1. [DEX '09] FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus.
2. [MDA2] freamăt sn [At: DOSOFTEI, V. S. 79/2 / V: (reg) hr~, hremet, re~, remet, (Mun) ra~ / S și: (îrg) ghr~ / Pl: ~e, (nob) ~emete / E: ml fremitus] 1 Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc. Si: fremătare (2). 2 Zgomot confuz de voci Si: murmur. 3 (Mai ales îf hreamăt, ramăt) Vacarm. 4 (Fig) Fior1. 5 (Fig) Înfiorare. 6 (Îla) În ~ Neliniștit. 7 (Îal) Emoționat.
3. [CADE] FREAMĂT (pl. ‼ fremete) sn. 1 Mișcarea sgomotoasă a frunzelor care foșnesc, a apelor care curg, a vîntului cînd vîjîe; foșnet, fîșîit, vîjîit: numai din cînd în cînd străbătea cîte un ~ printre frunzele copacilor SLV.; ce dulce-i cînta ~ul codrilor întunecați VLAH. ¶ 2 Sgomot surd, nedeslușit: un ~ se ridică în tăcerea nopții VLAH.; ca prin vis auzeam un ~ în tot palatul DLVR. ¶ 3 Murmur: Ce ~ de suspinuri, de glasuri nădușite ALECS. ¶ 4 Fior: un ~ trecu prin rîndurile fraților GN. [lat. frĕmĭtus].
4. [DEX '96] FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vânt, de valurile mării etc.; fremătare. ♦ Murmur de voci înăbușite[1] sau nedeslușite. ♦ Zgomot, larmă. 2. Fig. Fior, înfiorare. [Var.: (reg.) hreamăt s. n.] – Lat. fremitus.
5. [DLRLC] FREAMĂT, freamăte, s. n. 1. Zgomot surd produs de frunzele mișcate de vînt, de valurile mării etc. Vîntul sufla mai cu putere, aducînd în odaie suspine și freamătul copacilor. DUNĂREANU, CH. 10. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64. O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi, Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi. EMINESCU, O. I 129. Freamătul frunzelor avea un sunet misterios care da fiori. ALECSANDRI, C. 41. ♦ Murmur de voci înăbușite sau nedeslușite. Erau mulți acuma și plutea deasupra lor un freamăt de glasuri. DUMITRIU, N. 253. În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit; Ard galbene flacări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc. COȘBUC, P. I 142. ♦ Zgomot, larmă. E freamăt în zare: e tunul, Ori cîntec de clopot din sat? COȘBUC, P. II 46. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. Scot paloșele-n soare cu-n freamăt de oțel. ALECSANDRI, P. A. 146. 2. Fig. Fior, înfiorare. În rîndurile mulțimii începu să crească un freamăt de bucurie. SAHIA, N. 107. Aceste cuvinte, așa dulce șoptite, deșteptară în inima voinicului un freamăt necunoscut. ODOBESCU, S. III 199. Deodat-un freamăt zboară De-a lungul prin oștime și-n gloată se străcoară. ALECSANDRI, P. III 337. – Variantă: hreamăt (LESNEA, I. 8, TOPÎRCEANU, S. A. 106) s. n.
6. [Șăineanu, ed. VI] freamăt n. 1. mișcare sgomotoasă (în special vorbind de frunzele agitate de vânt); 2. fig. freamăt de suspine AL. [Lat. FREMITUS].
7. [Scriban] freámăt n., pl. fremete, ca gemete (lat. frémitus, it. sp. pg. frémito, vfr. friente). Foșnet, zgomotu frunzelor bătute de vînt: freamătu plopilor. – Vechĭ (Nec. Let. 2, 261) hreámăt, la Dos. ghreámăt, la Stam. 336 vreámăt, în sud reámăt și rámăt, hărmălaĭe, tumult.
8. [DEX '09] FREMĂTA, freamăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze; p. ext. despre copaci și păduri, despre valurile mării; la pers. 3) A produce freamăt. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a vibra, a palpita; (despre colectivități) a se agita. – Din freamăt.
9. [DEX '09] HREAMĂT s. n. v. freamăt.
10. [MDA2] fremăta vi [At: ALECSANDRI, P. III, 652 / Pzi: freamăt, (îvp) ~tez / E: freamăt] 1 (D. frunze) A produce freamăt (1). 2 (D. copaci) A foșni. 3 (Fig; d. oameni) A se înfiora. 4 (Fig; d. oameni) A vibra. 5 (Fig; d. colectivități) A se agita.
11. [MDA2] ghreamăt sn vz freamăt
12. [MDA2] hreamăt sn vz freamăt
13. [MDA2] hremet sn vz freamăt
14. [MDA2] ramăt sn vz freamăt
15. [MDA2] ramât sn vz freamăt
16. [MDA2] ramet sn vz freamăt
17. [MDA2] rămăt sn vz freamăt
18. [MDA2] reamăt sn vz freamăt
19. [MDA2] remet sn vz freamăt
20. [CADE] FREMĂTA (freamăt) vb. intr. A produce freamăt, a foșni,a fîșîi, a vîjîi: freamătă codrii de vuetul apelor VLAH..
21. [DEX '96] HREAMĂT s. n. V. freamăt.
22. [DLRLC] FREMĂTA, freamăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze, p. ext. despre copaci și păduri) A produce freamăt. V. foșni. Un tei fremăta lin la o boare de vînt și trimetea miros puternic în odaia lui plină de lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 428. Îmi freamătă frunza, – iar apele-mi cîntă Și toate ca-n vis îmi apar. IOSIF, P. 3. Freamătă codrii de vuietul apelor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 141. ◊ Fig. Doina fremăta în adîncuri. SADOVEANU, O. I 299. ♦ Tranz. A face să tremure, a mișca. Arinii și plopii își freamătă neliniștiți frunza. CAMIL PETRESCU, O. I 326. ◊ Fig. Ascult cum își freamătă cîntul Pădurea, părîul și vîntul. COȘBUC, P. II 89. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a tresălta. Fremătînd întreagă, se ridică Cu ochii-ntunecați. TOMA, C. V. 146. ♦ (Despre colectivități) A se mișca, a se agita. Freamătă mulțimea-n sală, Vălurînd cu nerăbdare; Sună tobele puternic, Țipă vesele fanfare. IOSIF, T. 80. ◊ (Despre locul unde se agită o mulțime) Sala de cinematograf provincial... era plină, caldă, fremăta de zgomot stăpînit. DUMITRIU, N. 291. Clocoteau împrejurimile de zgomot și pînă dincolo de întinsurile Podenilor cîmpia fremăta ca un stup. MIHALE, O. 317.
23. [Șăineanu, ed. VI] fremătà v. a scoate un freamăt: lung freamătă codrii.
24. [Scriban] *frem, -út, a fréme v. intr. (lat. frémere). Em. Fac fremăt. – Uniĭ aŭ început a zice a fremăta (eŭ fremăt, el freamătă, să fremete).
25. [Scriban] hreámăt, V. freamăt.
26. [Scriban] rámăt, V. freamăt.
27. [Scriban] reámăt, V. freamăt.
28. [DOOM 3] freamăt s. n., pl. freamăte
29. [DOOM 2] freamăt s. n., pl. freamăte
30. [MDO] freamăt, pl. freamăte
31. [IVO-III] freamăt.
32. [DOOM 3] !fremăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 1 sg. să freamăt, 3 să fremete, imper. 2 sg. afirm. freamătă
33. [DOOM 2] fremăta (a fremăta) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 3 să freamăte
34. [DMLR] fremăta vb., ind. prez. pers. 1 freamăt, 2 fremeți, 3 freamătă; conj. prez. pers. 3 să fremete
35. [DER] freamăt (-emete), s. m. – 1. Înfiorare, fior. – 2. Murmur, zvon. – 3. Zgomot, rumoare. – Var. (Mold.) hreamăt. Lat. frĕmĭtus (Pușcariu 645; Candrea-Dens., 636; REW 3492; DAR; Byck-Graur, BL, I, 19), cf. it., sp., port. (frémito), v. fr. friente, gal. fremido. – Der. fremăta, vb. (a se înfiora; a vibra), care ar putea reprezenta și lat. frĕmĭtāre (Pușcariu 646), cf. v tosc. fremitare, cors. frumita „a necheza”; fremătător, adj. (agitat, care freamătă).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL