1. [MDA2] fugărit2, ~ă a [At: ISPIRESCU, M. V. 25 / Pl: ~iți, ~e / E: fugări] 1 Pus pe fugă Si: alergat2 (1), alungat2 (1), gonit2. 2 Urmărit de cineva în fugă.
2. [MDA2] fugărit1 sns [At: ȘEZ. IV, 123 / E: fugări] 1-3 Fugărire (1-3).
3. [DEX '09] FUGĂRI, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă1; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă1 + suf. -ări.
4. [MDA2] fugări [At: SBIERA, P. 27 / Pzi: ~resc / E: fugă1 + -ări] 1 vt A pune pe fugă pe cineva Si: a alerga (3), a alunga (1), a goni. 2 vt A urmări pe cineva fugind în urma lui. 3 vrr (D. două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul.
5. [CADE] FUGĂRI (-ăresc) vb. tr. A pune pe fugă, pe goană, a urmări gonind: pînă să-i ucigă Românii ce-i fugăreau, se ucideau ei între dînșii ISP. [fugi].
6. [DLRLC] FUGĂRI, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă. Îl fugărea o ceată de băiețandri zdrențăroși. DUMITRIU, N. 112. Se iau droaie după el și-l fugăresc. SEVASTOS, N. 238. Și de-or afla undeva iapa babei ascunsă... s-o fugărească cătră mal. SBIERA, P. 61. ◊ Refl. (Rar) Ni-i rînduit să ne fugărim după... copilă. SADOVEANU, O. VII 31. ◊ Refl. reciproc. (Poetic) Fulgii se fugăreau nebunește de-a curmezișul văzduhului. DUMITRIU, V. L. 92.
7. [Șăineanu, ed. VI] fugărì v. a pune pe fugă.
8. [Scriban] fugărésc v. tr. (d. fugar. Urmăresc fugind: cavaleria l-a fugărit pe dușman. V. refl. Olt. Mă refugiez: izbește cu bîta într’o căpățînă de cal, unde se fugărise moroĭu (Șez. 1922, 54).
9. [DOOM 3] fugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugăresc, 3 sg. fugărește, imperf. 1 fugăream; conj. prez. 1 sg. să fugăresc, 3 să fugărească
10. [DOOM 2] fugări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugăresc, imperf. 3 sg. fugărea; conj. prez. 3 să fugărească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL