1. [DEX '09] FRUMSEȚE s. f. v. frumusețe.
2. [MDA2] frumsețe sf vz frumusețe
3. [CADE] †FRUMSEȚE, ❍FRUMSAȚĂ = FRUMUSEȚE.
4. [Șăineanu, ed. VI] frumsețe f. (poetic) frumusețe: tu ’ți arzi ochii și frumsețea EM.
5. [DEX '09] FRUMUSEȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumsețe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.
6. [MDA2] frâmseață sf vz frumusețe
7. [MDA2] frâmseațe sf vz frumusețe
8. [MDA2] frâmseță sf vz frumusețe
9. [MDA2] frâmsețe sf vz frumusețe
10. [MDA2] frumseță sf vz frumusețe
11. [MDA2] frumuseță sf vz frumusețe
12. [MDA2] frumusețe sf [At: COD. VOR. 111/10 / V: (pop) ~ms~, (Mol) ~ță, ~mseță, ~ușață, frâms~, frâmseațe, frâmseță, frâmseață / Pl: (4-8) ~ți, (asr) ~țuri, (înv) ~eațe / E: frumos + -ețe] 1 Manifestare sensibilă a frumosului (25). 2 (Îla) De toată ~a Deosebit de frumos. 3 (Îal) Minunat. 4 (Ccr; mpl) Lucru frumos (1). 5 Gest frumos (7). 6 (Urmat de determinări introduse prin pp „de”) Foarte frumos (1). 7 Femeie foarte frumoasă. 8 (Înv; lpl) Farmec (7). 9 (Fam; îe) A sta de ~ A sta degeaba.
13. [MDA2] frumușață sf vz frumusețe
14. [MDA2] frumușâță af vz frumușiță
15. [CADE] FRÎMSEȚE ... = FRUMUSEȚE ...
16. [CADE] FRUMUSETEA VEȘTEJEȘTE, DAR ÎNTELEPCIUNEA CREȘTE = Însușirile sufletești sînt mai trainice.
17. [CADE] FRUMUSEȚE sf. 1 Însușirea a tot ce e frumos (la fizic și la moral) ¶ 2 Lucru foarte frumos ¶ 3 Femeie foarte frumoasă.
18. [DLRLC] FRUMUSEȚĂ s. f. v. frumusețe.
19. [DLRLC] FRUMUSEȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Faptul de a fi frumos, însușirea a ceea ce este frumos. Nu avea ochi pentru frumusețea acestei dimineți. C. PETRESCU, C. V. 118. Frumusețea naturii mă îndemna să mă preumblu încă cîtva timp și să mă arunc iarăși în meditațiile mele. BOLINTINEANU, O. 354. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = foarte frumos, minunat. Are acasă un bar de toată frumusețea. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Expr. O frumusețe (de)... = foarte frumos. Îi fu milă să răpuie o așa frumsețe de vită. ISPIRESCU, U. 45. Este o frumusețe de zi acum cînd îți scriu. EMINESCU, N. 101. 2. (Concretizat; mai ales la pl.) Obiect, faptă, lucru frumos. Ce comoară de frumuseți doarme îngropată în poeziile poporului nostru! VLAHUȚĂ, O. A. 265. Iubește frumusețile naturii. NEGRUZZI, S. I 77. ♦ Lucru, situație etc. care trezește sentimente de încîntare și admirație. Acum e o frumusețe afară, la cîmp. CREANGĂ, O. A. 118. ♦ Femeie frumoasă și cunoscută ca atare. Una din frumusețile de pe vremea aceea. – Variante: frumsețe (ISPIRESCU, U. 45), frumuseță (NEGRUZZI, S. I 37) s. f.
20. [Șăineanu, ed. VI] frumusețe f. 1. calitatea celui frumos; 2. persoană foarte frumoasă: e o frumusețe.
21. [Scriban] frumuséță f., pl. ĭ (d. frumos). Calitatea de a fi frumos. Persoană frumoasă, lucru frumos: această femeĭe e o frumuseță, o frumuseță de grădină, e o frumuseță să vezĭ cum ninge. De toată frumuseța, foarte frumos. – Și -șéță (Ban. Meh. Buc.). Vechĭ, azĭ Trans. frumseță.
22. [DOOM 3] frumusețe s. f., art. frumusețea, g.-d. art. frumuseții; (fapte/lucruri/persoane frumoase) pl. frumuseți, art. frumusețile
23. [DOOM 2] frumusețe s. f., art. frumusețea, g.-d. art. frumuseții; (obiecte, fapte) pl. frumuseți, art. frumusețile
24. [DMLR] frumusețe (frumsețe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)
25. [IVO-III] frumusețe, -ți.
26. [DE] FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113.
27. [DE] RARAM FACIT MIXTURAM CUM SAPIENTIA FORMA (lat.) rareori întâlnești frumusețea și înțelepciunea laolaltă – Petroniu, „Satyricon”, 94.
28. [DAS] FRUMUSEȚE. Subst. Frumusețe, frumos, drăgălășenie, drăgălășie (rar), gingășie, delicatețe; perfecțiune, desăvîrșire, sublim, grandoare, măreție, minune, minunăție, strălucire, splendoare, sclipire. Atracție, fascinație, farmec, vrajă, încîntare; feerie. Grație, șarm (livr.), nur (pop. și fam.), vino-ncoace, finețe; șic; eleganță. Operă de artă, capodoperă, perlă (fig.), podoabă (fig.). Frumusețe antică. Femeie frumoasă, femeie bine făcută, fată frumoasă, floare (fig.), nimfă (fig.), zînă, înger, cele trei grații, grațiile, sirenă (fig. ). Venus, Afrodita. Bărbat frumos, bărbat bine făcut, Fât-Frumos, Apollo, Adonis, Narcis. Estetică. Adj. Frumos, frumușel (dim.), ghizdav (înv.), drăguț, drăgălaș, drăgulic (pop.), gigea (fam.), mișto (arg., fam.), gingaș, minunat, admirabil, încîntător, fermecător, șarmant (livr.), plăcut, estetic; perfect, armonios, desăvîrșit, fără egal, fără asemănare, sublim, divin (fig.), celest (poetic), dumnezeiesc (fig.), superb, splendid, magnific (livr.), picat din cer, rupt din soare, ca în povești; maiestuos, distins, impunător, falnic, măreț; grațios, delicat, fin, venust (livr.), cilibiu (înv.), atrăgător, ademenitor, atractiv, fascinator, fascinant, seducător, răpitor (fig.). Artistic, estetic, ornamental, pitoresc, decorativ. Arătos, chipeș, chipos (pop.), bine (fam.), ca o floare, ca bujorul, cu obrajii ca piersica (ca bujorii), cu buzele ca cireașa, cu ochii ca murele; frumoasă de pică, frumoasă coz; ca o cadră, ca din condei, mai mare dragul. Vb. A fi frumos, a fi drăguț, a fi atrăgător; a fi bărbat bine, a fi femeie bine; a încînta privirea, a bucura ochii; a fermeca, a fascina, a vrăji (fig.). A înfrumuseța, a împodobi, a face să fie frumos, a ornamenta, a orna, a decora. V. admirație, artă, cochetărie, desăvîrșire, gingășie, grandoare, împodobire, lux, simpatie, superlative.
29. [CECC] Schönheit bändigt allen Zorn. (germ. „Frumusețea îmblînzește orice mînie”) – Goethe, Faust, partea a II-a, act. 3. Corul spune frumoasei Elena: „O, femeie minunată, nu disprețui cinstea de a avea supremul bun!... Își apleacă și cel mai dîrz bărbat simțirea în fața frumuseții”… (trad. Lucian Blaga). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL