1. [DEX '09] FLUORESCENȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
2. [MDA2] fluorescență sf [At: MACAROVICI, CH. 175 / P: flu-o~ / Pl: ~țe / E: fluorescence] Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete.
3. [CADE] *FLUORESCENȚĂ (pl. -țe) sf. 📻 Proprietate pe care o au unele substanțe solide sau lichide de a deveni luminoase cînd sînt expuse la o lumină puternică exterioară și de a prezenta atunci o colorațiune diferită de aceea a izvorului care le luminează [fr.].
4. [DLRLC] FLUORESCENȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite lumină cît timp sînt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete.
5. [DN] FLUORESCENȚĂ s.f. Transformarea luminii în radiații luminoase sau ultraviolete sub influența anumitor substanțe. [Pron. flu-o-res-cen-. / < fr. fluorescence].
6. [MDN '00] FLUORESCENȚĂ s. f. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice. (< fr. fluorescence)
7. [Scriban] *fluorescénță f., pl. e (d. fluorescent). Fiz. Lumina pe care o aŭ unele corpurĭ, ca sticla de uraniŭ orĭ soluțiunea sulfatuluĭ de chinină, cînd trec pin ele razele violete saŭ ultraviolete ale spectruluĭ solar.
8. [DOOM 3] fluorescență (desp. flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescenței; pl. fluorescențe
9. [DOOM 2] fluorescență (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescenței; pl. fluorescențe
10. [DE] FLUORESCÉNȚĂ (< fr.) s. f. Proprietate a unor substanțe, numite fluorescente, de a emite lumină un timp foarte scurt (până la 10-9 s) când sunt iradiate cu radiații de o anumită lungime de undă (radiații ultraviolete, radiații X etc.). Pe f. unor substanțe (sulfat de chinină, fluoresceină) se bazează unele teste clinice (fluoroscopia și fluorometria).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL