1. [CADE] FLAIMUC sm. Tont, prostănac: vai! mîncate-ar moliile, flaimucule! ALECS..
2. [Șăineanu, ed. VI] flaimuc m. Mold. nătăfleț: mânca-te-ar moliile, flaimucule! AL. [După numele unui personaj burlesc, doftorul Flaimuc, în Teatrul lui Alexandri].
3. [Scriban] flaĭmúc m. (germ. verfluchter, o înjurătură care înseamnă „blestemat, afurisit, fire-ar al draculuĭ”, pe care Românu o pronunță flaĭfluhter și o pune în gura unuĭ Neamț cam ridicul, ĭar din flaĭfluhter a făcut flaĭmuc, care e și numele doctoruluĭ Flaĭmuc, un personagiŭ burlesc din teatru lui Alexandri). Iron. Filfison cam prost și ridicul.
4. [DER] flaimuc s. m. Om prost, neghiob, nerod. – Origine necunoscută. Cuvîntul a fost popularizat de Alecsandri, prin intermediul unui personaj numit Flaimuc (Șeineanu, Semasiol., 172). Numele poate veni de la vreo comedie germană din vremea aceea; în compunerea lui s-ar putea recunoaște germ. frei mucken „a bîrfi neîngrădit”. Nu este posibilă interpretarea lui Scriban, care pleacă de la germ. verflucher „blestemat” (cf. Iordan, BF, VII, 261). – [3418]
5. [Argou] flaimuc, flaimuci s. m. (deț.) scuipat, flegmă.
6. [DAR] flaimoc (flaimuc), flaimoci, s.m. (pop. și fam.) nătărău, neghiob, prostănac, nătăfleț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL