1. [DEX '09] FLINTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut; sâneață. – Din magh. flinta. Cf. germ. Flinte.
2. [MDA2] flintă1 sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 352/2 / Pl: ~te / E: ger Flinte, mg flinta] Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut Si: sâneață, șușanea.
3. [MDA2] flintă2 sf [At: ALRM. II/I h. 24 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Bobârnac (1).
4. [CADE] FLINTĂ (pl. -te) sf. ⚔️ Odinioară: pușcă lungă haiducească (🖼 2128): se cunosc încă urmele gloanțelor repezite din flintele pandurilor lui Tudor VLAH. [pol. sau ung. flinta < germ. Flinte].<br />
5. [DLRLC] FLINTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cu pat mic de lemn, cu cocoș și cremene, folosită în trecut. Cuvintele-mi zboară de foc și de plumb, Ca gloanțele din flinte! BENIUC, V. 30. Pe sub albii, linguri și donicioare, aveau bîte grele și o flintă. PAS, Z. I 161. Ostași pe la ferestre, cu lungile lor flinte Pîndind prin întuneric, abia șoptesc sfiiți. BOLINTINEANU, O. 214. Cine are flintă grea, Puie șapte glonți în ea. ALECSANDRI, P. P. 319.
6. [Șăineanu, ed. VI] flintă f. od. pușcă lungă haiducească: dați cu lăncile, dați cu flintele! POP. [Nemț. FLINTE].
7. [Scriban] flíntă f., pl. e (pol. ceh. ung. flinta, d. germ. flinte, engl. flint, germ. de jos vlint, vgerm. și mgerm. flins, cremene, cu care luaŭ foc puștile vechĭ). Pușcă lungă din vechime.
8. [CADE] FLINTULIȚĂ (pl. -țe) sf. ⚔️ dim. FLINTĂ.
9. [DOOM 3] flintă (pușcă) s. f., g.-d. art. flintei; pl. flinte
10. [DOOM 2] flintă (pușcă) s. f., g.-d. art. flintei; pl. flinte
11. [DER] flintă (flinte), s. f. – Pușcă, sîneață. Germ. Flinte (Cihac, II, 110; Gáldi, Dict., 176), prin intermediul mag., pol., cr. flinta.
12. [Onomastic] FLINTĂ (Viciu 33) < subst.; Flintea fam., act.; Flintașu, Stoica, munt. (RI XIV 203), format ca pușcașu din pușcă.
13. [DRAM 2015] flintă, flinte, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu, 1941: 12). ♦ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). – Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins „cremene”, cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).
14. [DRAM] flintă, -e, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu 1941: 12). Flintaru, poreclă în Moisei (Coman 2004). – Din germ. Flinte, cf. magh. flinta.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL