1. [DEX '09] FONAȚIUNE, fonațiuni, s. f. Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. phonation.
2. [MDA2] fonațiune sf [At: DEX / P: ~ți-u~ / V: ~ie / Pl: ~ni / E: fr phonation] Ansamblul fenomenelor care produc vocea.
3. [DN] FONAȚIUNE s.f. (Biol., fiz.) Ansamblul fenomenelor care produc vocea. [Pron. -ți-u-, var. fonație s.f. / < fr. phonation, cf. gr. phone – voce].
4. [MDN '00] FONAȚIUNE s. f. ansamblul factorilor de producere a vocii. (< fr. phonation)
5. [MDA2] fonație sf vz fonațiune
6. [DN] FONAȚIE s.f. v. fonațiune.
7. [DOOM 3] fonațiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiunii; pl. fonațiuni
8. [DOOM 2] fonațiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. fonațiunii; pl. fonațiuni
9. [DTM] fonați(un)e (< fr. phonation < gr. φωνή, „sunet”), producerea vocii (1), studiul ansamblului factorilor anatomici, fiziologici și psihici care concură la funcționarea mecanismului de producere a vocii vorbite și cântate. Primele noțiuni despre anatomia și fiziologia vocii cântate se întâlnesc în cartea lui Pietro Aaron, Il Thoscanello della musica, Veneția, 1523. Ca știință, f. s-a dezvoltat îndeosebi în ultimele decenii, fără însă a se fi ajuns la elucidarea problemei fundamentale din fiziologia producerii vocii: modul în care vibrează coardele vocale, comportarea lor în diferitele manifestări ale f.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL