1. [DEX '09] FUDULI, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul.
2. [MDA2] fuduli vr [At: ALECSANDRI. T. 392 / Pzi: ~lesc / E: fudul] 1 A deveni fudul. (1). 2 (Urmat de determinări introduse prin pp „cu”) A se lăuda (peste măsură) cu cineva sau ceva Si: a se făli, a se împăuna, (fam) a se furlandisi.
3. [CADE] FUDULI (-elesc) vb. refl. A deveni fudul, a se arăta fudul, a se făli din cale afară: doar îs isprăvnicească, nu că adică m’am fudulit dintr’aceasta ALECS.; nu vă fuduliți și nu uitați obîrșia voastră CRG..
4. [DLRLC] FUDULI, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mîndri; a se împăuna. Văru-mieu, fudulindu-se cu ciubotele cele nouă, juca numai lîngă fata vornicului. CREANGĂ, A. 105. Aici nu e-n București, Cu cai să te fudulești. TEODORESCU, P. P. 507. ♦ A deveni fudul, a se socoti prea sus ca să mai aibă de-a face cu alții, a se îngîmfa. Nu vrei nici să vorbești cu mine? Te-ai prea fudulit! SBIERA, P. 3. Nu că adică m-am fudulit dintr-aceasta... ALECSANDRI, T. I 180.
5. [Șăineanu, ed. VI] fudulì v. a se făli, a face paradă cu ceva.
6. [DEX '09] FUDUL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngâmfat, mândru, încrezut, arogant. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. – Din tc. fodul.
7. [MDA2] fodul, ~ă a vz fudul
8. [MDA2] fudul, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 238 / V: (reg) fod~ / Pl: ~i (pop ~ui), ~e / E: tc fodul] 1 Îngâmfat. 2 Mândru (de înfățișarea și de hainele sale). 3 (Fam: gmț: îc) A fi ~ de-o ureche A fi surd. 4 (Pfm; irn; îe) A fi ~ la coate A fi rupt în coate.
9. [CADE] ❍FODUL 👉 FUDUL.
10. [CADE] FUDUL, ‼FODUL adj. Mîndru și închipuit, îngîmfat, care se ține mare și nu bagă în seamă sau disprețuiește pe alții: provințialul e fudul din născare NEGR.; prostului nu-i stă bine dacă nu-i fudul ZNN.; era fodul de nu-l mai încăpea pămîntul D. -ZAMF.; familiar iron. a fi ~ de-o ureche, a nu auzi bine, a fi surd de-o ureche [tc.].
11. [CADE] URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI1 = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI2 = OCHII-PĂSĂRUICII1; – URECHEA-ȘOARECELUI3 = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI4 = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].
12. [DLRLC] FUDUL, -Ă, fuduli, -e, adj. Îngîmfat, închipuit, mîndru, încrezut, arogant. Ieri Leahul cel fudul... a spus cuvînt prea cutezător omului meu. SADOVEANU, O. VII 8. Am plecat de la unchiu-meu... boier fudul și grecoman. GALACTION, O. I 76. Alunaș cu creanga-n drum, Vezi bădița cel fudul. SEVASTOS, C. 181. ◊ Expr. (Glumeț) Fudul de-o ureche = surd. Moșneagul era cam fudul de-o ureche, dar nici baba nu stătea mai bine. DUNĂREANU, CH. 71. ◊ (Adverbial) Ghiță al Popii, «năzdrăvanul satului», își da pe ceafă pălăria cu cordele, și surîdea fudul pe sub mustață. VLAHUȚĂ, O. AL. I 43.
13. [Șăineanu, ed. VI] fudul a. 1. foarte mândru și desprețuitor de alții: boierul nu-i fudul ca alții AL.; 2. fanfaron, fulău: eu am omorît pe smei, zise țiganul fudul ISP. [Turc. FUDUL, lit. covârșitor, care întrece (în bine sau în rău)].
14. [Scriban] fodúl, fodol-, V. fudul.
15. [Scriban] fudúl, -ă adj., pl. m. uĭ și ulĭ (turc. fudul și fodul, arogant, d. ar. fudhul, care e prea mult; bg. fudul, sîrb. fodul). Mîndru de lucrurĭ zădarnice: calicu îmbrăcat e fudul. Fig. Iron. Surd: om fudul de o ureche. – Și fodul (sud).
16. [Scriban] fudulésc (mă) v. refl. (d. fudul. D. rom. vine rut. fudulitisĕa). Îs fudul, fac paradă de: acest calic se fudulește cu haĭna căpătată la pomană. – Și fodolesc (sud).
17. [DOOM 3] fuduli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fudulesc, 3 sg. se fudulește, imperf. 1 sg. mă fuduleam; conj. prez. 1 sg. să mă fudulesc, 3 să se fudulească; imper. 2 sg. afirm. fudulește-te; ger. fudulindu-mă
18. [DOOM 2] !fuduli (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fudulește, imperf. 3 sg. se fudulea; conj. prez. 3 să se fudulească
19. [DOOM 3] fudul adj. m., pl. fuduli; f. fudulă, pl. fudule
20. [DOOM 2] fudul adj. m., pl. fuduli; f. fudulă, pl. fudule
21. [IVO-III] fudul, -dui.
22. [DER] fudul (fudulă), adj. – Orgolios, mîndru, trufaș, încrezut. – Mr., megl. fudul. Tc. fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης, alb. fodulj, bg. fudulin, sb. fodul, v. esp. fodolí (Eguilaz 399). – Der. fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se făli); fudulie, s. f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de berbec); fudulache, s. m. (zăpăcit, aiurit). – Prin rom. se explică rut. fuduljia, fudelnyi și fudulyty sja (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 408; Berneker 282).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL