1. [DEX '09] FUMEGARE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega și rezultatul ei. – V. fumega.
2. [MDA2] fumegare sf [At: BĂLCESCU, M. V. 580/13 / Pl: ~gări / E: fumega] 1 Ardere înăbușită, fără flacără și cu fum Si: (rar) fumegat1 (1), (pop) fumeg (1), fumegărie (1), (reg) fumuire (1). 2 (D. lămpi, lumânări, sobe etc.) Ardere defectuoasă, cu eliminare de fum Si: (rar) fumegat1 (2), (pop) fumeg (2), fumegărie (2). 3 Degajare de aburi Si: (rar) fumegat1 (3), (pop) fumeg (3), fumegărie (3). 4 (Pop) Degajare de aburi în timpul preparării termice a alimentelor Si: (rar) fumegat1 (4), (pop) fumeg (4), fumegărie (4).
3. [DLRLC] FUMEGARE, fumegări, s. f. Acțiunea de a fumega. Un fel de negură se lăsă peste zăpușeala apăsătoare din odaie, sporită și de fumegarea celor cinci lumînări groase. CAMIL PETRESCU, O. I 129. ◊ Fig. Liniștea adîncă se întinse iar, fumegarea înserării se făcea din ce în ce mai deasă. SADOVEANU, O. VI 9. Cerca să se scuture de ultimele fumegări ale beției. id. Z. C. 61.
4. [DEX '09] FUMEGA, pers. 3 fumegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare.
5. [MDA2] fumega vi [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pzi: 3 fumegă / E: ml fumigare] 1 A arde înăbușit, fără flacără și cu fum Si: (reg) a fumui (1). 2 (D. lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 3 (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) nasul A fi furios. 4 A scoate aburi. 5 (Pop; d. alimente) A scoate aburi în timpul preparării termice.
6. [CADE] FUMEGA (-eg) vb. intr. 1 A arde (fără flacără), scoțînd (mult) fum; a scoate fum: puse pe tăciunii ce fumegau în vatră un braț de vreascuri NEGR.; aruncă jos pușca, a cărei guri tot fumegă CAR. ¶ 2 A scoate aburi: valea e în ceață, munții fumegă VLAH. [lat. fumĭgare].
7. [CADE] FUMEGĂTOR adj. verb. FUMEGA. Care fumegă.
8. [DLRLC] FUMEGA, fumeg, vb. I. Intranz. (Mai ales la pers. 3) 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. Pata roșie pe cer era mai sîngeroasă și pe ea se zugrăveau contururile conacului Iuga, ca niște ruine arse și încă fumegînd. REBREANU, R. II 159. Tăciunii... fumegau în vatră. NEGRUZZI, S. I 92. ◊ (Rar, în forma de gerunziu feminin) Cînd s-a-ntors cu arma fumegîndă Bătu-n pămînt. COȘBUC, P. I 141. ◊ Fig. Ca o făclie stinsă de ce mereu să fumegi, De ce mereu aceleași gîndiri să le tot rumegi? EMINESCU, O. IV 385. ♦ (Despre lămpi, lumînări, sobe etc.) A arde defectuos, făcînd fum. Lampa de pe masă fumegase și-și pîlpîia, obosită, flacăra. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 72. Aprinse o lampă... lumina ei fumega, pîlpîind. EMINESCU, N. 58. 2. A scoate aburi. Apa pîrîului fumega în această zi de întîlnire între iarnă și primăvară, exact ca toamna cînd dau brumele. CĂLUGĂRU, O. P. 55. Fumegau depărtările pretutindeni, pămîntul își descuiase inima, slobozindu-și șipotele gureșe. CAMILAR, N. II 353. [Telegarilor] le fumegau șoldurile lucioase. STANCU, D. 5.
9. [Șăineanu, ed. VI] fumegà v. 1. a face fum: soba fumegă; 2. (poetic) a arde: să fumege ’nainte-mi orașele ’n ruine EM. [Lat. FUMIGARE].
10. [Scriban] fúmeg, a -á v. intr. (lat. fúmigo, -áre, d. fumus, fum, și agere, a face. V. purg). Fac fum: lampa fumegă, ruinele fumegă după incendiŭ. – Vechĭ -ăgá.
11. [DOOM 3] fumegare s. f., g.-d. art. fumegării; pl. fumegări
12. [DOOM 2] fumegare s. f., g.-d. art. fumegării; pl. fumegări
13. [DOOM 3] fumega (a ~) vb., ind. prez. 3 fumegă, imperf. 3 pl. fumegau; conj. prez. 3 să fumege
14. [DOOM 2] fumega (a ~) vb., ind. prez. 3 fumegă
15. [DER] fumega (-g, fumegat), vb. – 1. A scoate fum. – 2. A face aburi. Lat. fŭmĭgāre (Pușcariu 670; Candrea-Dens., 678; REW 3570; DAR), cf. fum. – Der. fumegător, adj. (care fumegă); fumegos (var. fumegăios), adj. (care fumegă); fumegai (var. fumigai), s. n. (fumăraie). – Der. neol. fumiga, vb. (a fumiga); fumigați(un)e, s. f., din fr.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL