1. [DEX '09] FLĂMÂNZARE, flămânzări, s. f. (Reg.; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert. – Flămânzi (pl. lui flămând) + suf. -are.
2. [MDA2] flămânzare sf [At: CALENDARIU (1814) 164 / Pl: ~zări / E: flămânzi (pll flămând) + -are] (Reg; la unele animale) Partea scobită a corpului cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: (reg) flămând (6), deșert, bărdăhan.
3. [CADE] FLĂMÎNZARE, mai adesea pl. FLĂMÎNZĂRI sf. 🐕 Partea pîntecelui animalelor (în spec. boi și cai) între coaste și șold, numită și „deșert”, care formează o adîncătură cu atît mai mare, cu cît animalul e mai rău hrănit: cînd i se vede pîntecele atîrnat în jos, cu flămînzările adînci, corpul e deșirat MAI. [flămînd].
4. [DLRLC] FLĂMÎNZARE, flămînzări, s. f. (Regional) Parte a corpului animalelor care se află între pulpa piciorului dinapoi și coaste, formînd o adîncitură; deșert.
5. [Scriban] flămînzáre f., pl. ărĭ. Rar. Deșertu (adîncătura) pînteceluĭ la vite.
6. [DOOM 3] flămânzare (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzării; pl. flămânzări
7. [DOOM 2] flămânzare (reg.) s. f., g.-d. art. flămânzării; pl. flămânzări
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL