuri, cf. lat. med. funis „porțiune de teren” (Niermeyer 458), v. logud. fune „măsură” (Wagner 114); prin urmare, nu se justifică încercarea lui Bogrea, Dacor., IV, 815, de a pune în legătură această întrebuințare cu lat. fundus. Der. funar (var. funier), s. m. (persoană care face funii); funire, s. f. (înv., suprafață măsurată cu sfoara); funitură, s. f. (înv., funie, măsură de dimensiune); înfunia, vb. (a face funii; a lega cu o frînghie; a fixa părîmele unei ambarcații). Cf. funigel. – Din rom. provine bg. funija (Capidan, Raporturile, 229).
17. [Onomastic] FUNIE subst. Funaru, S. act. „cel ce face funii” (DLR). Cf. Funogea (Moț).
18. [Argou] a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.
19. [DRAM 2015] funie, funii, s.f. – Frânghie. ♦ Funie răsucită, motiv incizat sau sculptat în relief pe porțile maramureșene, simbolizând infinitul: „E motivul speranței, al aspirației cosmice, al legăturii omului cu spațiul și cu timpul; e totodată simbolul ondulat al plaiului mioritic, al peisajului răsfrânt în deal-vale, atât de specific Maramureșului” (Avram, 2006: 197). – Lat. funis (Șăineanu, Scriban, Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL