1. [MDA2] fluierare sf [At: I. NEGRUZZI, S. VI, 142 / P: flu-ie~ / Pl: ~rări / E: fluiera] 1 Emitere a unui sunet asemănător cu al fluierului (1) sau a unei combinații (melodice) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 2 Emitere de către unele păsări a unor sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). 3 Executare a unei bucăți muzicale la fluier (1). 4 Reproducere a unei bucăți muzicale fluierând (1). 5 Semnalizare realizată cu ajutorul unui instrument special, care emite sunete ascuțite. 6 (Spt) Semnalare de către arbitru a începutului și a finalului unei partide, a opririi jocului, a startului unei competiții etc., prin suflarea într-un fluier. 7 (La spectacole, manifestări sportive etc.) Manifestare a dezaprobării (sau, rar, a aprobării) prin fluierături (3). 8 Șuierare a vântului, a furtunii etc.
2. [DEX '09] FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus (Pop. și fam.): fluieră-vânt s. m. și f. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
3. [DEX '09] FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Persoană care cântă din fluier (1); fluieraș (2). 2. (Reg.) Meșter care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor păsări care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscută are capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung și subțire și picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.
4. [MDA2] floiera v vz fluiera
5. [MDA2] fluiera [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / V: (reg) floiera / P: flu-ie~ / Pzi: fluier (înv, 13) ~rez / E: fluier] 1 vi A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. 2 vi (Îe) A ~ a pagubă A fluiera în semn de regret pentru o pagubă suferită sau pentru o nereușită. 3 vi (Îae) A face o prostie, a suferi un insucces, fără a mai putea schimba lucrurile Cf a rămâne cu buzele umflate (sau buzat). 4 vti (Îe) A(-i) ~ cuiva (sau pe cineva) A chema pe cineva printr-o fluierătură (2). 5 vti (Îae) A avertiza pe cineva printr-o fluierătură (2). 6 smi (Îc) ~ră-vânt Om care își pierde vremea Si: haimana. 7 smi (Îc) ~ră-n-biserică Om de nimic. 8 vi (Îe) Domnul ~ră în biserică Se spune despre oamenii înșelați. 9 vi (Îae) Se spune despre oamenii fără căpătâi. 10 vi (Îae) Se spune despre proști. 11 smi (Îc) ~ră-n-bute Bețiv. 12 vi (D. unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). 13 vi A cânta din fluier (1). 14 vi A emite sunete ascuțite întrebuințând un instmment special, mai ales pentru semnalizare. 15 vt A reproduce o melodie fluierând (1). 16 vt(a) A semnala suflând într-un fluier (3) începutul și terminarea unei partide de fotbal, volei etc., oprirea jocului, startul unei competiții atletice etc. 17 vt (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea (sau, rar, aprobarea) prin fluierături (3). 18 vt (Pop; d. vânt, furtună, vijelie etc.; la persoana a III-a) A se abate asupra cuiva. 19 vi (D. vânt, furtună, vijelie; la persoana a III-a) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a șuiera.
6. [MDA2] fluierar [At: BELDIMAN, N. P. I, 7/7 / P: flu-ie~ / Pl: ~i sm, ~e sn / E: fluier + -ar] 1 sm Persoană care cântă din fluier (1) Si: fluieraș (10), fluierici. 2 sm (Reg) Meșter care face fluiere (1). 3 sm Pasăre cu capul și spatele negru cu pete galbene-aurii, cu ciocul lung și subțire și picioarele lungi, care emite sunete ca ale fluierului (1) (Charadrius pluvialis). 4 sm (Orn) Ploier (Charadrius apricarius). 5 sm (Orn) Grangur (Oriolus oriolus). 6 sm (Orn) Culic (Numenius). 7 sm (Orn) Prundăraș (Charadrius dubius curonicus). 8 sm (Orn; șîc ~-cu-coadă-lungă, ~-cu-coadă-neagră, ~-de-mal-ruginiu, ~-roșu) Sitar-de-mal (Scolopax rusticola). 9 sm (Orn; șîc ~-bătăuș, ~-multicolor) Bătăuș. 10 sm (Mol; gmț) Februarie. 11 sn (Reg) Nai. 12 sn (Reg) Caval.
7. [MDA2] fluieraș [At: DOSOFTEI, V. S. 218/2 / P: : flu-ie~ / Pl: ~e sn, ~i sm / E: fluier + -aș] 1-2 sn (Șhp) Fluier (1) (cam) mic. 3 sn Fluier (1) ciobănesc mic. 4 sn Fluier (1) mic și scurt de metal (de pământ sau de zahăr) care poate produce un singur ton Cf țignal. 5 sn Dans țărănesc nedefinit mai de aproape. 6 Melodie după care se execută dansul fluieraș (5). 7-9 sn (Pop; șhp) Fluier (5-7) (de mică intensitate). 10 sm Fluierar (1). 11 sm (Orn; reg) Mierlă galbenă.
8. [MDA2] șuier, ~ă [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) șoi~, ~ir sn / Pl: ~e / E: pvb șuiera] 1-4 sn Șuierătură (8-11). 5 sn (Olt; Mun) Fluier din metal sau din coajă de salcie. 6 sf (Reg) Nai.
9. [CADE] FLUIERA (-ier) I. vb. intr. și tr. 1 🎼 A scoate un sunet subțire și răsunător, ca al fluierului de metal, suflînd printre buze sau printre degetele băgate în gură, a șuiera: a dus-o el cît a dus-o ... mai fluierînd din buze cîte o doină MERA.; familiar: ~ a pagubă, a sta în loc, fluierînd cu părere de rău pentru o pagubă suferită, pentru o neizbîndă, etc. ¶ 2 A șuiera (vorb. de vînt): i-ar plăcea să-l ploaie din tavan și să-l fluiere vîntul din toate părțile I. -GH. ¶ 3 A cînta șuierînd (vorb. de unele păsări). II. vb. tr. A desaproba (în spec. o piesă de teatru) prin fluierături: spectatorii au fluierat piesa [fluier].
10. [CADE] FLUIERAR sm. 1 🎼 Cîntăreț din fluier ¶ 2 🐦 Pasăre din ordinul picioroangelor, cu corpul și capul de coloare neagră, cu pete galbene-aurii, iar pîntecele alb; trăește pe marginea apelor și prin mlaștini; numită și „fluierător”, „fluturaș”, „prundăraș” sau „purcăraș” (Charadrius pluvialis) (🖼 2154) ¶ 3 🐦 Altă pasăre din ord. picioroangelor, numită și „fluierar-roșu” cu ciocul de două ori mai lung decît capul, de coloare cenușie vîrstată cu roșu-închis și cafeniu; trăește prin mlaștini (Limosa aegocephala) (🖼 2155) ¶ 4 🐦 Pasăre din ord. picioroangelor, numită și „fluierar-gulerat”, cu ciocul lung, de coloare schimbătoare, după vîrstă și anotimp, mai adesea brună-negricioasă sau roșcată; are în jurul gîtului un guler de pene, pe care le răsfiră, la nevoie, făcîndu-și astfel o adevărată pavăză; trăește prin locurile mocirloase (Machetes pugnax) (🖼 2156) ¶ 5 🐦 Pasăre din același ordin, de coloarea ciocîrliei; scoate un strigăt curios și răsunător, mai ales după apusul soarelui, cînd umblă să-și caute hrana (Oedicnemus crepitans) (🖼 2157) ¶ 6 🐦 Numele a diferite specii de Totanus, păsări din ord. picioroangelor, de coloare cafenie-negricioasă, brăzdată cu alb, sau cenușiu, cu ciocul lung, cu picioarele roșii sau verzi, care trăesc pe lîngă ape sau prin mlaștini (🖼 2158) ¶ 7 🐦 Numele a două specii de păsări, din același ordin, de mărimea unei găini mari (Numenius arcuatus), numită și „fluierar-mare” sau „ploier-mare”, cu ciocul lung de 15 cm., încovoiat în partea de jos în formă de secere (🖼 2159); cealaltă (Numenius tenuirostris), mult mai mică și cu ciocul mai scurt, din care scoate o șuierătură plăcută; numită și „fluierar-mic” sau „ploier-mic”; amîndouă trăesc pe lîngă ape și prin locurile mlăștinoase.
11. [CADE] FLUIERAȘ (pl. -așe) I. sn. 🎼 dim. FLUIER. II. sm. 1 Cel ce cîntă din fluier ¶ 2 Mold. Băn. 🐦= FLUIERAR 2.
12. [CADE] FLUIERĂ-VÎNT sm. Poreclă dată unui om care-și pierde vremea hoinărind, fără a avea vre-o ocupație serioasă, pierde-vară, bate-poduri: fata ... vedea pe un june ~, umblînd de colo pînă colo ISP..
13. [CADE] FLUIERĂTOR I. adj. verb. FLUIERA Care fluieră. II. sm. 🐦 – FLUIERAR 2 ¶ 6. III. FLUIERĂTOARE sf. 🌿 Plantă ierboasă ce crește prin păduri și tufișuri umbroase, și ale cărei fructe sînt niște boabe roșii; numită și „napi-porcești-de-pădure”, „viță-neagră”, etc. (Tamus comunis) (🖼 2160).
14. [CADE] FLUTURAȘ sm. 1 🐙 dim. FLUTUR(E): ia era de borangic subțire ... împodobită cu ... ~i de aur ISP. ¶ 2 🐦FLUIERAR 2.
15. [DEX '98] FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemănător cu al fluierului (1) sau o combinație (melodică) de sunete, suflând printre buze sau printre degetele băgate în gură. ◊ Compus: fluieră-vânt s. m. invar. = om care își pierde vremea, care umblă haimana. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete asemănătoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluierături. 2. A cânta din fluier (1). 3. A emite sunete ascuțite întrebuințând un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a șuiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
16. [DLRLC] FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A produce un sunet ca al fluierului sau o combinație (melodică) de sunete, suflînd printre buze (sau printre degetele băgate în gură). Pe ici, pe colea, trecea cîte un romanțios fluierînd. EMINESCU, N. 34. Pune straja la pîndă, ca să tragă cu urechea și să fluiere cînd se apropie vînătorul. ODOBESCU, S. III 81. ◊ Expr. A fluiera a pagubă = a fluiera în semn de părere de rău pentru o pagubă suferită, pentru o neizbîndă. Ce să facă el așadară? Fluieră una a pagubă. RETEGANUL, P. I 60. ◊ Tranz. Hulub era de felul lui un om vesel. Mai totdeauna fluiera frînturi de melodii. V. ROM. februarie 1953, 42. Trec fețe serbede... fluierînd doine dureroase! RUSSO, S. 147. ◊ Compus: fluieră-vînt s. m. = persoană care își pierde vremea umblînd haimana, fără nici o treabă serioasă. Fata tot șezînd la fereastră, vedea pe un june fluieră-vînt, umblînd de colo pînă colo. ISPIRESCU, L. 120. ♦ (Despre unele păsări sau insecte) A produce sunete asemănătoare cu ale fluierului. Ei aud... acea nenumărată lume de insecte ce se strecoară prin ierburi țiuind, scîrțîind, fluierînd. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. O mierlă fluiera o melodie înceată. SADOVEANU, O. I 287. ♦ Tranz. (La spectacole, manifestări sportive etc.) A-și manifesta dezaprobarea prin fluierături. Spectatorii l-au fluierat pe arbitru. ▭ Slugile aduse la reprezentație de neamurile sale l-au fluierat. Nici asta nu-l putea opri. SADOVEANU, E. 68. 2. A cînta din fluier. Măi bădiță Niculiță, Cînd ieși seara pe uliță, Fluieră din fluieriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 49. 3. A produce sunete ascuțite, întrebuințînd un instrument special, mai ales pentru semnalizare; a șuiera. Ilenuța milițiană Fluieră cu foc. FRUNZĂ, Z. 62. II. (Despre vînt) A sufla cu tărie, a șuiera. Vîntul fluieră în strașina casei. Zăpada le-a troienit ușa pe din afară. DELAVRANCEA, H. TUD. 28. ◊ Tranz. Cine poate să zică că zdrențurosul și desculțul nu s-ar îmbrăca mai curat și mai elegant dacă ar avea putință... că i-ar plăcea să-l ploaie din tavan și să-l fluiere vîntul din toate părțile? GHICA, S. 594.
17. [DLRLC] FLUIERAR, fluierari, s. m. 1. Cîntăreț din fluier, fluieraș1. În urma lui se aleseră fluierarii, și fluierele lungi de aramă scoteau glasuri adînci. CAMILAR, T. 32. Buciumașii, fluierarii și surlașii răsunau alai mare. DELAVRANCEA, S. 100. 2. (Regional) Meșter care face fluiere. 3. Nume dat mai multor păsări care scot sunete ca ale fluierului.
18. [Șăineanu, ed. VI] fluierà v. 1. a sufla în fluier, a cânta din fluier; 2. a da un sunet subțire printre buze; 3. a dezaproba șuierând: l’au fluierat.
19. [Șăineanu, ed. VI] fluierar m. alt nume dat șnepului.
20. [Șăineanu, ed. VI] fluieră-vânt m. trântor: fata vedea pe un tânăr fluieră-vânt ISP.
21. [Scriban] 2) flúĭer, a -á v. intr. (dintr’o răd. flu- [rudă cu fluture și lat. flare, a sufla, și flúere, a curge] cu aceĭașĭ term. ca în a șuĭera). Vest. Șuĭer.
22. [Scriban] fluĭerár m. Făcător de fluĭere. Cîntăreț din fluĭer. Numele unor păsărĭ înrudite cu becața, numite și fluĭerătorĭ și porcărașĭ (numénius aquáticus, apoĭ oedicnémus crépitans, limósa aegocéphala, macháetes púgnax ș. a.). V. sitar.
23. [Scriban] flúĭeră-vînt m., pl. tot așa. Fam. Om fără ocupațiune, leneș.
24. [Scriban] porcăráș m. (d. porcar). Un fel de becață numită și fluĭerar și șnep (numénius aquáticus și charádrius [pluvialis și morinellus]).
25. [Scriban] 2) șúĭer, a -á v. intr. (lat. sibulo [îld. sibilo], -áre, apoĭ *siŭulo, mrom. șiur, șuir, șuĭer; fr. siffler, pv. siular, siblar, sp. chillar, siblar, pg. silvar. Cp. cu treĭer). Est. Scot un sunet ascuțit țuguind buzele saŭ băgînd degetele în gură saŭ suflînd în șuĭerătoare saŭ dînd drumu aburuluĭ dintr’un cazan și făcîndu-l să treacă pintr’un fel de șuĭerătoare: merla șuĭeră. Suflu într’un fel deosebit (vorbind de șerpĭ). Vîjîĭ saŭ fîșîĭ pintre ramurĭ saŭ pin podu caseĭ (vorbind de gloanțe): un glonț îĭ șuĭeră pe la ureche. V. tr. Cînt șuĭerînd: a șuĭera o melodie. Reprob (blamez) pin șuĭerat: publicu l-a șuĭerat (pe actor, pe orator). – În vest fluĭer.
26. [DOOM 3] fluiera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fluier, 3 fluieră; conj. prez. 1 sg. să fluier, 3 să fluiere
27. [DOOM 3] fluierar s. m., pl. fluierari
28. [DOOM 3] !fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt
29. [DOOM 2] fluiera (a ~) vb., ind. prez. 3 fluieră
30. [DOOM 2] fluierar s. m., pl. fluierari
31. [DOOM 2] !fluieră-vânt (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui fluieră-vânt; pl. fluieră-vânt
32. [IVO-III] fluieră-vânt invar.
33. [DER] fluiera (fluier, at), vb. – 1. A scoate un sunet asemănător fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. țiu; pentru infixul expresiv l, cf. flișcui „a fluiera”, fli(u)șcă „trișcă”. De aici și fliuira, redus la flui(e)ra, ca șuera în loc de ș(i)uira. Fluier, s. n. (intrument muzical de suflat; trișcă; gambă, tibia; șuierătură); cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare și în lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și DAR, i-au căutat uneori diferite origini lat. (*flibŭla, după Crețu 322; fibŭla, după Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotrivă REW 3278; *fluilum, der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu, Lr., 179). Prezența alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca și ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 și Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puțini cercetători, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s. n. (nai); fluierar, s. m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de fluier „tibia”; fluierărie, s. f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraș, s. m. (înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător, adj. (care fluieră); fluierător, s. m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură, s. f. (șuierătură); fluieroi, s. m. (fluier mare, folosit în Banat).
34. [DAR] fluierar1, fluierare, s.n. (reg.) nai.
35. [DAR] fluieră-vânt s.m. (pop.) trântor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL