1. [DEX '09] FOCȘOR s. n. v. focușor.
2. [MDA2] focșor sn vz focușor
3. [CADE] FOCȘOR, FOCUȘOR (pl. -oare), FOCULEȚ (pl. -ețe), ❍FOCUȚ sn. dim. FOC: ațîțase un focușor bunicel ISP..
4. [DEX '09] FOCUȘOR, focușoare, s. n. Diminutiv al lui foc1 (I 1); foculeț. [Var.: focșor s. n.] – Foc1 + suf. -ușor.
5. [MDA2] focușor sn [At: ISPIRESCU, L. 299 / V: ~cșor / Pl: ~oare / E: foc1 + -ușor] 1-2 (Șhp) Foc1 (1) (de intensitate mică) Si: foculeț (1-2), focurel (1-2), focuț (1-2). 3 (Fig) Dragoste puternică Si: dor, chin. 4 Bețișor aprins care trece din mână în mână la un joc de societate țărănesc Si: lumânărică. 5 (Reg) Plantă utilizată la fabricarea populară a vopselelor.
6. [DLRLC] FOCUȘOR, focușoare, s. n. (Și în forma focșor) Diminutiv al lui foc. Mi-am făcut un focșor bun. ISPIRESCU, L. 299. Sub poală de codru verde Un focșor abia se vede. HODOȘ, P. P. 201. – Variantă: focșor s. n.
7. [DOOM 3] focușor s. n., pl. focușoare
8. [DOOM 2] focușor s. n., pl. focușoare
9. [DRAM 2021] focșór, focșoare, s.n. (bot.) Plantă erbacee, cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță (Anagallis arvensis): „Foaie verde de focșor, / Mă, soldate, vânător” (Bilțiu, 2006: 119). – Var. a lui focușor (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL